DOCUMENTE. „FERICIŢI CEI CU DOSARUL ARS…” De ce România nu a avut drumul Germaniei, Poloniei şi Cehiei.

Înainte de 1989, Securitatea avea putere totală în România. Aidoma KGB-ului în URSS… Stat în stat! Controla şi Partidul.

Ei au rămas la conducerea tuturor sectoarelor vieţii româneşti după diversiunile prin care au deturnat sensul Revoluţiei din decembrie 1989.

Ei au decis ce anume din arhivele Securităţii să fie făcut public, ce să fie distrus şi ce să stea în continuare la secret. Asta după ce au exercitat un monopol total asupra arhivelor Securităţii, timp de 17 ani…

În Germania de Est, spre exemplu, cetăţenii protestatari au ocupat sediile STASI în timpul insurecţiei din toamna lui 1989 şi au pus stăpânire pe arhive, până când autorităţile democratice le-au preluat oficial, făcând publice nomenclatoarele cu ofiţerii şi informatorii poliţiei politice comuniste. În Polonia, în Cehia şi în celelalte foste ţări comuniste, arhivele serviciilor secrete au fost desecretizate la scurt timp după căderea regimurilor dictatoriale.

Şi influenţa nefastă a celor ce controlau, ca şi la noi, toate sectoarele vieţii politice şi economice, a fost înlăturată.

La noi, exponenţii Securităţii, rămaşi la conducerea tuturor sectoarelor vieţii româneşti, au menţinut monopolul asupra arhivelor până în 2006, când la presiunile prezidenţiale au dat publicului ceea ce au dorit, după ce timp de 17 ani epuraseră aceste arhive de tot ceea doreau să dispară. În felul acesta, şi-au păstrat controlul şi supremaţia asupra celor mai rentabile sectoare economice, asupra vieţii politice, asupra vieţii culturale, asupra învăţământului universitar, Bisericii, Justiţiei, noilor servicii secrete…

Iată cum s-a procedat cu dosarele fostei Securităţi şi cum SRI, succesorul in integrum al odioasei instituţii, a înţeles să muşamalizeze ceea ce nu convenea, ori să-şi protejeze ofiţerii şi informatorii care aveau să joace roluri importante în diferite domenii publice în noul regim „democratic”.

Documentele de mai jos arată cum s-a întâmplat la Călăraşi. Dar aşa s-a făcut în toate judeţele şi aşa s-a procedat şi la centru, la Bucureşti. Mii de dosare au fost arse la ordin. Majoritatea „beneficiarilor” au jucat roluri importante în toate domeniile vieţii politice, culturale, economice etc. din România ultimilor 26 de ani. Ei sunt şi astăzi în posturile cheie. Ei sau urmaşii lor.

Dormiţi liniştiţi, români. Ei veghează la… „liniştea” noastră…

Florin Dobrescu

SURSA: CNSAS

Comments (0)
Add Comment