În zi de doliu național, Patriarhia Română se roagă pentru românii care au murit în cutremurul din Italia. Cele 11 victime vor fi pomenite, vineri, în toate bisericile

Patriarhia Română se roagă pentru românii care au murit în cutremurul din Italia„ iar vineri, în zi de doliu național, cele 11 victime vor fi pomenite în toate bisericile.
„În ziua de doliu național, Patriarhia Română se roagă pentru odihna sufletelor celor 11 români morți în urma cutremurului din Italia, în ziua 24 august 2016, și adresează un mesaj de caldă compasiune și solidaritate creștină din partea clerului și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române pentru familiile acestora.”
Biserica Ortodoxă Română va fi în continuare alături de răniți și de familiile victimelor aflate în suferință, aducându-le prin cuvânt și faptă alinare sufletească și ajutor material după putință.
Cele 11 victime vor fi pomenite vineri, 2 septembrie 2016, în toate bisericile în care se va săvârși Sfânta Liturghie, potrivit basilica.ro.
„Un moment de reculegere va fi păstrat la începutul conferinței duhovnicești cu tema „Iisus Hristos – Bucuria Vieții”, care va avea loc vineri, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, în cadrul „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea”.
De asemenea, Permanența Consiliului Național Bisericesc, în ședința din data de 1 septembrie 2016 a aprobat acordarea sumei de 3000 lei ca sprijin financiar de urgență pentru fiecare familie a celor 11 români care și-au pierdut viața în urma cutremurului din Italia.
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedați și însănătoșirea celor răniți în urma acestui seism, dar și pentru consolarea familiilor îndoliate.”
Ca urmare a declarării zilei de 2 septembrie 2016 ca zi de doliu național în memoria victimelor cutremurului din Italia, Patriarhia Română anunță că evenimentele din zilele de vineri, 2 septembrie 2016, și sâmbătă, 3 septembrie 2016, din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea, se reprogramează astfel:
• în seara zilei de vineri, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, va avea loc conferința cu tema Iisus Hristos – Bucuria Vieții, urmată de Procesiunea Luminilor pe traseul: Sala Palatului – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Catedrala patriarhală;
• sâmbătă seara, începând cu ora 20.00, va avea loc un concert de muzică ușoară în Parcul Alexandru Ioan Cuza (Parcul IOR).
Comments (0)
Add Comment