Pomenirea celor 40 de mucenici. Semnificații ale păstrarii tradiției de cinstire a celor care au mărturisit credința cu prețul vieții în timpuri de prigoană.

de Coriolan BACIU

Preşedintele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu

Deși este trecută în calendare ca zi de pomenire a celor 40 de mucenici de la Sevastia, data de 9 martie nu este marcată într-un mod special în rânduielile bisericești, dar este păstrată cu evlavie și perseverență de tradiția populară românească. În multe dintre familiile  creștine, prepararea mucenicilor și distribuirea lor spre vecini, rude sau săraci  sunt fapte simple de viață, care se fac spre pomenirea jertfelor celor căzuti pentru credință.

Iar pentru familiile celor care au suferit în lagărele și închisorile comuniste, semnificația acestei zile devine cu atât mai importantă, pentru că se împletește, într-un mod firesc, tradiția  pomenirii mucenicilor primelor secole de credință creștină, cu istoria recentă a mărturisitorilor secolului al XX-lea, puțin cunoscută și prea puțin valorificată de o societate care, la suprafață, pare orientată spre alte priorități. Poate inițiativa Bisericii Ortodoxe Române de a declara anul 2017 ca an comemorativ al apărătorilor credinței  în timpul comunismului, să contribuie la o repunere în discuție a recunoștinței pe care o datorăm celor care s-au situat neclintit de partea păstrării valorilor fundamentale ale neamului românesc, indiferent de pericolele reprezentate de ideologia comunistă și de represiunea care a acompaniat această ideologie.

Pentru cei care s-au aplecat cu bună credință spre studierea și aducerea la lumină a întâmplărilor și destinelor celor arestați sau condamnați sub regimul comunist, s-a impus cu evidență caracterul de jertfă creștină, cu care foarte mulți dintre cei încarcerați s-au identificat, și pentru care scrierile supraviețuitorilor ne-au adus mărturii cutremurătoare.

Supliciile îndurate în perioadele cele mai grele stau fără nici o urmă de îndoială în același registru martiric cu cele ale creștinilor primelor secole. Supraaglomerarea din celulele de la Jilava, în care erau siliți să supraviețuiască 80-100 de persoane, în celule de 30-40 mp, zile și săptămâni la rând, cu aerul viciat de umezeală și de lipsa de igienă elementara, laolaltă cu bătăile și hrana mizerabilă au imbolnăvit grav mii și mii dintre cei care au avut nefericirea de a fi fost “găzduiți’ de brutalul director Maromet. Infometarea și frigul permanent din închisorile de la Aiud, Sighet sau Gherla au redus capacitatea de rezistență a celor condamnați la limite ale existenței, pe care noi cei de astăzi nu le putem înțelege, pentru că nu mai avem cu ce să comparăm astfel de situații.  Grozăviile torturilor brutale, sau de un sadism înfiorător, la care au fost supuși tinerii de 18-20 de ani la Pitești, nu au fost relatate, în integralitatea  lor, de către cei care le-au suferit, pentru că au depășit orice limite ale umanității. Exemplele de chinuri sau rele tratamente pot continua la nesfârșit cu oricare dintre lagărele sau închisorile de pe tot cuprinsul țării.

Găsim în memoriile celor care au trecut prin iadul represiunii comuniste sute și mii de mărturii privind situații în care torturile, condițiile inumane de detenție, presiunile permanente, munca silnică, au zdrobit destinele unor oameni de o calitate excepțională, intelectuali de frunte sau personalități care au reprezentat repere ale istoriei neamului, dar și a mii de tineri, pentru care rezistența anticomunistă s-a constituit într-un ideal, pentru care au plătit de multe ori cu viața, dar mai ales cu frângerea perspectivelor de a-si costrui un viitor.

Dar găsim, în egală măsură, relatări privind atitudini de excepțională ținută creștină și națională, oameni care au înfruntat cu curaj și demnitate toate încercările la care au fost supuși, tineri care au executat peste 20 de ani de închisoare și au ieșit încrezători în puterea lui Dumnezeu de a mântui neamul românesc, adevărați sfinți ai închisorilor, care au impresionat prin atitudinea lor de credință și de jertfă, pe toți cei cu care s-au întâlnit în celulele de exterminare.

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu și-a asumat misiunea de a păstra vie memoria luptătorilor pentru libertatea și demnitatea neamului românesc, de a oferi societății românești cât mai multe  ocazii de a cunoaște și recunoaște lupta și jertfa mărturisitorilor din temnițele comuniste. În acest sens  vom încerca să  ne implicăm în evidențierea evenimentelor care păstrează memoria acestor lupte și jertfe și să aducem noi și noi dovezi ale trecutului istoric în lumina adevărului, pentru ca plămada spirituală a noilor generații să se poată reclădi din faptele martirice ale mucenicilor veacului al XX-lea.

Suntem încrezători că se vor alătura demersurilor noastre toți aceia care păstrează în sufletul și în conștiința lor memoria martirilor și mărturisitorilor neamului, și că toate aceste jertfe vor primi recunoșterea meritată.