Despre Regina Ana și discreția vieții de familie: Ar trebui să ne pese!

Am revăzut zilele acestea cu adâncă emoţie biografia Reginei Ana şi puţinele interviuri pe care le-a acordat în timpul vieţii în presă românească.

Regina noastră a fost studentă la Arte în New York, vânzătoare la mall, şofer de ambulanţă pe front în război – unde s-a înrolat voluntar. A învăţat să fie tâmplar şi mecanic auto. S-a căsătorit cu un Rege aflat deja în exil, acceptând greaua povară a unei Regalităţi fără beneficiile acesteia. A născut şi crescut cinci copii şi, pentru a-i întreţine, a vândut, când a fost nevoie, ouă la piaţă. A scris o piesă de teatru şi o autobiografie. A fost excomunicată de Biserica Catolică deoarece s-a căsătorit cu un ortodox, dar a rămas credincioasă acestei Biserici în care a fost în final reprimită. A dispreţuit moda şi a iubit ceea ce se afla dincolo de aparenţe.
Din anii ’90 şi până acum Regele şi Regina ne-au oferit prin viaţa privată şi publică a Majestăţilor Lor modele de dăruire, echilibru, demnitate şi discreţie. (În totală opoziţie, aş spune eu, faţă de covârşitoarea majoritate a personajelor care ne populează viaţa politică şi spaţiul public). Este trist că prea puţini dintre români au fost sau sunt conştienţi de aceste modele – clădite cu migală, jertfă şi drag de ţară şi de neam, clădite pe valori pe care în teorie le împărtăşim cu toţii, dar în practică puţini dintre noi reuşesc în viaţa de zi cu zi să le respecte.
După o întreagă viaţă trăită frumos şi demn, Regina noastră a plecat dintre noi.
George Coşbuc spunea în finalul unei poezii despre moartea unui erou imaginar:

Din codru rupi o rămurea.
Ce-i pasă codrului de ea?
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea?

Ar trebui să ne pese, atunci când se frâng trunchiuri în jurul cărora s-ar putea clădi pădurea.
Bine, şi ce putem face, în afară de a vărsa o lacrimă? Ce putem face noi, oamenii de rând, cei care nu avem nici o putere de a înrâuri mersul Ţării noastre?
Putem. Ne putem creşte copiii frumos şi demn. Arătându-le adevăratele modele. Putem să fim Oameni şi să îi învăţăm şi pe ei să fie Oameni. Greşind şi corectându-ne, dar niciodată renunţând. Putem să nu lăsăm lucrurile în care a crezut şi cărora şi-a închinat viaţa Regina noastră să se stingă. Putem clădi.
Şi astfel, dacă nu ne-am priceput să ne onorăm Regina pe timpul vieţii, îi putem onora amintirea.
Şi astfel, când va veni vremea să plecăm şi noi, poate că va rămâne ceva şi în urma noastră.

de Andreea Giurgea, psiholog din Constanța și mamă a șase copii

sursa: Știri pentru viață