Lumina Sfântă a Învierii s-a aprins la Ierusalim. Mii de credincioșii aflați la Biserica Învierii, care adăpostește Sfântul Mormânt, au luat parte la ceremonia care are loc în fiecare an

Patriarhul Teofil al III-lea a împărțit Lumina Sfântă sutelor de pelerini din biserica Sfântului Mormânt într-o ceremonie care se repetă an de an.  Clopotele au bătut minute în șir timp, în care focul sfânt a ajuns la toți cei veniți la slujbă de la Ierusalim.

Întreaga procesiune a fost transmisă, în direct, în România, de televiziunea Trinitas, a Patriarhiei Române.

Sfânta Lumină de la Ierusalim sau „Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai evidentă dintre minunile creștine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului.

Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârșită pentru coborârea Luminii Sfinte. Patriarhii care au săvârșit acest ritual au lăsat puține mărturii cu privire la acest moment. În schimb, rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini, a cărei origine nu este cunoscută, există într-o formă tipărită. Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Restul slujbei este săvârșită întocmai cu tradițiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orală sau prin însemnări liturgice disparate.

În prezent, se cunosc două descrieri ale ritului: una, cu puține detalii, care aparține lui Lionel Cust, un ofițer districtual britanic în Ierusalim, publicată într-o colecție de rapoarte confidențiale asupra statu-quoului Țării Sfinte la sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut, și alta din anii ’90 aparținând unei anume Ioanna Tsekoura, apreciată de fostul patriarh Diodoros al Ierusalimului ca fiind o sursă demnă de încredere. Informații despre Sfânta Lumină aduce și Episcopul Auxentios al Foticeii în cartea sa „Lumina Sfântă de la Ierusalim”.

Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă. Primul este perchiziționarea Sfântului Mormânt, care durează o oră și are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziția implică trei inspecții separate, care încep la ora 10.00, și este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezența clericilor armeni, copți și iacobiți. Cel de-al doilea eveniment neliturgic este sigilarea ușii Sfântului Mormânt și are loc la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale ușii, sigilând-o cu ceară.

În jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă și arabă: „Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim!”. Urmat de episcopi și ceilalți clerici, înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în fața intrării. În timp ce se cântă „Lumină lină”, patriarhul își scoate veșmintele și mitra și se supune percheziționării primarului orașului și șefului poliției, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.

După acest moment, se deschide ușa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar, veșmânt care simbolizează giulgiurile cu care Iisus a fost înfășurat în groapă, intră înăuntru însoțit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care ușa este închisă. În interior, Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă și cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ținută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conținând câte 33 de bucăți.

În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească rugăciunea pentru pogorârea Luminii Sfinte. „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Înțelepciune începătoare de lumină a Tatălui Celui fără-de-început, Carele locuiești întru lumina cea neapropiată, Carele ai poruncit luminii să strălucească dintru întunerec, Carele ai spus să fie lumină și a fost lumină, Doamne, Dătătorule- de-lumină, Carele ne-ai scos din întunericul înșelăciunii și ne-ai călăuzit la lumina minunată a cunoștinței Tale, Carele ai umplut de lumină și bucurie tot pământul prin venirea Ta în trup aici și cele de dedesubt prin pogorârea Ta la iad, după care Tu ai vestit lumina tuturor neamurilor prin sfinții Tăi apostoli, Ție Îți mulțumim că prin credința cea dreaptă ne-ai scos din întuneric la lumină și ne-am făcut fii ai luminii prin sfântul Botez și am văzut slava Ta plină de har și adevăr ……și noi Te chemăm și Te rugăm, Preasfinte Stăpâne, ca să arăți acest dar de sfințire plin de harul Tău dumnezeiesc prin harul preasfântului și de-viață-purtătorului Tău Mormânt și să binecuvântezi și să sfințești pre cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de întunericul patimilor, și să ne faci vrednici de preastrălucitoarele Tale sălașuri unde strălucește lumina cea neînserată a Dumnezeirii Tale”, se spune într-un fragment al acestei rugăciuni.

După patriarhul ce rostește rugăciunea, se spune că o adiere lină se simte pe deasupra pietrei Sfântului Mormânt. Adierea dispare, pe piatră încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, iar patriarhul Ierusalimului „adună lumina cu mâinile și o așează în vasul de aur”. Din vas, el aprinde apoi mănunchiurile de lumânări, iese din mormânt și le împarte clericilor de diferite confesiuni și credincioșilor.

Fostul patriarh al Ierusalimului Diodor I povestea în 2008 despre momentul sfânt al aprinderii luminii la Biserica Învierii: „Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revărsa o lumina nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba și lua multe nuanțe. Nu poate fi descrisă în cuvinte omenești. Lumina răsare din piatră ca și ceața care se ridică deasupra unui lac, piatra pare fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot mormântul, așa încât oamenii de afară văd mormântul plin de lumină. Lumina nu arde! – niciodată nu mi-am ars bărba în toți cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului și am primit Focul Sfânt. Lumina are altă consistență, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat, Lumina se înaltă și formează o coloană în care focul este de natură diferită, așa că pot aprinde lumânările mele de la ea. După ce am primit flacără, ies și dau Focul întâi patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi patriarhului Copt și după aceea tuturor celor prezenți în biserică.”