Am ajuns subiect în campania din SUA. Senator american: Chiar dacă Trump devine președinte, instituțiile funcționează. Nu suntem România

România cu al ei sistem politic și legislativ ajunge subiect al dezbaterilor din campania pentru alegerile prezidențiale din SUA.
După ce senatorul democrat Bernie Sanders a invocat România,  plângându-se cât de proaste sunt conexiunile la internet în Statele Unite, prin comparație cu România, a venit rândul unui alt politician american să ne aducă în discuție.
Senatorul republican John McCain, susținător al lui Donald Trump, a afirmat că America nu va fi în pericol dacă magnatul va deveni președinte. Pentru că, a subliniat McCain, „nu suntem România”.
„Eu cred în continuare că avem instituții guvernamentale care vor ține sub control o persoană care ar încerca să își depășească atribuțiile constituționale”, a declarat John McCain, citat de ziarul The New York Times, informeaza Mediafax.
„Avem Congresul. Avem Curtea Supremă de Justiție. Nu suntem România”, a adăugat McCain.
Numeroși politicieni și analiști din Statele Unite, inclusiv din Partidul Republican, sunt preocupați de perspectiva unei victorii a controversatului magnat Donald Trump în scrutinul prezidențial.
sursa: ActiveNews
Comments (0)
Add Comment