Unul dintre cei mai cunoscuți contestatari ai vaccinurilor, ales de Donald Trump să conducă o comisie specială privind siguranța vaccinurilor. Cine este Robert F. Kennedy Jr.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, s-a întâlnit cu Robert F. Kennedy Jr., nepotul fostului președinte american JFK și unul dintre cei mai cunoscuți contestatari ai vaccinurilor, relatează site-ul Poltico. com. Trump i-a cerut lui Robert F. Kennedy Jr. să conducă o comisie care să analizeze siguranța și integritatea științifică a vaccinurilor, scriu jurnaliștii americani, citându-l  pe Kennedy. 
Kennedy, care a precizat că a acceptat această misiune, este unul dintre cei care, în ultimii ani, a susținut că timerosalul, un ingredient pe bază de mercur existent în vaccinuri, poate provoca  o serie de leziuni cerebrale, inclusiv autismul. În toți acești ultimi ani, Robert F. Kennedy Jr. nu s-a abătut nicio clipă de la teoria sa, în ciuda celor care au încercat să dovedească contrariul.
Politico notează că Robert F. Kennedy Jr, ca și alți contestatari ai vacccinurilor, au găsit sprijin în Donald Trump, care, de câte ori a avut ocazia a afirmat că are convingerea că vaccinurile pro provoca autism.
„Președintele ales are numeroase dubii legate de actuala politică privind vaccinarea și are și numeroase semne de întrebare”, a spus Kennedy Jr. după întrevederea cu Trump, precizând și că președintele ales al SUA a vut deja mai multe astfel de întâlniri cu cei care s-au pronunțat împotriva vaccinurilor.
Nepotul fostului președinte american JFK consideră că miza uriașă a industriei vaccinurilor și simbioza perfectă dintre „Big Pharma” și agențiile guvernamentale au dat naștere unui sistem de reglementare opac și incorect care vrea să acopere orice dovadă legată de bolile pe care le poate provoca un vaccin.
El a scris cartea „Timerosal: Să vorbească știința”, în care arată pericolul și inutilitatea folosirii timerosalului în vaccinuri (un conservant pe baza de mercur), oferite milioanelor de copii și femei gravide din întreaga lume.
De asemenea, susține că Big Pharma este una dintre cele mai mari donatoare politice, oferind 31 de milioane de dolari in 2015, pentru candidatii politici. Big Pharma cheltuiește pe lobby politic mai mult decât orice altă industrie, 3 miliarde de dolari în intervalul 1998-2014, dublul sumei cheltuite de industria petrolului și a gazelor și de 4 ori mai mult decat grupurile de interese din industria de apaăare și aerospațială.
În timpul campaniei electorale, Donald Trump a insistat pe ideea că vaccinurile pot fi periculoase și că există o legătură intre ele și autism.
sursa: ActiveNews
Comments (1)
Add Comment
  • Ionut Moraru

    Superb!