În acest timp, liberalii au depus un amendament prin care elimină condiția întemeierii familiei pe căsătorie, dar păstrează obligativitatea încheierii căsătoriei exclusiv între un bărbat și o femeie.
Potrivit amendamentului depus de PNL, articolul 48 alin (1) din Constituție se modifică și se completează, având următorul cuprins: ”Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, prin măsuri economice și sociale, inclusiv prin încheierea căsătoriei. Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, având la bază egalitatea între soți, dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, scrie News.ro
”Noțiunea de familie are un cuprins mult mai larg din perspectivă juridică decât simpla cuprindere a noțiunii de căsătorie. Față de aceste aspecte, am considerat că este necesară distincția între noțiunea de «familie» și cea de «căsătorie». Practic, dorim ca în Constituție să fie precizată ocrotirea noțiunii de familie, chestiune care la ora aceasta este reglementată doar într-un act subsecvent Constituției, respectiv în Codul civil”, a explicat pentru sursa citată deputatul PNL Gabriel Andronache, unul dintre inițiatorii amendamentului.
Deputatul liberal a arătat că amendamentul depus de PNL ar permite legalizarea parteneriatului civil, ceea ce nu ar fi posibil dacă legea fundamentală ar fi modificată în sensul strict cerut de Coaliția pentru familie.
”Propunerea inițială ar genera un text constituțional ultraconservator, este evident lucrul acesta, pe când propunerea noastră permite și o abordare modernă din perspectiva ultimelor generații de drepturi ale omului. Și la ora aceasta Codul civil ar permite adoptarea unei reglementări în materia parteneriatului civil, care se referă atât la persoane heterosexuale, cât și la eventuale minorități sexuale. Textul propus de noi nu împiedică adoptarea unor astfel de reglementări subsecvente. Am păstrat intenția inițiatorilor proiectului de revizuire a Constituției ca instituția căsătoriei să fie uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie”, a mai declarat Gabriel Andronache.