FOTO: FORTUL 13 JILAVA – în memoria eroilor anticomunişti paraşutaţi de aviaţia SUA

FOTO: Florian Cristache

În memoria celor 13 eroi anticomunişti paraşutaţi de aviaţia militară SUA şi suporteri ai acestora executaţi la 31 octombrie 1953, s-a organizat – sâmbătă 29.10.2016 – la Fortul 13 Jilava, un pelerinaj la care a participat un număr impresionant de persoane, foarte mulţi din ei tineri, inclusiv studenţi şi elevi de liceu. Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu şi Asociaţia Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei au organizat această manifestare care, în ultimii 7 ani, a devenit o tradiţie. 

La vizita Fortului 13 Jilava au participat şi doi foşti deţinuţi politici – dr. Corneliu Boiangiu din Craiova şi Gheorghe Nichifor din Bucureşti  – care alături de Florin Dobrescu, reprezentantul Fundaţiei Ogoranu, au oferit vizitatorilor un ghidaj presărat cu amintiri dureroase.

Au fost vizitate principalele obiective ale ansamblului, precum: poarta principală şi încăperile aferente acesteia (unde, în 21 decembrie 1989, au fost închişi participanţii la manifestaţia anticomunistă din zona Pieţei Universităţii), ţarcurile îngrădite pentru plimbarea deţinuţilor, infirmeria – cu celula memorială a Monseniorului Ghika, secţiile celulare, baia, pavilionul femeilor, Cazimca, Reduitul – cu celulele negre, celularele, izolatorul, turela şi celulele de pedeapsă de la „Cornul Caprei”.

După terminarea vizitei, participanţii au urcat în exteriorul Fortului 13, în punctul de deasupra zidului execuţiilor celor condamnaţi la moarte, lângă crucea de beton ce aminteşte de cei 13 eroie xecutaţi de comunişti în lotul paraşutiştilor, unde s-a oficiat o slujbă religioasă de pomenire. A vorbit Florin Dobrescu – a cărui expunere a evocat proiectul iniţiat de CIA şi serviciile secrete franceze, de instruire şi paraşutare a unor voluntari emigranţi în România ocupată de sovietici, subliniind spiritul de jertfă ieşit din comun al acestor tineri eroi, care au renunţat la situaţiile şi traiul tihnit din occidentul liber, acceptând să se întoarcă, cu condiţii minime de reuşită, în patria ocupată. Florin Dobrescu a deplâns faptul că nici astăzi, când România este membră NATO, aceşti eroi nu sunt cinstiţi cum se cuvine, memoria lor fiind întinată prin legi care îi aruncă din nou sub acuzaţiile proceselor staliniste. A fost dat cuvântul distinsei doamne Ileana Budimir, fiica regretatei noastre camarade Ileana Samoilă (cea condamnată pentru suportul dat fratelui său paraşutat Ion Samoilă), care a evocat cu emoţie suferinţele îndurate de toţi cei din familia sa, exprimându-şi speranţa că sacrificiile lor nu vor rămâne uitate şi nici zadarnice, şi că perpetuarea memoriei lor va continua pentru totdeauna.

S-a intonat „Imnul luptătorilor căzuţi” şi a fost strigat apelul celor paraşutaţi de puterile occidentale şi căzuţi sub gloanţele comuniste, în acest an fiind pomeniţi pentru prima oară şi membrii grupului Săplăcan, dar şi căpitanul Sabin Mare – din grupul „Fiii Patriei”.

 

Comments (2)
Add Comment
  • calin eugen

    Ce pacat ca SUA si Franta tac…O tacere lasa,vinovata..Dumnezeu sa-i rasplateasca pe toti paticipantii,indeosebi pe parintele care a tinut slujba de pomenire.Eroi scumpi,nu va vom uita niciodata!

  • Liliana

    Cu profundă recunoștință.