Un zid care a costat aproximativ 2,7 milioane de euro, acoperiţi din banii contribuabililor britanici, pentru a opri migranţii taberei Jungla din oraşul francez Calais – tabără ce a fost închisă în urmă cu şapte săptămâni – a fost finalizat. Imigranţii au fost redistribuiţi în toată Franţa.
Zidul a fost finanţat de guvernul britanic, ca parte a unui pachet anglo-francez de măsuri de securitate în valoare de 20 milioane de euro. Zidul are scopul de a împiedica refugiaţii din tabăra pentru imigranţi numită Jungla, din oraşul francez Calais, să se ascundă în camioane şi în alte vehicule încercând să traverseze Canalul Mânecii, cu scopul de a ajunge în Marea Britanie.
Niciun imigrant nu a mai încercat să se urce în camioane de când autorităţile franceze au desfiinţat Jungla în luna octombrie, a declarat purtătorul de cuvânt regional Steve Barbet.
El a adăugat că noul zid de beton, cu o înălţime de patru metri şi o lungime de un km, ridicat de-a lungul unei autostrăzi din Calais, a fost proiectat pentru a descuraja imigranţii în viitor.
Poliţia a continuat să efectueze raiduri în oraş şi în zonele învecinate, dar rareori găsesc imigranţi, deşi o mână de oameni s-au adunat în portul din Calais.
Construirea zidului, care este acoperit cu plante pe partea traficului rutier, a început în septembrie, după ce ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a declarat că Franţa intenţionează să desfiinţeze Jungla din Calais până la sfârşitul acestui an.
Primarul din Calais, Natacha Bouchart, a încercat să oprească construirea zidului, susţinând că nu este nevoie de acesta, din moment ce tabăra a fost închisă. Bouchart a promis că va folosi toate mijloacele legale pe care le are le dispoziţie pentru a împiedica construirea zidului.
În perioada 2015-2016, peste 84.000 de imigranţi şi refugiaţi au fost prinşi încercând să pătrundă ilegal în Marea Britanie, prin porturi precum Calais, conform datelor publicate de autorităţile britanice.
Miile de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa care s-au adunat în Calais, după ce au fugit de sărăcie şi conflicte, au fost dispersaţi în întreaga Franţă.
sursa: EpochTimes