„27 de ani de la Crime”. Procurorul General, somat să extindă urmărirea penală în dosarul Revoluţiei

„La 27 de ani de la Crime, spunem răspicat: Toţi cei care deţin importante funcţii în Stat şi nu se implică în aflarea adevărului privind perioada infracţională 14 Decembrie 1989 – 30 decembrie 1989, şi nu pun la dispoziţia Parchetului toate probele, devin complici la crimele săvârşite în Revoluţia Română”, au subliniat preşedinţii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 şi Societăţii Timişoara.

S-au împlinit 27 de ani de când oamenii ieşeau în stradă pentru libertate la Timişoara, context în care Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Societatea Timişoara, prin preşedinţii lor,Teodor Mărieş şi Florian Mihalcea, i-au adresat o scrisoare deschisă procurorului general al României, Augustin Lazăr, în care solicită extinderea urmăririi penale în dosarul Revoluţiei.

„Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 solicită extinderea urmăririi penale în dosarul Revoluţiei şi asupra faptelor criminale şi de diversiune ale membrilor CPEx al PCR, prim-secretarilor, şefilor politici şi militari în funcţii în decembrie 1989, asupra celor din Securitate, Miliţie şi Procuratura din Timişoara, începând cu 16 Decembrie 1989 (inclusiv acte pregătitoare din zile anterioare), fapte care nu au fost cercetate până în prezent în dosarele Timişoara şi luarea de măsuri asiguratorii în vederea dezdăunării victimelor represiunii şi recuperării pagubelor unor instituţii de stat, ca urmare a faptelor criminale încadrabile la infracţiuni contra umanităţii”, se arată în scrisoarea adresată Procurorului General.

Florian Mihalcea şi Teodor Mărieş atrag atenţia că actele abominabile de asasinare a demonstranţilor în stradă sau a răniţilor în spital, de ardere a trupurilor celor asasinaţi şi furtul şi ascunderea lor au încălcat inclusiv legile războiului – sunt infracţiuni împotriva umanităţii şi din această perspectivă a crimelor imprescriptibile trebuie cercetate de procurori.

„Reamintim lumii întregi că aceia care au asasinat şi au furat şi ars trupurile oamenilor, aceia care au distrus instituţii de importanţă naţională precum Biblioteca Universitară şi Palatul regal, colecţiile de artă şi manuscrise şi cărţi rare din tezaurul naţional – sunt cei care au generat şi extins reţeaua de corupţie şi crimă organizată care a confiscat întâi revoluţia şi apoi au capturat Statul Român şi i-au paralizat instituţiile.

Reţeaua de corupţie şi crimă organizată şi crimele împotriva umanităţii din Decembrie 1989 sau Iunie 1990 au aceiaşi actori şi aceiaşi regizori ai partidului comunist şi instituţiilor de forţă şi represiune. Până nu se va pedepsi uriaşa crimă împotriva umanităţii din Decembrie ’89, reţeaua lor rămâne puternică şi lupta anticorupţie va fi sortită eşecului – nu poate izbândi una fără alta!”, se precizează în documentul citat.

Potrivit semnatarilor scrisorii adresate lui Augustin Lazăr, până pe data de 18 decembrie 1989, penitenciarul din Timişoara era plin de oameni ridicaţi şi arestaţi de pe străzi, anchetaţi de Procuratură, de Securitate şi Miliţie, sub coordonarea partidului comunist, fără ca trimişii CC al PCR să fi fost interogaţi vreodată cu privire la multitudinea de fapte penale petrecute în această încartiruire.

„Dosarul Stănculescu Chiţac s-a rezumat la o anchetă restrânsă şi la puţine dintre faptele săvârşite atunci la Timişoara care astăzi sunt elemente constitutive ale infracţiunii de crimă împotriva umanităţii. Au fost peste 850 de persoane arestate şi ţinute în condiţii inumane atât în închisori, sediile miliţiei şi securităţii, dar acelaşi tratament de supraveghere şi teroare l-au trăit şi răniţii din Spitalele Timişoarei, sau cei care s-au aflat în gara Timişoarei, fără ca aceşti autori ai tratamentelor neomenoase să fie vreodată anchetaţi, şi fără ca aceste fapte determinate sau săvârşite de miliţie, securitate, procuratură sau de organele de partid şi militare să fi fost cercetate vreodată, din cauza amestecului ilegal şi brutal în blocarea anchetei, a factorului politic şi militar.

Securişti ca Sima, Ţinu, Atudoroaie, Caraşca, Teodorescu, …politruci ca Iliescu, Roman, Măgureanu şi alţii din grupul lor ne dau azi lecţii de civism în spaţiul public şi visează la ordinea politică şi economică a partidului comunist şi a securităţii…”, se atrage atenţia în scrisoarea celor două asociaţii.

În acest context, Florian Mihalcea şi Teodor Mărieş solicită preşedintelui Klaus Iohannis şi Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, Guvernului şi instituţiilor succesoare instituţiilor militare de forţă sau procuraturii RSR, declasificarea documentelor şi interceptărilor care s-au făcut din obiective militare mobile (avioane AWAX) din jurul graniţelor României, în Decembrie 1989.

„Să fie declasificate toate documentele SIE şi SRI, MApN şi MAI, pentru întreaga perioadă infracţională Decembrie 1989 – Iunie 1990, ca să se poată dovedi ce ordine criminale au dat conducătorii politici şi militari de la Bucureşti inclusiv pentru Timişoara. Cei care au ascuns sau distrus probe şi au favorizat infractorii în toată această perioadă, trebuie să răspundă!

La 27 de ani de la Crime, spunem răspicat: Toţi cei care deţin importante funcţii în Stat şi nu se implică în aflarea adevărului privind perioada infracţională 14 decembrie 1989 – 30 decembrie 1989, şi nu pun la dispoziţia Parchetului toate probele, de orice natură ar fi acestea, intră în sfera penală şi devin complici la crimele împotriva umanităţii săvârşite în Revoluţia Română, care trebuiau pedepsite aşa cum a stabilit şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, au subliniat preşedinţii celor două asociaţii.

 

sursa: Epoch Times

Comments (2)
Add Comment
  • calin eugen

    Mai rau ca in stare de razboi…I-au facut cenusa…Si cu cenusa ce-au facut?…Doamne,Doamne,Doamne!…

  • dec

    „27 de ani de la crime!”

    Nu va suparati, crimele de atunci sunt si continuie si continuate si in zilele noastre! Chiar NU vedeti acest genocid – „soft” – CONTINUU?