Momente de panică în Germania, înaintea meciului Borussia Dortmund – AS Monaco, din turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
O explozie a avut loc în apropierea autocarului Borussiei, iar fundașul Marc Bartra (26 de ani) a fost rănit și transportat de urgență la spital.
Potrivit Marca, explozia s-a produs la 10 km de stadionul pe care este programată partida. Suflul exploziei a spart geamurile autocarului, iar Bartra a fost cel care a avut cel mai mult de suferit.
Potrivit contului oficial de Twitter al Borussiei, a fost vorba despre explozia unei bombe, dar jucătorii sunt acum în siguranță. Nu există vreun pericol în interiorul stadionului sau în jurul arenei.
Se confirmă faptul că Bartra este în afara oricărui pericol. Spaniolul a suferit câteva tăieturi minore pe braț, de la fragmentele de geam, însă starea lui este una bună.
Partida a fost amânată pentru mâine seară.
sursa: ActiveNews