Noua Romă devine turnul Babel. Bombe urât mirositoare, răzmeriţă şi agitprop la învestirea lui Trump

SUA atinge un nivel de cacofonie socială comparabil cu perioada (de)căderii Imperiului Roman. Coerenţa – chiar şi în rândul guvernanţilor şi a elitei – a dispărut, în schimb au apărut grupuscule sociale virulente, care ameninţă inclusiv cu războiul civil.

Membri ai aşa numitei Coaliţii Anti Fasciste – de fapt un agit prop neo liberal – parte a grupului #DisruptJ20 care încearcă să oprească inaugurarea lui Trump. Aceştia sunt surprinşi  pe cameră de un reporter sub acoperire al Project Veritas (YouTube / Project Veritas)

 

 

De la anunţarea candidaturii lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale, împotriva magnatului a fost ridicată Furtuna.

Nu este vorba numai de suspectul uzual – establishmentul neo-liberal, a cărui gândire a fost ştanţată în ani de zile de propaganda corectudinii politice – şi nici de agenţiile de informaţii ale SUA – cu care Trump să află în conflict din timpul campaniei electorale.

Împotriva lui Trump a fost coagulat, aparent din neant, un adevărat front de luptă socială – format din stânga neo-liberală, mass media, establishmentul politic (în mare parte) de la Washington, vedetelele hollywoodiene, „personalităţi” de tot felul şi o mulţime de organizaţii cu agende „neo-liberale”.

Pe măsură ce învestirea lui Trump se apropie, în ciuda aşteptărilor republicanilor, care sperau că neliniştea socială cauzată de rezultatul alegerilor se va stinge, răzmeriţa cu iz de Dâmboviţa iscată împotriva noului preşedinte capătă accente de vodevil.

În mass media americană au apărut deja informaţii cu privire la o demonstraţie masivă care ar fi plănuită de stânga radicală pe 20 ianuarie, cu prilejul inaugurării noului preşedinte. Scopul mitingului ar fi interferarea cu ceremonia. Pe cât posibil.

Unul dintre grupurile care se organizează în acest sens a publicat un anunţ de o pagină întreagă în ziarul New York Times (cu costurile aferente). “Opriţi regimul Trump/Pence înainte să înceapă! În numele umanităţii refuzăm să acceptăm o America fascistă!”, afirma anunţul, urmat de o listă mare de semnatari.

Textul, plin de exagerări şi afirmaţii isteriza(n)te scoase din context, este izbitor de asemănător cu propaganda partidelor comuniste apărute după cel de-al doilea Război Mondial în Europa:

„Trump a promis să reprime şi să aducă suferinţă unor milioane de persoane din această ţară, să deporteze milioane de oameni, să sporească folosirea violenţei şi chiar a armelor nucleare împotriva oamenilor de pe toată planeta, şi să cauzeze catastrofe planetei. Trump a adunat un cabinet de fundamentalişti creştini fanatici, care vehiculează ideea războiului, rasişti care neagă ştiinţa. NU! Acestui regim nu trebuie să i se permită să se consolideze. REFUZĂM să acceptăm o America Fascistă!

Cu alte cuvinte, urmează prăpădul – deşi nu este clar în ce fel. Şablonul Trump-geddonului – exemplu tipic de groupthink – se regăsea, de altfel, la toţi gânditorii neo liberali după victoria lui Trump şi are la origini apocalipsa trâmbiţată de organizaţii mass media – un exemplu tipic este CNN – şi o grămadă de „analişti” – în campania electorală – în cazul unei victorii a lui Trump.

Acum campania a fost câştigată, nu se mai pot face prea multe. Aşa că a devenit la modă să organizezi proteste împotriva lui Trump, iar grupurile par să aibă în comun setea de luptă împotriva rasismului şi a „dictaturii”, a „statului poliţienesc” ba chiar şi a „globalizării” – deşi Trump are prea puţin de a face cu toate acestea, sau chiar li se opune făţiş.

Diverse coterii apărute ca ciupercile după ploaie organizează baricade, demonstraţii, proteste, existând chiar şi un eveniment numit „o paradă dansantă a homosexualilor”.

Unul dintre grupurile cele mai vocale în acest sens este #DisruptJ20, care promite că în ziua învestirii va organiza o „mobilizare curajoasă” în Washington D.C. – descrisă drept „o încercare de a opri ceremonia de învestire şi toate sărbătorile aferente”.

Unul dintre mesajele grupului titra: “Dacă Trump trebuie învestit cumva, să se facă în spatele uşilor închise, pentru a demonstra adevărata faţă a statului poliţienesc pe care îl prezidează”, a publicat grupul pe siteul său.

Şochează lipsa de raţiune şi logică a mesajelor, coborâtă chiar pentru o campanie de propagandă. Evident, uşile închise nu vor demonstra nimic despre statul poliţienesc american, iar aceste două lucruri oricum nu au legătură cu Trump.

Mike Pence nu este nici el cruţat: protestatarii mai intenţionează organizarea unei „uriaşe petreceri dansante a homosexualilor” şi lângă casa vicepreşedintelui ales, în zilele premergătoare învestirii. De ce, şi de ce Pence? Nu este clar.

Violenţă şi acizi puturoşi

Iar dacă #DisruptJ20 nu promovează public violenţa, nici nu o descurajează. Conform declaraţiilor lui Carrefour, #DisruptJ20 nu are planuri de a sări peste baricadele care vor fi ridicate de poliţie de-a lungul traseului unde va avea loc parada, şi nici să arunce cu proiectile către noul preşedinte, dar dacă asemenea acte vor fi comise „independent”, ele vor fi încurajate.

“Nu pot comenta despre lucruri specifice de genul acesta, pentru că, în mod evident, ar fi ilegal. Dar, da! o mă aştept să fie nebunie. Distracţie plăcută!”, suna postarea unui membru al grupului.

Nici balurile nu scapă

Un material video publicat luni de organizaţia Project Veritas (filmat sub acoperire de către un reporter) înfăţişează activişti care vorbesc despre folosirea acidului butiric pentru a crea tulburări la un bal organizat în jurul datei învestirii lui Donald Trump de vineri, 20 ianuarie.

O organizaţie inventată peste noapte – Coaliţia „Anti Fascistă” – din Washington D.C. (firul roşu al tuturor acestor grupuscule pare să fie fanatismul anti-fascist), care este parte a grupului #DisruptJ20, urmăreşte să forţeze anularea evenimentului numit DeploraBall — o reuniune programată joi la National Press Building, pentru a face băşcălie de electoratul anti-Trump.

DeploraBall este un bal al „deplorabililor”, cum i-a numit Hillary Clinton pe simpatizanţii lui Donald Trump în timpul campaniei electorale.

“Mă gândeam la unele lucruri care să le strice seara, să le facă praf hainele şi să facă imposibilă continuarea evenimentului. Astfel încât să nu le iasă nimic”, susţine pe materialul video un bărbat identificat, mai apoi, ca fiind Scott Green, liderul aşa-numitei Coaliţii Anti Fasciste, un grupuscul fără istorie, care acum este anchetat de poliţie.

Un alt bărbat, identificat ca fiind Luke Kuhn, descrie mai departe planurile reţelei: “Dacă am face rost de jumătate de litru de acid butiric, indiferent cât de mare ar fi sala, facem praf evenimentul”.

Acidul butiric este în mod normal folosit pentru a produce bombe urât mirositoare.

Cel mai bizar amănunt este că materialul video a fost filmat într-o pizzerie din Washington numită Comet Ping Pong – şi ea în centrul unei controverse. Comet Ping Pong a fost bănuită, de la sfârşitul campaniei electorale americane, de către cercurile conspiraţioniste, că ar fi un loc frecventat de pedofili, dar şi de personaje din establishmentul politic american.

Într-o postare de luni, grupul #DisruptJ20 a negat că materialul video ar aparţine organizaţiei Project Veritas şi a sugerat că O’Keefe (fondatorul organizaţiei Project Veritas, care înregistrează deseori conversaţii-explozive fără acceptul persoanelor implicate şi le publică) foloseşte “actori în căutare de carieră, pentru a face un film despre stânga radicală şi a fabrica ştiri. Amuzant, dar noi nu avem nimic de ascuns”.

Amuzant? Pe de altă parte grupul nu pomeneşte nimic despre faptul că bărbaţii surprinşi pe materialul video sunt asociaţi, membri sau chiar fondatori ai grupului #DisruptJ20 şi ai ridicolei „Coaliţii Anti Fasciste” din Washington D.C.

#DisruptJ20 susţine că încearcă organizarea unor demonstraţii care să protesteze inclusiv împotriva „evenimentului fascist de alternativă-dreapta ‘DeploraBall'” pentru că activiştii „absolut” nu vor permite „fasciştilor, agenţilor ideologiei supremaţiei albe şi sexiştilor culturii violului să sărbătorească ura în oraşul nostru”.

VIP-urile de toate felurile nu se lasă nici ele aşteptate prea mult. Documentaristul neo-liberalul Michael Moore, cunoscut pentru filmele sale Trumpland şi Fahrenheit 9/11, se află şi el pe baricade. Moore a lansat un apel către cei care se opun preşedinţiei lui Trump şi liberalilor dezamăgiţi de victoria candidatului republican în alegeri, cerându-le să „meargă mai departe” – şi să organizeze proteste şi acte de rezistenţă pe parcursul primelor 100 de zile de mandat ale lui Trump.

Moore va participa la un Marş al Femeilor, care se va ţine pe 21 ianuarie. Da, susţinătorii feminismului sunt şi ei chemaţi la arme, pentru că presa mainstream a decis în campania electorală să îl portretizeze pe Trump ca misogin şi „sexist”, pentru a crea o contrapondere faţă de Hillary Clinton care ar fi fost prima femeie preşedinte – un sales-pitch în campania Partidului Democrat.

Dar acesta nu este singurul caz în care marotele vehiculate în campanie sunt preluate de noul val. Mai toate acuzaţiile aduse lui Trump de noul agit-prop american sunt cele lansate de presa mainstream în campania electorală, acum reşapate cu o doză de ură de clasă.

Ilustrativ pentru lipsa de logică, aparent dominantă a momentului, noul preşedinte este acuzat de faptul că se află la conducerea unui stat poliţienesc – deşi Trump nu are nimic de a face asta.

Dacă cineva ar putea fi făcut responsabil, este exact omul care a stors lacrimi în timpul ultimei sale cuvântări publice – Barack Obama, singurul preşedinte marxist al SUA şi, totodată, şeful administraţiei celei mai infiltrate cu bancheri de pe Wall Street. Cel care, preluând moştenirea lăsată de George Bush după celebrul incident 9/11, a continuat să acorde puteri nemaivăzute – şi sigur neconstituţionale – agenţiilor de securitate ale SUA, corporaţiilor globaliste şi „complexului militar-industrial” american.

Problema nu sunt mesajele scrise de puşti amfetaminizaţi pe Facebook. Răzmeriţa împotriva lui Trump ilustrează destul de bine lipsa de repere şi valori, confuzia groasă care bântuie Noua Romă, chiar în cercurile sale „elitiste”. Lipsa de repere morale, sau chiar de logică nu este vizibilă numai în rândul „anti-fasciştilor” de bar, ci chiar în cadrul clasei politice americane: candidatul republican promite să lupte împotriva globalizării, în timp ce democraţii susţin marile corporaţii. Elitele de stânga au devenit “hawkish” bătând cu furie în tobele războiului – inclusiv nuclear – în timp ce republicanii fac concesii Moscovei, cu care aproape că devin aliaţi.

Morala?

Pe vremuri, când comunismul atingea nervii obscuri ai lumpen-proletariatului şi drojdiei sociale pentru a crea „lumea nouă” prin violenţă, fluviul de mânie proletară împotriva “fascismului”, “imperialismului”, a “burgheziei” şi a “vechii societăţi” era trâmbiţa Noii Ere, a urii de clasă, care prevestea dezumanizarea şi grozăviile care urmau să aibă loc. Cele care ne-au de-format deja.

Acum, însă, este diferit.

Trump este excepţia de la norma care s-a instaurat la Washington de mai bine de 6 mandate prezidenţiale.

Vocile pline de mânie de pe străzile Americii nu vor o nouă ordine, cum cereau cele de pe vremea apariţiei comunismului. Ele cer acum menţinerea dez-ordinii existente. Sunt o dovadă vie că Şcoala de la Frankfurt – care ne-a băgat pe gât, prin crevase de logică, feminismul radical, corectitudinea politică, politicianismul găunos, ideologii gen Herbert Marcuse cu motto-uri „dacă îţi place, fă-o”, capitalismul mafiot, banksterii, hedonismul, dărâmarea constrângerilor şi obligaţiilor, a familiei, a educaţiei şi a normelor morale – a cucerit de mult Occidentul. Care este acum infuzat cu o urzeală socială construită din oameni formaţi la umbra marxismului cultural.

Din acest punct de vedere Trump, outsiderul, este considerat – pe drept – agentul unei lumi care a dispărut de ceva timp, pe care o credeau distrusă. Un anacronic dinozaur – care acum este plantat – încă nu a devenit clar de către cine – pentru a răsturna încă odată (înapoi?) lumea deja întoarsă cu susul în jos de stafia marxismului cultural care continuă să bântuie Occidentul, deşi într-o formă mai puţin violentă decât cea de care vorbea profetul urii, Karl Marx, în Manifestul Comunist.

 

de Adrian Sturdza EpochTimes

Comments (0)
Add Comment