22 aprilie 1990, Debutul manifestației-maraton din Piața Universității. În urmă cu 33 de ani începea cea mai lunmanifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est

Piața va rămâne blocată până la 13 iunie 1990, când revolta a fost „spartă”. Mii de mineri au venit în Capitală pentru a pune capăt demonstrațiilor anticomuniste din Piața Universității. Sute de oameni nevinovați au fost crunt bătuți și arestați. 746 de persoane au fost rănite în acele confruntări, iar șase au murit.

Această acțiune social-politică a căpătat denumirea de „fenomenul Piața Universității”.

Nici până astăzi numele cu greutate din dosar nu au răspuns pentru atrocitățile de atunci.

Există un dosar penal deschis de procurorii militari. Printre cei acuzați de infracțiuni contra umanității se află fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul director al SRI Virgil Măgureanu.

De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

În cauză, s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu, fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazemir Ionescu, fost vicepreședinte al CPUN; Adrian Sârbu, fost șef de cabinet și consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, fost președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Cornel Plăieș Burlec fost ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, fost comandant al școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne; general (rez.) Petre Petre, fost comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care a fost implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, susțin procurorii.
sursa: ActiveNews
Comments (1)
Add Comment
  • calin eugen

    Cand intrai in P-ta Universitatii,intrai in alta lume.Una mai buna si plina de sperante!Cand totul s-a naruit multi au ales calea strsinatatii.Somn dulce Eroiloir nostri!