Discursul Pr. Constantin Necula la Conferinţa Internaţională „Referendumul pentru căsătorie și familie. Analiză și implicații”, care a avut loc marţi, 25 aprilie 2017, la Parlamentul României:
Hristos a-nviat!
Mă adresez dumneavoastră în calitate de fanatic acum – cu distincţia necesară că, atunci când confunzi minoritatea religioasă cu minoritatea sexuală ai cel puţin o problemă de aptitudine a rezonanţei sociale.
Mă adresez în aceeaşi măsură ca unul care am fost făcut când idiot de către un jurnalist, când cretin de către altul, dar sunt foarte mândru că am fost făcut şi creştin, şi idiot în numele democraţiei şi în numele rezistenţei la ignoranţe [?] ieftine, pentru că nu putem decât aşa să ne asumăm lucrurile pe care le avem de făcut.
În ultima vreme, tot studiind viaţa Mântuitorului Hristos, am constatat că nu poţi trăi în Biserică fără ştergar şi fără cruce. Acestea sunt centrele spre care avem nevoie să ne îndreptăm toţi: când ştergarul, când crucea. În afara lor, nu prea avem autoritate.
Mulţumim mult colegilor din Coaliţiei, cei care au fost fondatori ai acestui demers, care au acceptat să aibă şi un preot ortodox. Nu e toată Patriarhia în Coaliţie. Deocamdată, dintre membrii fondatori, am fost singurul preot care a primit binecuvântarea să-mi asum această responsablitate şi mă bucur foarte mult, pentru că aceasta dovedeşte încă o dată că România nu e făcută numai din unii şi numai din alţii, ci e făcută din toţi.
Ajung să vă spun ce am învăţat din acest an de demers – dincolo de faptul că ne-am obişnuit să stăm în stand-by atunci când e vorba de drepturi democratice în raport cu oamenii care ajung democratic să ocupe locurile. Primul lucru şi cel mai important: când un om a cerut ca 3,6 milioane de oameni să dea semnătura pentru a decide dacă copiii lor să facă sau nu religie, s-a socotit un act democratic. Când 3,6 milioane de oameni semnează pentru un drept constituţional, se socoteşte un act antidemocratic. De unde rezultă de ce prefer întotdeauna Biserica oricărei alte organizări.
În paralel cu ora de religie, atacul la familie şi atacul la tot ce înseamnă rezistenţă creştină în anii aceştia dovedeşte foarte clar că nu avem de a face cu o serenadă sub un balcon a unui îndrăgostit, ci avem de a face cu un concert foarte bine dirijat, care încearcă să dărâme şi balconul, şi să fure şi inima iubitei. Deci trebuie să fim atenţi că nu sunt atacate doar instituţiile bisericii sau bisericilor, ci este atacată inclusiv structura de rezistenţă a statului. De aceea declar şi voi menţine această declaraţie: socotesc că orice fel de acţiune îndreptată împotriva familiei este un act de subminare a rezistenţei naţionale.
Apoi am mai învăţat să mai stau măcar din când în când de vorbă cu Sorin Cigher, prietenul baptist. Locuiam în acelaşi oraş şi nu ne-am văzut până când Coaliţia nu ne-a aliat. Probabil că nu sunt singurul care m-am întâlnit cu baptiştii, cu penticostalii, cu catolicii şi greco-catolicii. Să dăm slavă lui Dumnezeu că din când în când ne „virusăm” social şi, în astfel de situaţii grele, ne vedem unii pe alţii şi alcătuim structura creştină a României.
Le mulţumesc colegilor noştri care s-au alăturat Coaliţiei şi care alcătuiesc Coaliţia.
Trebuie să spunem că noi nu suntem o alcătuire de alăturaţi. Suntem o alcătuire de oameni şi, dincolo de instituţiile pe care le reprezentăm, am ştiut să ne călcăm peste orgolii şi să fim smeriţi în slujba ştergarului lui Hristos. Cred că din asta este cel mai mare câştig al acestei întâlniri.
Şi ultimul [lucru] pe care vreau să-l spun este că am constatat cu foarte multă evlavie în ce mod orice fel de informaţie pozitivă pe care o transmite biserica o distorsionează cei care nu o văd bine, cei care nu ar vrea-o în viaţa socială. Că, atunci când te implici social, nu e bine, când stai nu e bine, când mergi nu e bine, când zbori nu e bine. Niciodată nu e bine. Dar am ajuns la concluzia fundamentală – împreună cu studenţii alături de care am făcut o cercetare lungă de teren în această perioadă – că mai bine nu e bine cu ceilalţi decât să nu-ţi fie bine cu Hristos. E de preferat să-ţi fie bine cu Hristos până la capăt.
Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că, într-un fel sau altul, să ştiţi că cele trei milioane de semnături, în ciuda gândurilor „harismaticilor” din ONG-uri, nu le-am strâns pe bază de wi-fi. Oamenii s-au întâlnit, şi-au dat mâna, am ascultat mii, sute de oameni vorbind, cum am ascultat şi câţiva reprezentanţi ai ONG-urilor care şi-au permis să facă pe seama Coaliţiei pentru Familie fel de fel de scenarii.
Îmi pare rău că nu trăiesc într-un stat de drept care ar trebui să-mi protejeze drepturile democratice ale oamenilor [sic]. Regret profund acest lucru. Nu este posibil la nesfârşit să fie de vină când patriarhul, când mitropolitul, când „popii”, când pastorii, când toţi ceilalţi. Nu mai cine e de vină nu e de vină niciodată.
Şi ultimul aspect: cred că avem nevoie să ieşim cu aceeaşi decenţă mai departe, cu limpezime, nu avem de cerşit un referendum, avem să ni se respecte un drept câştigat de toţi aceia care, în situaţia dată din societatea românească, cred că au muncit ceva mai mult decât noi. Prefer să cerşesc pentru săraci o bucată de pâine decât referendumul de la cei pe care i-am ales în mod democratic. Şi, cum bucata de pâine înotdeauna te apropie de cel sărac, sper să învăţăm că nu suntem împotriva nimănui, ci toţi suntem în favoarea celorlalţi.
Ca duhovnic, am trăit şocul cel mai mare din viaţa mea din ultimii doi ani, când, în ultimele trei posturi mari au venit la mine cetăţenii României cu orientare sexuală nedefinită – cu mult mai mult decât altădată, pentru că au înţeles că nu sunt un duhovnic împotriva lor, ci un prieten care îi poate aduce către Hristos.
Sper să rămânem aşa până la capăt, sper să nu alunecăm niciodată într-o joncţiune politică periculoasă şi să învăţăm că drepturile garantate de Evanghelie sunt cele păzite de Hristos – „un pic” mai mare decât ceilalţi garanţi ai celorlalte documente!
sursa: Știri pentru viață