În seara de 17 noiembrie 1996, România ajungea din nou pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Trecuseră șapte ani de la răsturnarea dictaturii ceaușiste și execuția cuplului prezidențial, șapte ani în care admirația față de țara latină din Est se transformase în dezgustul produs de lovitura de stat neocomunistă și mineriade, de o politică duplicitară și păgubitoare. Şapte ani în care structurile comuniste şi ale fostei Securităţi reuşiseră să-şi consolideze controlul asupra tuturor sectoarelor de activitate, de la politică şi economie, până la mass-media, cultură şi învăţământ, menţinând România în orbita politică a Moscovei. Corupţia, abuzul, disoluţia legii transformaseră România tranziţiei într-o junglă a haosului controlat.
În acest context general, câştigarea alegerilor prezidenţiale de către candidatul Convenţiei Democratice, dl Emil Constantinescu, zguduia structurile neocomuniste, măturându-l pe prosovieticul Ion Iliescu.
Au urmat 4 ani de luptă intensă, surdă, deseori necunoscută îndeajuns publicului, timp în care administraţia preşedintelui Constantinescu a trebuit să facă faţă numeroaselor tentative de răsturnare iniţiate de forţele conservator-comuniste (PSD, PRM etc.), boicotului aplicat reformelor de reprezentanţii acestor forţe plasaţi în toate instituţiile şi la toate nivelurile sistemului de stat, sabotării constante a procesului de aplicare a Justiţiei şi de condamnare a vinovaţilor pentru acte de corupţie, opoziţiei serviciilor secrete de a se debarasa de exponenţii fostei Securităţi etc..
Reamintim că, în decembrie 1997, Preşedintele României de atunci, dl Emil Constantinescu, a onorat cu prezenţa sa manifestarea oficială de înfiinţare a Fundaţiei Luptătorii în Rezistenţa Armată Anticomunistă, iniţiată de Ion Gavrilă Ogoranu, pe care l-a sprijinit în demersurile sale pentru memoria luptătorilor şi acordarea unor reparaţii morale acestora şi urmaşilor lor. Este singurul preşedinte al statului român care a onorat cu atenţia sa luptătorii în rezistenţa armată anticomunistă.
În acelaşi an, în vizita efectuată în SUA, preşedintele Emil Constantinescu îşi începuse discursul adresat Congresului American cu următoarea introducere: „Suntem singura ţară din sud-estul Europei care a avut o rezistenţă armată anticomunistă, ce a durat 10 ani.”
– la Targul International De Carte Gaudeamus.Vă îndemn să participaţi la lansarea cărţii „Preţul demnităţii. O istorie altfel”, Joi 17 noiembrie 2016, ora 18.00, standul Editurii RAO, Târgul Internațional Gaudeamus, Romexpo.
În seara de 17 noiembrie 1996, România ajungea din nou pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Trecuseră șapte ani de la răsturnarea dictaturii ceaușiste și execuția cuplului prezidențial, șapte ani în care admirația față de țara latină din Est se transformase în dezgustul produs de lovitura de stat neocomunistă și mineriade, de o politică duplicitară și păgubitoare. Şapte ani în care structurile comuniste şi ale fostei Securităţi reuşiseră să-şi consolideze controlul asupra tuturor sectoarelor de activitate, de la politică şi economie, până la mass-media, cultură şi învăţământ, menţinând România în orbita politică a Moscovi. Corupţia, abuzul, disoluţia legii transformaseră România tranziţiei într-o junglă a haosului controlat.
În acest context general, câştigarea alegerilor prezidenţiale de către candidatul Convenţiei Democratice, dl Emil Constantinescu, zguduia structurile neocomuniste, măturându-l pe prosovieticul Ion Iliescu.
Au urmat 4 ani de luptă intensă, surdă, deseori necunoscută îndeajuns publicului, timp în care administraţia preşedintelui Constantinescu a trebuit să facă faţă numeroaselor tentative de răsturnare iniţiate de forţele conservator-comuniste (PSD, PRM etc.), boicotului aplicat reformelor de reprezentanţii acestor forţe plasaţi în toate instituţiile şi la toate nivelurile sistemului de stat, sabotării constante a procesului de aplicare a Justiţiei şi de condamnare a vinovaţilor pentru acte de corupţie, opoziţiei serviciilor secrete de a se debarasa de exponenţii fostei Securităţi etc..
Chiar dacă realizările nu au avut un caracter spectaculos, ele au existat şi au constituit temeiul pe care, în anii de după 2000, România s-a angajat pe un drum de ireversibil de rupere cu influenţa nefastă a Moscovei şi orientarea către un parcurs occidental.
Reamintim că, în decembrie 1997, Preşedintele României de atunci, dl Emil Constantinescu, a onorat cu prezenţa sa manifestarea oficială de înfiinţare a Fundaţiei Luptătorii în Rezistenţa Armată Anticomunistă, iniţiată de Ion Gavrilă Ogoranu, pe care l-a sprijinit în demersurile sale pentru memoria luptătorilor şi acordarea unor reparaţii morale acestora şi urmaşilor lor. Este singurul preşedinte al statului român care a onorat cu atenţia sa luptătorii în rezistenţa armată anticomunistă.
În acelaşi an, în vizita efectuată în SUA, preşedintele Emil Constantinescu îşi începuse discursul adresat Congresului American cu următoarea introducere: „Suntem singura ţară din sud-estul Europei care a avut o rezistenţă armată anticomunistă, ce a durat 10 ani.”