De creștinism nu se poate scăpa

Militanții scoaterii religiei din spațiul public uită un amănunt semnificativ: de creștinism nu se poate scăpa vreodată. Sau, cel puțin, nu fără prețul unui imens ridicol. De ce? Simplu. Creștinismul se află în fiecare dată calendaristică a societății de azi, inclusiv în cronologia Statului. Misterios, nu-i așa?

Foto: Oana Nechifor

1 septembrie marchează, în fiecare an, în calendarul ortodox, cinstirea unui sfânt originar din Sciția Minor,  provincie antică ce se găsea pe teritoriul de azi al Dobrogei. Este vorba de Dionisie cel Smerit (Exiguul), călugăr înțelept care, în anul 496, pentru cunoștințele teologice alese, a fost chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot și, pentru o vreme, a fost slujitor în cancelaria papală.

Aici, în cadrul unei bogate opere teologice, a fost inițiatorul și coordonatorul unui proiect care s-a întins în toată lumea și a pătruns în multe dintre ungherele vieții noastre, până astăzi: cronologia creștină.

Ideea Sfântului Dionisie era nobilă și clară: de ce să se numere anii de la întemeierea Romei, cetatea aleasă a lumii, a cărei slavă însă pălește în fața lui Hristos-Dumnezeu, întemeietor de civilizație creștină (ce a constituit rădăcină și pentru civilizația timpului nostru: democrația și drepturile omului)? În fond, ce este timpul, dacă nu o curgere a vieții către un scop? Iar cel mai bun scop al vieții creștinului nu poate fi decât desăvârșirea, sfințenia.

Așa că, fiind un erudit în domeniul astronomiei, a contribuit la stabilirea unor repere calendaristice. Pentru prima dată în istoria creștinismului a venit cu ideea de a număra anii nu de la întemeierea Romei, ci de la Nașterea lui Iisus Hristos. Și asta, chiar în strălucita Romă. Care nu l-a pus pe rug, nu l-a exilat ci, dimpotrivă, a considerat că o astfel de cronologie ar sublinia și mai bine importanța creștinismului în viața socială. Și, pentru creștinii uituci, le-ar aduce aminte mai repede de propria identitate. După multe calcule, cu o marjă de eroare de doi sau trei ani, s-a stabilit că data Nașterii ar fi fost la anul 753 sau 754 de la întemeierea Romei.

În secolul al VII-lea, Italia a adoptat oficial această cronologie. Anglia a urmat-o în secolul al VIII-lea, Franța în secolul al IX-lea. Aceste decizii au fost reflectări (democratice, le-am zice noi astăzi) ale creștinării majorității populației. De acolo, numărarea anilor de la Hristos a pătruns în cronologia oficială a statelor, astfel că astăzi ne aflăm la 2016 ani de la Nașterea lui Hristos.

Comuniștii, încercând să mascheze nuanța creștină a cronologiei, au inventat termeni paraleli: înaintea Erei Noastre și Era Noastră. O anecdotă spune că, la Paști, când Părintele Tănăsache Costea, din parohia Smulți, saluta pe stradă cu „Hristos a Înviat”, unii membri PCR îi răspundeau „Just!”.

Sunt curios însă ce ar face astăzi militanții scoaterii religiei din spațiul public. Cum ar rezolva chestiunea cronologiei creștine, problematică pentru conștiința lor. Ar renunța la ea? Sper să nu aflu de vreo inițiativă parlamentară în acest sens. Nu de alta, dar ar fi un haz nebun să afli că Parlamentul României dorește abolirea cronologiei actuale, pătrunsă în toate ungherele cronologice ale vieții noastre. Ce ar pune în loc de 2016 ani? Și, mai ales, de când?

de Pr. Eugen Tănăsescu