Norvegia are o reputaţie de lider mondial în ceea ce priveşte serviciile sociale şi respectarea drepturilor omului. Cu toate acestea, acuzaţiile de „răpire de copii” aduse unei puternice şi bine finanţate agenţii guvernamentale, Barnevernet, au determinat proteste în întreaga lume. Echipe de jurnalişti din toate ţările s-au închesuit să ancheteze acest subiect, în timp ce guvernul norvegian a fost nevoit să se apere spunând că respectă legile internaţionale.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=1500&v=HWT4L_fb1Gs
Mulţi norvegieni simt că această atenţie sporită se datorează câtorva cazuri izolate care au fost exagerat prezentate. Cu toate acestea, acuzele au ajuns pe masa Consiliului Europei, principala instituţie europeană care se ocupă cu garantarea drepturilor omului, democraţie şi domnia legii în cele 47 de state membre UE. Sediul Consiliului Europei este şi cel al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), iar o investigaţie a acestei înalte curţi va avea reverberaţii pe întregul continent.
Acuzaţiile că agenţia Barnevernet este excesiv de intervenţionistă în gestionarea cazurilor de protecţia copilului sunt o pată pe renumele acesteia de ani de zile, mai ales în relaţia cu părinţii de origine străină. În 1996, CEDO a găsit Norvegia vinovată de violarea dreptului la viaţa de familie prin interzicerea accesului unei mame la fiica ei. În 2011 a avut loc o furtună diplomatică, după ce autorităţile au luat doi copii din familia unor rezidenţi de origine indiană. Barnevernet a invocat atunci practici care ţin de diferenţele culturale, cum ar fi hrănirea copiilor cu mâna sau dormitul părinţilor în acelaşi pat cu copiii, despre care a susţinut că demonstrau faptul că părinţii nu erau capabil să aibă grijă de copiii lor.
Intervenţionism excesiv
Cazul cel mai recent este al tânărului cuplu de creştini cărora li s-au luat toţi cei cinci copii în 2015. Marius şi Ruth Bodnariu trăiau într-un orăşel cu cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 9 ani. Marius era un expert român în domeniul IT care se mutase în Norvegia cu Ruth, cetăţean norvegian, pentru a-şi întemeia o familie. Fără nici un avertisement, Barnevernet le-a venit la uşă să-i anunţe că le-au luat pe fetele lor mai mari direct de la şcoală, printr-o procedură de prelaure a custodiei în regim de urgenţă şi au venit să îi preia şi pe băieţii cei mari de la ei. A doua zi au revenit, pentru a prelua şi sugarul.
Deşi iniţial au existat acuzaţii de pedepse corporale, care sunt ilegale în Norvegia, e greu de înţeles reacţia extremă a autorităţilor. Guvernul român a trimis o delegaţie pentru anchetarea cazului, care a descoperit dovezi că autorităţile locale erau de fapt îngrijorate de „îndoctrinarea” copiilor de către părinţi cu credinţa religioasă a acestora. Presiunea internaţională intensă a obligat Barnevernet să închidă cazul şi să redea copiii familiei.
Separare continuă de familie
Scandalul public şi mediatic produs de cazul Bodnariu a scos la lumină şi alte cazuri de excese. Părinţii au abordat organizaţii de apărare a drepturilor omului precum ADF International cu plângeri că Barnevernet le-a reţinut copiii fără drept.
Un exemplu grăitor este cel al mamei de origine cehă căreia i-au fost luaţi cei doi băieţi în 2011 după ce tatăl lor a fost acuzat de abuzarea acestora. Poliţia nu l-a pus niciodată pe acesta sub acuzare, iar cei doi s-au despărţit între timp. Cu toate acestea, copiii nu sunt returnaţi mamei şi nu li se permite nicio legătură cu aceasta. Cazul ei a provocat o reacţie vehementă din partea preşedintelui Cehiei, care a comparat Barnevenernet cu infamul program nazist Lebensborn, de înmulţire a rasei ariene în Suedia prin intervenţia autorităţilor, care răpeau copiii din familii. Campionul ceh la hochei Dominik Hašek a declarat că-şi donează medalia celui care va reuşi să scoată copiii compatrioatei sale din sistemul norvegian unde sunt ţinuţi cu forţa.
Investigaţie la CEDO
CEDO a indicat de-a lungul timpului că anchetează acţiunile Barnevernet în opt cazuri diferite care au trecut prin toate instanţele norvegiene. Mulţi avocaţi care acţionează pe dreptul familiei în Norvegia sper că CEDO va sublinia că Agenţia Europeană pentru Drepturile Copilului are are ca scop principal furnizarea de sprijin părinţilor. Statul nu are dreptul să preia un copil din sânul familiei decât pe bază de circumstanţe extraordinare şi dovedite, iar Norvegia nu este singura ţară care are probleme în această privinţă.
Din moment ce îndepărtarea copiilor din sânul familiilor devine o practică obişnuită, experienţa familiei Bodnariu ridică suspiciuni cu privire la pedpesirea în acest mod a creştinilor pe motiv de „îndoctrinare religioasă” a copiilor. Într-o Europă în care creştinii sunt în mod curent pedepsiţi pentru că refuză, de exemplu, să accepte redefinirea căsătoriei, sau să ia parte la servicii de avort din motive de conştiinţă, mulţi creştini urmăresc cu îngrijorare această nouă tendinţă.
de Laurence Wilkinson, ADF International (Strasbourg), Forbes
sursa: Știri pentru viață