Ambasadorul rus în Turcia moare în urma unui atac armat

Ambasadorul rus în Turcia, Andrei Karlov, a fost împuşcat mortal în capitala turcă Ankara. Pe moment atacul nu a fost revendicat de Statul Islamic, PKK sau alte grupuri care au mai comis atacuri teroriste în Turcia.

https://youtu.be/0wzFlsqVvsM

Agenţia rusă de ştiri RIA a anunţat că ambasadorul Rusiei în Turcia a murit, luni, după ce a fost împuşcat de mai multe ori în timpul unui atac.

Un bărbat înarmat a tras mai multe focuri de armă înspre ambasadorul Andrei Karlov, care participa la un eveniment public într-o galerie de artă în capitala turcă Ankara.

Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a confirmat atacul fără să comenteze rapoartele privind moartea ambasadorului.

“Astăzi, în timpul unui eveniment public, o persoană necunoscută a deschis focul haotic”, a fost citată Zaharova.

Zaharova a adăugat că medicii au încercat să îl trateze pe ambasador la faţa locului dar că împuşcăturile au continuat, negând rapoarte anterioare care au susţinut că oficialul rus fusese dus la spital.

Karlov a servit ca ambasador al Rusiei în Turcia din 2013.

Agenţia turcă de ştiri Anadolu a declarat că politia a neutralizat bărbatul înarmat care l-a împuşcat pe Karlov. Totuşi, nu se ştie dacă au mai fost implicate şi alte persoane şi dacă acestea sunt în libertate, sau dacă situaţia de criză încă este în derulare.

Rapoartele media turceşti au susţinut că alte trei persoane au fost de asemenea rănite în timpul atacului armat. Politia a intensificat măsurile de securitate în jurul ambasadei Rusiei în Ankara.

Rămâne neclar cine este în spatele atacului. Turcia a fost zguduită de peste 12 atacuri teroriste majore în ultimele 18 luni, acestea fiind revendicate de grupul jihadist Statul Islamic sau de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care desfăşoară o rebeliune în Turcia de peste 30 de ani.

AFP a raportat că atacatorul a strigat cuvintele “răzbunare” şi “Alep” înainte să îl împuşte pe ambasador. Incidentul a avut loc după câteva zile de proteste în Turcia, în care manifestanţii au acuzat Moscova că este responsabilă de încălcări ale drepturilor omului şi crime în masă în oraşul sirian Alep. Turcia are cel mai mare număr de refugiaţi sirieni, aceştia fiind tot mai mult transformaţi într-o unealtă de negociere politică.

Turcia a fost un opozant vocal al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în timp ce Rusia a trimis trupe şi avioane de luptă pentru a-l susţine pe liderul din Damasc.

Turcia şi Rusia au trecut printr-o criză diplomatică majoră în 2015 după ce forţa aeriană turcă a doborât un avion de luptă rusesc în apropierea graniţei turco-siriene, susţinând că avionul îi încălcase spaţiul aerian fără aprobare. Ulterior, cele două state au dat semne tot mai puternice de reîncălzire a relaţiilor reciproce.

 

sursa: Epoch Times

Comments (1)
Add Comment
  • aaa

    un bolsevic rus mai putin