S-A STINS LEGIONARUL VIRGIL TOTOESCU, fost preşedinte al Partidului „Totul pentru Ţară”!

Am primit, de la Siret (Suceava), trista veste a plecării dintre noi a celui care a fost preşedintele, camaradul şi educatorul nostru, VIRGIL TOTOESCU, caracter de cremene, exemplu de sacrificiu şi credinţă, un trăitor creştin autentic, învăţătorul a generaţii de tineri dornici să cunoască jertfele martirilor veacului trecut.

Cu ucenicul său, Marcel Grijincu, la primirea unei distincţii a Fundaţiei Ogoranu. 2013

Născut în 1921 la Călineşti (Suceava), Virgit Totoescu a făcut parte încă din perioada liceului din Frăţiile de Cruce, organizaţie de elevi a Mişcării Legionare. Implicat în activităţile clandestine ale rezistenţei anticomuniste, el va fi arestat şi condamnat în 1950, ispăşind pedeapsa până în 1960, când i se va fixa domiciliu obligatoriu până în 1962. În închisoare a fost unul dintre discipolii fervenţi ai lui Traian Trifan, unul dintre sfinţii închisorilor comuniste, fost prefect legionar de Braşov, despre care Virgil Totoesc spunea că a trasat cheia de boltă a rezistenţei prin trăirea mistică a creştinismului, soluţie care a salvat un număr impresionant de deţinuţi politici supuşi altminteri unui regim de exterminare fizică.

După 1989 a sprijinit – fără a se încadra – reorganizarea structurilor Partidului Naţional Ţărănesc în regiunea Bucovinei, refuzând totuşi solicitările insistente de a deveni membru, pe care i le adresa Corneliu Coposu, care îl aprecia în mod deosebit.

Cu camarazii bucovineni, la sfinţirea sediului Partidului „Pentru Patrie” de la Rădăuţi. Iulie 2000.

În 1993 se alătură grupului de iniţiativă alcătuit din comandanţii legionari în viaţă şi participă la reînfiinţarea Partidului „Totul pentru Ţară” („Pentru Patrie”), reorganizând structurile legionare din Bucovina. Se va implica intens în încercările de împăcare ale celor două grupări divergente – „Totul pentru Ţară” şi gruparea Nicolau-Roşca (Fundaţia George Manu). În vara şi toamna anului 1999 participă, alături de tineri voluntari din filiala Suceava, la şantierul de muncă voluntară pentru construcţia sediului Partidului „Pentru Patrie”, numit de presa de atunci „a doua Casă Verde”.

În 1998 devine vicepreşedinte al Partidului „Pentru Patrie”, iar în 2006 îi va succeda lui Ion Gavrilă Ogoranu în funcţia de preşedinte al acestei formaţiuni. Susţine moral redobândirea juridică a titulaturii „Totul pentru Ţară”, la congresul din noiembrie 2011, când se şi retrage din funcţie, din motive de vârstă şi sănătate. Tot acum îl desemnează pe ucenicul său spiritual, Marcel Grijincu, drept succesor al său la conducerea legionară a judeţului Suceava.

În permanenţă a insistat asupra necesităţii primatului educaţiei, al transformării spirituale a omului pe coordonatele creştine, în detrimentul aspectului de ordin politic.

Vorbind la înmormântarea lui Ion Gavrilă Ogoranu. 4 mai 2006, Galtiu.

A contribuit la înfiinţarea Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu în 2011.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Legionarii de pe întregul cuprins al ţării răspund: VIRGIL TOTOESCU – PREZENT!

Florin Dobrescu

 

 

Cu Mircea Nicolau – preşedintele Fundaţiei George Manu şi Ion Gavrilă Ogoranu – preşedintele Partidului „Pentru Patrie”. Într-o vreme când unitatea dintre cele două organizaţii era totală… Congresul PPP din noiembrie 2005.
La Sâmbăta de Sus, alături de discipolul şi succesorul său, Marcel Grijincu. Iulie 2013
La Aiud, pe 14 septembrie 2011, cu comandanţii legionari Gheorghe Grecu şi Nae Roşca.
La Congresul din septembrie 2009 al PPP, alături de Mircea Nicolau, Gheorghe Grecu, Cătălin Maghiar şi Florin Dobrescu.
Comments (3)
Add Comment
  • Alabama kid

    Atotputernicul sa-l primeasca in imparatia Sa !

  • Partidul Tudor Vladimirescu

    fratii mei anul asta au ramas patriotii fara partid in alegeri, PPP nu mai exista,

    e bine sa candidati la PNTCD sau PRU sau alta formatiune unde doriti dvs.

    Totoescu a fost un om luptator si pentru libertate si democratie.

    Va doresc binele sa ne auzim- revedem- vedem cu bine

    • cristian neagoe mateescu

      Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l primeasca alaturi de Capitan si Legiunea nevazuta a Generatiei Marturisitoare a Neamului Romanesc,pe ultimul teolog/profesor al spiritului si crezului legionar dupa dec’89 Nu aveam cum sa nu fiu si sa nu spun PREZENT alaturi de ceilalti camarazi,conducandu-l pe ultimul drum,pe camaradul Virgil Totoescu,cu atat mai mult cu cat am avut sansa sa-l cunosc personal cu mult inaintea infiintarii celor doua partide asa zis legionare(care nu au respectat punctul de vedere al conducerii legionare din exil,-vezi intalnirea din toamna anului1992)-Noua Romanie Crestina si Pentru Patrie.Pe camaradul Totoescu l-am cunoscut in cadrul A.F.D.P.R,sediul Mantuleasa,alaturi de camarazii:Emanoil Paraschivas,Ctin.Aurel Dragodan”magistru”Virgil Mateias,preot Nicu Cracea,Vasile Blanaru,Fronea Badulescu,Mihai Timaru,Ctin.Teja,dr.Nae Nicolau,dr.Aristide Lefa,Nistor Chioreanu,Dtru.Tache Funda,Gh.Brahonschi,Catalin Z.Codreanu,Ioan Nelu Rusu,Romeo Puscasu,Pan Vizirescu,Andrei Ciurunga,Nae Rosca,preot Ctin.Voicescu ,preot.V.Patrascu,surorile Gafencu,Simion Ghinea Vrancea,Duiliu Sfintescu,arh.Anghel Marcu,Ctin.Titi Dobre,”cei trei muschetari”Mitu Banea,Sebastian Mocanu…etc inca din faza infiintarii primei tabere legionare(1991/1998) dupa mai bine de jumatate de secol de la exterminarea elitei legionare in frunte cu CAPITANUL,pentru care la indemnul pr.Ctin.Voicescu in noe’93 am asezat impreuna cu 13 camarazi crucea la Tancabesti,inaugurand pelerinajul legionar,in speranta reanvierii spiritului si crezului legionar dupa 1989,dar nu a fost sa fie asa.Nihil Sine Deo.TLC !