Autoritățile au anunțat că o femeie și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite și transportate la spital după atacul armat din zona centrală a orașului texan Austin.
”Un incident armat este în desfășurare în centru, cu mai multe victime înregistrate. Evitați zona centrală”, se arată într-un comunicat al poliției locale.
Autoritățile au confirmat că o femeie, în vârstă de 30 de ani, a fost declarată moartă de către paramedici. Alte patru persoane au fost transportate la spital, iar o parte dintre persoanele împușcate nu au fost încă localizate.
Acesta este al doilea incident armat care lovește statul texan în ultima lună, după ce un lunetist rezervist al armatei SUA a împușcat mortal cinci polițiști la un protest Black Lives Matter din Dallas.
sursa: ActiveNews