Ne place ori nu, începînd din ianuarie America va avea un nou Președinte-Donald Trump. La miile de comentarii și articole care deja au fost scrise despre el adăugăm și noi unul, sperăm util, din perspectiva valorilor, nu a politicii. Într-un sens, victoria neașteptată a dlui Trump, datorată mobilizării și prezenței la vot masive a populației conservatoare americane, poate fi caracterizată ca Prima Revoluție Americană a Mileniului III. Ce se întîmplă în America are efecte în restul lumii, iar această Revoluție nu va fi o excepție.
Politica Americii influențează fiecare colț al lumii. Așa a fost de mai bine de două sute de ani de cînd, în 1812, America a câștigat războiul cu Imperiul Britanic punînd astfel capăt expansiunii britanice în Emisfera de Vest. În 1823, America a adoptat Doctrina Monroe (Monroe Doctrine) care a pus capăt expansiunii coloniale europene în America Latină. La sfârșitul Veacului XIX America a pus capăt Imperiului Spaniol în urma războaielor din Cuba și Filipine. La nu mult timp după aceea, Canalul Panama i-a asigurat Americii controlul traficului comercial între cele două mari oceane. Intervenția Americii în Primul Război Mondial a dus la prăbușirea marilor imperii europene și la nașterea Europei de Est, inclusiv a României. Intervenția Americii în al Doilea Război Mondial a pus capăt Germaniei Naziste, Italiei fasciste, și imperialismului nipon. Iar spre sfârșitul Veacului XX politica Președintelui Reagan a dus la prăbușirea comunismului european și sovietic.
În anii 1840 Hegel și-a publicat influenta Filosofie a Istoriei, profețind, într-un fel, viitorul celor doi mari titani în ascensiune la vremea aceea, Rusia și America. Despre Rusia, Hegel scria că își face amprenta în istorie cu sabia, iar America cu plugul. Despre America a mai adăugat, tot profetic, că în viitor, „povara Istoriei” va atârnă pe umerii ei. Într-o oarecare privință Hegel a profețit viitorul cu acuratețe. Idea, însă, e ușor de înțeles-ce se întîmplă în America se simte în întreaga lume, iar omul din Casa Albă are mare greutate privind influența pe care America o proiectează pînă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Care va fi direcția pe care Trump și cei care vor fi în jurul lui o vor da Americii, și prin ea lumii, privind valorile? Ce impact va avea politica lui Trump în Europa? Ori chiar în România? Pentru a răspunde acestor întrebări trebuie mai întîi să înțelegem cum dl Trump a ajuns să câștige ceea ce mai toate sondajele de opinie nu îi dădeau nicio șansa. Cine sunt acești oameni? Ce ia determinat să-l voteze pe dl Trump, acest bărbat care, judecat după afirmațiile deloc înțelepte ori chiar murdare pe care le-a făcut, pare a fi necioplit, lipsit de maniere, rasist și xenofob? De ce oamenii și-au pus speranța pentru o viață mai bună în acest om?
Revolta „fanaticilor religioși”
Sondajele de opinie de după 8 noiembrie reflectă că votul masiv primit de dl Trump din partea catolicilor și evanghelicilor i-a asigurat președinția. Conform unui studiu publicat pe 9 noiembrie de Pew Research Center, catolicii constituie 23% din întregul electorat american, iar evanghelicii albi 26%. Pe lîngă evanghelicii albi trebuie amintiți și evanghelicii de culoare care constituie majoritatea covârșitoare a populației de culoare din America. Aceste trei grupuri religioase alcătuiesc peste 50% din întregul electorat american. Privind voturile date, 52% dintre catolici l-au votat pe Trump la fel ca și 81% dintre evanghelicii albi. E remarcabil că dl Trump a obținut 81% din voturile evanghelicilor albi avînd în vedere că în 2004 dl George Bush, el însuși evanghelic, a primit doar 78% din voturile lor. Mulți pastori de culoare și-au încurajat și ei congregațiile să-l voteze pe dl Trump în ciuda afirmațiilor lui rasiste. De ce oare? Ce s-ăi fi motivat?
Motivul principal și aproape exclusiv au fost valorile-teama ca dna Clinton va continua procesul de distrugere a valorilor creștine și morale început de Administrația Obama, și că bătălia pentru dreptul la viață al copiilor nenăscuți va fi pierdută. Decesul subit al Judecătorului Antonin Scalia, conservator catolic, în primăvară, a adus în prim plan posibilitatea ca alegerea dnei Clinton ca Președinte să rezulte în nominalizarea în Tribunalul Suprem a unui judecător pro-avort. Dl Trump a promis catolicilor și evanghelicilor că odată ales la Casa Albă va nominaliza judecători pro-life, adică pro-viață, în Tribunal Suprem. Soartă și viitorul Tribunalului Suprem american au fost, de fapt, printre motivele principale pentru care americanii s-au dus la vot pe 8 noiembrie, 70% dintre ei declarînd că soarta Tribunalului Suprem a fost „un factor important” în decizia lor de a vota. Dl Trump și conslilerii lui au înțeles bine lucrul acesta. Promisiunea făcută de el cu luni în urmă a reafirmat-o duminică seară într-un interviu la postul de televiziune american CBS. Creștinii s-au menținut și ei pe poziții. În 2015, 21% dintre americani afirmau, într-un sondaj de opinie, că vor vota „doar pentru un candidat care le împărtășește vederile privind avortul”. În 2008 doar 13% dintre amricani dețineau această poziție.
Dna Clinton spera să primească voturile femeilor, dar nu le-a primit. Majoritatea femeilor au votat împotriva ei. 53% dintre femeile albe au votat pentru Trump. Și asta cu toate că dna Clinton a promis grădinițe pentru copii, salarii egale pentru femei, avort, drepturi pentru homosexuali. Chiar mai șocant pentru ea, 62% dintre femeile albe fără diplome universitare au votat pentru Trump. La fel, 55% dintre femeile din suburbiile metropolelor americane au votat împotriva ei. Pentru ele, valorile morale, creștine, ale familiei, și în special dreptul la viață al copiilor nenăscuți au fost factorii decisivi care le-au convins să-l voteze pe dl Trump. Și asta în ciuda faptului că 78% dintre femeile care l-au votat pe dl Trump au declarat că au fost jignite de afirmațiile lui misogine.
Aceleași sondaje de opinie au indicat și de ce creștinii Americii au votat pentru un om care, cel puțin în aparență, nu se identifică cu credința lor. Doar 45% dintre evanghelicii care au votat pentru dl Trump au făcut-o pentru că se identifică cu platforma lui electorală. Iar 51% l-au votat pentru că nu au dorit ca dna Clinton să ajungă Președinta Statele Unite. În alte cuvinte 45% dintre evanghelici au votat pentru dl Trump și 51% împotriva dnei Clinton.
Se poate spune că și căsătoriile homsoexuale au jucat un rol important în motivarea americanilor creștini să-l voteze pe dl Trump. Americanii nu s-au obișnuit cu căsătoriile homosexuale. Conform unui sondaj de opinie făcut la votanții care s-au prezentat la vot pe 8 noiembrie, 53% dintre ei au afirmat că sunt „de acord” cu afirmația „căsătoria trebuie definită ca doar uniunea dintre un bărbat și o femeie”. 72% dintre persoanele care au votat pentru dl Trump au agreat cu această afirmație, cît și 39% dintre persoanele care au votat pentru dna Clinton. În contrast, doar 37% dintre persoanele care au votat au dezagreat cu aceasta definiție a căsătoriei, 20% dintre ei fiind alegători care l-au votat pe dl Tump și 52% alegători care au votat-o pentru dna Clinton.
Care sunt pozițiile dlui Trump privind valorile?
Privind avortul, în trecut dl Trump s-a declarat pentru avort. De cînd candidează la Casa Albă, s-a declarat pro-viață, și, cum am menționat în paragrafele anterioare, a promis de mai multe ori că va pune în Tribunalul Suprem judecători pro-viță. Ultima lui luare de poziție, exprimată tot duminică, este că soarta avortului trebuie decisă la nivel de legislaturi de stat nu la nivel federal. În 1973 cînd Tribunalul Suprem SUA a legalizat avortul, l-a declarat o competență federală nu a statelor.
Tot privind avortul, Dl Trump a promis ca va semna legislația pe care Administrația Obama a respins-o cu ani în urmă care va interzice avortul în ultimul trimestru. Administrația Trump promite și că va bloca finanțarea avorturilor din fondurile publice, și va elimina subvențiile federale pentru Planned Parenthood, cea mai puternică organizație americană care finanțează clinici de avort.
Privind căsătoriile homosexuale, pozițiile dlui Trump au evoluat. La început s-a declarat în favoarea căsătoriei tradiționale, iar apoi pentru recunoașterea autorității statelor americane să decidă la nivel individual dacă vor ori nu să legalizeze căsătoriile homosexuale. În iunie 2015 Tribunalul Suprem american, a invalidat, cu un vot de 5 la 4, toate legile statelor americane care defineau căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. În interviul acordat duminică seară, însă, dl Trump a prezentat o altă variantă. În opinia lui decizia căsătoriilor homosexuale făcută de Tribunalul Suprem în 2015 e finală. Ceea ce, însă, nu înseamnă că dacă în Tribunalul Suprem vor fi nominalizați judecători pro-viață, aceștia nu vor decide și invaliderea deciziei din iunie 2015 privind căsătoriile homosexuale.
Privind pornografia, dl Trump a anunțat că va iniția o campanie împotriva pornografiei. Pe 16 iulie a semnat un protocol care conține 5 puncte pentru combaterea pornografiei la minori cît și exploatarea sexuală a minorilor.
Dl Trump are oportunități unice pentru a influența valoric America, atît prin Tribunalul Suprem, cît și prin Congres. Anul viitor va nominaliza un judecător conservator care va lua locul răposatului Antonin Scalia. În următorii 4 ani va avea posibilitatea să nominalizeze chiar încă doi judecători conservatori, avînd în vedere că dna Ruth Ginsberg e în anii 80 ai vieții și nu prea sănătoasă, iar dl Anthony Kennedy, implinste 80 de ani anul acesta. Ambii, Ruth Ginsburg și Anthony Kennedy au scris decizii pentru căsătorii homosexuale și avort. În plus, dl Trump va putea nominaliza cîțiva zeci, ori chiar peste 100, de judecători federali, atît de district cît și din curțile de apel, care împărtășesc perspective conservatoare privind valorile, inclusiv avortul și căsătoriile homosexuale.
La nivel legislativ, dl Trump are la dispoziție un congres și senat majoritar republican-conservator. Congresul american e 238-193 în favoarea republicanilor, iar senatul 51-47. Este prima dată din 1929 încoace cînd toate ramurile statului federal american sunt în mîna aceluiași partid politic, în cazul acesta al conservatorilor. La acesta se adaugă disclocarea politică masivă a democraților la nivel de state. În majoritatea statelor americane guvernatorii și legislaturile sunt de orientare conservatoare. Nu mai puțin de 34 din cei 50 de guvernatori de stat sunt republicani. Pentru dl Trump, asta va însemna niște oportunități unice, cum ar fi: (1) adoptarea de legi federale care să restabilească libertarea religioasă și de conștiință a cetățenilor în raport cu drepturile homosexualilor; (2) revoluția transgenderista declanșată în ultimul an al Administrației Obama nu va mai fi instituționalizată; (3) creștinii care se împotrivesc căsătoriilor homosexuale nu vor mai fi penalizați; (4) proiectul de lege demarat tot de Administrația Obama de nediscriminare a homosexualilor la locul de muncă nu va fi adoptat. Românilor, dar mai ales occidentalilor, li se pare ciudat ca America încă nu are o lege federală care să interzică discriminarea pe bază de orientare sexuală. E clar că o astfel de lege nu va fi adoptată în următorii patru (4) ani.
Privind libertatea religioasă, dl Trump a promis că va semna legea, deja adoptată de Congres și Senat, pentru protejarea de discriminare a creștinilor care dezagreeaza cu căsătoriile homosexuale, cunoscută ca First Amendment Defense Act (FADA).
Alte consecințe, favorabile valorilor, care sunt anticipate din partea Administrației Trump, va fi libertatea părinților de a-și educa copiii la domiciliu (home schooling). Pe moment peste 2 milioane de copii americani învață la domiciliu. Se anticipează deasemenea că Administrația Trump va promova abstinența. Acest pronostic e aproape garantat considerînd că, foarte probabil, dl Ben Carson, creștin fost candidat la Președinție, fi nominalizat pentru funcția de Ministru Sănătății (Surgeon General) al Statelor Unite. Există deasemenea posibilitatea reală de adoptare a unui amendament constituțional federal care să protejeze drepturile parentale. La fel, sistemul educativ impus de Administrația Obama va fi abolit. Amintim și o altă consecință posibilă- foarte probabil, corectitudinea politică va deveni și ea o victimă a revoluției conservatoare americane.
Impactul valoric global
O Administrație Trump va avea și repercursiuni valorice globale. În primul rînd, la nivel de Organizație a Națiunilor Unite, dl Trump și personalitățile care îi vor forma cabinetul sunt persoane pragmatice. Dl Trump e de părere că ONU risipește banii. Foarte probabil că Administrația lui nu va sprijini politicile ONU de promovare a avortului, a revoluției sexuale, a drepturilor homosexualilor, a controlului populației. Cetățenii care l-au propulsat pe dl Trump în Casa Albă cu siguranță vor influența politica externă a Americii într-o direcție pro-viață. Deja există semne în sensul acesta. Dl Trump a anunțat că posibilul Ambasador al SUA la ONU va fi John Bolton, același Ambasador pe care America l-a avut la ONU pe timpul președinției dlui George Bush.
E deasemenea ușor de anticipat că instituționalizarea revoluției sexuale în America va fi stopată. Cel puțin pentru moment. Va întoarce Administrația Trump ceasul înapoi privind drepturile homosexualilor? Pe moment e greu de spus, dar ne putem aștepta cu siguranță că dl Trump nu va numi ambasadori pe față homosexuali, nu va cere ambasadorilor americani să participe la marșuri homosexuale în capitalele lumii, nu va cere ambasadelor americane să abordeze steagul homosexual la ambasadele americane, și nu va înconjura Casa Albă cu culorile curcubeului, așa cum a făcut predecesorul lui. În plus, ne așteptăm ca Administrația Trump, pragmatică, nu va finanța mișcările homosexuale din Lumea a Treia, și nu va constrânge țările sărace să adopte legislații pro-homosexuale ori pro-avort în schimbul ajutorului economic ori financiar american.
Domnul Trump și România
România va fi și ea afectată de Administrația Trump. Administrația Obama a făcut presiuni asupra României privind drepturile homosexualilor. Presiunea aceasta încetează. Administrația Obama nu mai este un obstacol pentru politicienii României să aprobe revizuirea Articolului 48 din Constituție și să-l pună la vot. De fapt, ar fi indicat pentru guvernanții României să permită ținerea referendumului cît de curînd. Consilierii și membrii viitorului cabinet Trump sunt și vor fi creștini practicanți în marea lor majoritate. Bărbați și femei care prețuiesc valorile creștine și vor să fie protejate. Dacă România dorește să construiască poduri și relații de bună credință cu nouă administrație americană, deschiderea înspre larg pentru referendumul constituțional va fi un început bun. România are nevoie de relații bune cu cea mai puternică țară din lume, mai ales acum cînd vedem ce se întîmplă în jurul nostru. Ucraina a fost destabilizata de Rusia, Moldova are o președinție pro-rusă, și la fel Bulgaria. Transnistria e încă un dezastru geopolitic iar tancurile Rusiei rămîn la doar 100 de kilometrii de România tot acolo.
Ar fi înțelept și pragmatic, deci, pentru Administrația Iohannis să-și re-evalueze pozițiile valorice. „Fanaticii religioși” ai Americii au schimbat direcția Americii și, prin ei, foarte probabil direcția valorică a lumii. Pe moment dl Iohannis nu are niciun creștin pintre consilierii lui. Dl Iohannis e înconjurat de sorosisti, intelectuali secularizați care sunt fie indiferenți față de valori fie împotrivitori lor, la fel ca și consilierii dlui Obama și a dnei Clinton. În final, și foarte important, e înțelept de luat în seamă și ținut în minte, cel puțin pentru următorii patru ani, că Vice Președintele SUA, dl Mike Pence, e creștin practicant, un om cu convingeri morale, pro-viață și pro-familie. E posibil ca în 4 ani ori 8 ani el să fie Președintele Americii.
Despre francmasoneria,nimic?Pai se poate…