NICOLETA NICOLESCU – slujbă religioasă la biserica Gorgani

Nicoleta Nicolescu – fotografie din arhiva Siguranţei. FOTO: Victor Dogaru – Arhivele Naţionale. Această imagine are un scop istoric şi documentar; orice intenţie propagandistică este exclusă.

La iniţiativa unui grup de tineri, sâmbătă 9 iulie 2016, la ora 10, la Biserica Sf. ILie Gorgani va avea loc o slujbă religioasă pentru pomenirea sufletului NICOLETEI NICOLESCU, asasinată la 10 iulie 1939 de autorităţile dictaturii regelui Carol II. Nicoleta Nicolescu era şefa Cetăţuilor, organizaţiile de fete şi femei ale Mişcării Legionare, şi făcea parte din conducerea acestei organizaţii, având gradul de comandant legionar. Era cunoscută ca o fiinţă deosebit de religioasă, ducând o viaţă ascetică, dedicată exclusiv sacrificiului personal. Biserica Sf Ilie Gorgani era lăcaşul său de suflet, unde obişnuia să participe la slujbele religioase.
Ea a fost arestată de Siguranţă, fiind anchetată şi torturată în mod bestial, violată şi în final arsă la Crematoriul Cenuşa, în ciuda faptului că era încă în viaţă, conform declaraţiilor personalului crematoriului date la ancheta penală din 1940.
Dictatura regelui Carol II a fost prima formă de totalitarism din istoria modernă a României, instaurată de monarh la 11 februarie 1938, printr-o lovitură de stat soldată cu anularea Constituţiei democratice a părintelui său, Ferdinand I promulgată în 1923.
NOTĂ: Fiind un eveniment cu caracter religios, desfăşurarea acestuia va avea un caracter privat, neavând caracter public. Orice persoană interesată poate participa în acest context.

Comments (0)
Add Comment