Rex Tillerson, președintele companiei ExxonMobil, a fost nominalizat la funcția de secretar american de Stat, a anunțat marți președintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, notează BBC News.
Tillerson și-a dedicat întreaga carieră sectorului energetic și are experiență cu guvernele străine, având în vedere faptul că gigantul petrolier ExxonMobil desfășoară operațiuni în peste 50 de țări. Nu a mai lucrat în cadrul Guvernului, dar are, potrivit unor informații, viziuni politice conservatoare.
Acesta s-a întâlnit sâmbătă cu Donald Trump în New York City, a confirmat purtătorul de cuvânt al președintelui-ales.
Mai mulți congresmani au declarat Tillerson va trebui să explice legăturile sale cu Rusia, după ce în trecut s-a întâlnit de mai multe ori cu președintele rus Vladimir Putin. În 2013, acesta a fost decorat de Putin cu Ordinul Prieteniei, pentru „întărirea cooperării în domeniul energiei”.
Tillerson și-a anunțat deja echipa de conducere că ar urma să fie numit într-o funcție în noua administrație, au declarat surse pentru NBC News. El este pregătit să se retragă de la conducerea ExxonMobil anul viitor, în condițiile în care limita de vârstă pentru a lucra în firmă este de 65 de ani, scrie Reuters.
sursa: ActiveNews