– Hei! Voi n-auziți? Încetați cu cântatul, dacă nu vreți să coborâți.
Tinerii care se aflau în preajmă s-au oprit din cântare. Oamenii din metrou au început să murmure.
– Dar ce ai domnule cu ei? Cu ce te deranjează?
– Aici este metrou, nu loc pentru concerte, a răspuns cel mai acid dintre gardieni.
Este aproape ora 8.00 dimineață și oamenii se grăbesc să ajungă pe la treburile lor. Ziua se arată deja călduroasă. Capitala zumzăie de sunetul motoarelor și al claxoanelor, fără să se audă prea mult vocile oamenilor care încă nu s-au dezmorțit. Într-un metrou urcă în grabă, prin câteva uși, vreo 5o de tineri veseli. Sunt veseli și dacă prind metroul, și dacă-l pierd. Au timp, va veni altul. Poartă cu toții tricouri albe, pe care scrie: „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea. București 1-4 septembrie 2016”. Nici nu au intrat bine, că au și început să cânte.
După cântare, după vorbă, după port, par să fie de prin Maramureș. Cântă o priceasnă pe care am mai auzit-o la hramurile din Ardeal. Frumos. Să mergi spre serviciu în cântec de rugăciune. Fețele oamenilor se destind, pierd din îngrijorarea care umbrește fețele românilor în ultima vreme. Tinerii au trecut la o altă cântare, la fel de frumoasă – spre bucuria celor care au de mers mai multe stații și spre părerea de rău a celor care tocmai trebuie să coboare. De nicăieri au apărut doi gardieni. S-au orientat destul de repede în teren, prea repede pentru a fi sigur că au înțeles despre ce-i vorba. S-au apropiat de grupul de tineri.
– Încetați cu cântatul. Unde vă credeți aici?
Tinerii, majoritatea neînțelegând ce a vrut să spună omul de ordine, au continuat să cânte.
– Hei! Voi n-auziți? Încetați cu cântatul, dacă nu vreți să coborâți.
Tinerii care se aflau în preajmă s-au oprit din cântare. Oamenii din metrou au început să murmure.
– Dar ce ai domnule cu ei? Cu ce te deranjează?
– Aici este metrou, nu loc pentru concerte, a răspuns cel mai acid dintre gardieni.
– De ce nu vă faceți voi treaba când intră în metrou hoții de buzunare și cerșetorii care se bagă în sufletul nostru? Acum, când tinerii aceștia cântă așa de frumos, acum v-ați găsit de treabă?
– Doamnă, să cânte la biserică, nu aici. Aici nu-i biserică.
La momentul acesta, o femeie mai în vârstă aflată aproape de ei, cu ochii larg deschiși, privindu-i în față pe gardieni și arătând cu degetul spre podeaua vagonului, a zis tare și apăsat, încât s-a auzit până departe:
– Aici este biserica. Aici este biserica.
În tăcerea care s-a lăsat, oamenii au privit aprobând spre gardieni. Aceștia s-au întors spre ușile metroului pregătiți să coboare, iar tinerii au continuat cu o altă cântare.
de Arhimandrit Nicodim Petre Doxologia