De la „descreștinare” la „căsătoriile” homosexuale

De câteva zile face ceva vâlvă inițiațiva unui român care cere Bisericii Ortodoxe Române să-i elibereze un act de „descreștinare”. Iată cum își începe respectivul una din postări:

Dacă într-o zi cetăţeanul Ursu are nevoie să-i demonstreze cuiva că n-are la activ fapte penale, e suficient să meargă la Poliţie şi să ceară un certificat de cazier. Vrea sau nu vrea nenea poliţaiul, ţidula tot trebuie s-o scoată la interval. La fel şi cu Fiscul, care este dator să îi elibereze oricui, la cerere, o dovadă scrisă că petentul n-are restanţe la taxe – alea din care se înfruptă cuvios şi biserica. Asociaţia de locatari e obligată, chiar dacă te-ai certat vreodată cu administratorul, să-ţi elibereze un document din care să rezulte că eşti cu întreţinerea la zi, ca să poţi, de exemplu, vinde apartamentul. Biblioteca universitară, la absolvirea facultăţii, trebuie să-ţi scrie negru pe alb că n-ai de returnat nici un volum, ca să-ţi termini lichidarea – şi asta indiferent dacă ai citit sau ba cărţi pe gustul bibliotecarei. Serviciul social din universitate e dator să-ţi elibereze o dovadă că te-ai decazat din cămin şi că n-ai de plătit vreun geam spart la beţie. De ce n-ar fi şi Biserica Ortodoxă obligată să ofere o dovadă scrisă că a luat act de cererea unui cetăţean de a se retrage din cadrul congregaţiei? (sursa)

Poate că „cetățeanul Ursu” nu realizează că, în subconștient, recunoaște autoritatea Bisericii Ortodoxe Române și acordă o importanță deosebită botezului pe care a avut fericirea să-l primească.

Mai departe, „cetățeanul Ursu” susține că „BOR pretinde că păstoreşte sufletele a 90% dintre români„. Domnule Ursu, BOR nu pretinde nimic. Conform ultimului recensământ oficial, cel din 2011, 86,5% dintre români s-au declarat a fi de religie ortodoxă în timp ce atei s-au declarat doar 0,2%. (sursa)

Acum să-i explicăm domnului Ursu de ce BOR nu-i poate satisface pretenția. Mai întâi să-i dăm cuvântul:

Aşadar, la aproximativ un an de la sosirea mea pe lume, preotul Trandafir, din parohia Măluşteni, judeţul Vaslui, ar fi fost cel care m-a scufundat de aproximativ trei ori într-un recipient metalic umplut cu apă la temperatura camerei, a lălăit nişte bălmăjeli cu miluială şi aliluială, pentru ca ulterior să mă declare creştin-ortodox, scurt şi sec. (sursa)

Domnul Ursu se referă la partea văzută a botezului, doar că botezul, în concepția creștinilor, reprezintă mult mai mult decât scufundarea de trei ori în cristelniță. În acele momente se săvârșește Taina Botezului prin care cel botezat devine parte a Sfintei Biserici a lui Hristos. Preotul e doar intermediarul care înlesnește acest lucru celui botezat. De aceea BOR nu are cum să-i elibereze adeverința pe care o cere.

De fapt, pe „cetățeanul Ursu” altceva îl deranjează:

Dacă biserica ar recunoaşte că din rândul congregaţiei pleacă oameni, poate că şi sumele primite de-a moaca s-ar reduce. Poate că nici exaltații ei nu şi-ar mai permite să ceară modificarea Constituţiei pentru a interzice căsătoriile gay. (sursa)

Și așa am ajuns la adevăratul motiv al scandalului declanșat de domnul Ursu, practic acesta este planul de rezervă al globaliștilor în lupta lor împotriva tradițiilor și identității noastre naționale.

de Tudor Marincu RostOnline

 

Comments (3)
Add Comment
  • Ionut Moraru

    Urs ai fost, gaina ai ramas!

  • dan

    …or sa se umple de c*caoa unul pe altul pina le se va face sila intr-o buna zi si vor mai imparti si cu parintii bolnavului carpatin…

  • gabi

    Daca fraierul Urs vrea sa mearga la alt cult, poate face cerere la acel cult sa fie luat in evidenta – inclusiv la plata taxelor, de care nu-i nimeni scutit (10% DIN VENIT iau penticostalii, adventistii, musulmanii din tarile musulmane… baieti milostivi, spre deosebire de „popii ortodocsi lacomi care bat din poarta-n poarta” si cer taxa de cativa zeci de lei PE AN, deseori neplatita nici aceea!). Daca doar da din gura sa faca valuri… e liber sa plece unde doreste, Dumnezeu a dat omului si liberul arbitru, pe langa cele zece sau mai multe porunci.