Ziua femeii sau ziua mamei?

Nevoia omului modern de a fi sărbătorit își face vădită prezența în fiecare lună, în fiecare anotimp, cu diverse sărbători-mai mult sau mai puțin creștine. Primăvara debutează din acest punct de vedere cu o sărbă­toare închinată femeii în a opta zi a lunii martie care s-a fixat în conștiința oamenilor fără ca aceștia să-și pună întrebarea de ce tocmai ziua de 8 martie, ce s-a petrecut în această zi ?

Este o zi aleasă convențional, dar așezată nu întâm­plator înaintea unui mare praznic creștinesc Buna Vestire. Politica amintitului regim ateu era una vicleană, anume de a umbri sărbătorile creștinești prin așezarea altor sărbători populare înaintea acestora și încetul cu încetul să le șteargă din conștiință oamenilor.

Această strategie a prins din păcate în societatea românească, care a rămas cu aceste „false sărbători” chiar și după ce regimul comunist a căzut, ba mai mult a mai impor­tat un lot proaspăt de sărbători din occident care nu au nimic în comun cu spiritualitatea adânc creștină a poporului român-vezi sărbători ca „Ziua îndrăgostiților”, „Halloween”.

Chipul mamei luminează sufletul oricărui om care a avut parte de dragoste din partea acesteia și toată viața îi poartă în inimă cele mai alese sentimente.

Modelul prin excelență de mamă este cel al Fecioarei Maria, în brațele căreia își găsesc alinare toți cei oropsiți și împovărați. În ea se descoperă pentru fiecare femeie chipul original al feminității și afecțiunii materne.

Prin Sfânta Fecioară s-a reabilitat neamul omenesc, prin „Fie!” de la Buna Vestire s-a corectat refuzul de a ascultă poruncă divină rânduită în Eden, prin Fecioară Maria „noua Evă” a fost ridicat blestemul căzut peste neamul ome­nesc, a fost reabilitată femeia.

Zămislirea dumnezeiescului Prunc a arătat vocația cea mai înaltă a femeii, aceia de a fi mamă. Multe femei din zilele noastre nu vor însă să-și mai aducă aminte de această chemare la maternitate care le da dreptul și marele privilegiu de a fi „împreună lucrătoare cu Dumnezeu”.

Toate femeile se serbează și doresc a fi felicitate în ziua de 8 martie, de „ziua femeii” dar nu toate pot răspunde la întrebarea: Care este motivul sărbătoririi ?

Demersul nostru se dorește a fi o restabilire a sensu­lui original și adevărat al sărbătorii femeii, care pentru creștini este pe 25 martie, de Buna Vestire. Aceasta este adevărata zi a femeii, mai mult este ziua mamelor, a tuturor mamelor care au adus pe lume viață și care s-au ostenit să o ocrotească și să o desăvârșească, curat.

Un sfânt părinte al Bisericii noastre spunea: „Dați-mi mame creștine și voi schimba fața lumii!” Și pentru a con­templa chipul unei astfel de mame creștine, iată în contin­uare cum își aduce aminte Părintele Petroniu Tănase-starețul Schitului românesc Prodromu, de la Sfântul Munte-de „icoana smerită a mamei sale”:

„În toată viață ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ținea cu mare sfințenie, chiar și pe cele mai mici. Deși nu știa carte, avea socotelile ei și știa din vreme și fără greș toate sărbătorile, posturile și pomenirile anuale ale celor răposați.

Milostenia îi era grijă de căpetenie. Pe străini îi chema de pe drum, îi ospăta și-i odihnea. Nici un sărac nu pleca cu mâna goală. Tata o mai mustra uneori că-i prea cu mână spartă. Pomenirile morților le ținea cu mare sfințenie, în fiecare sâmbătă de dimineață dădea de pomană pentru cei adormiți: un blid cu lapte sau cu mâncare, o cofă de apă dusă unei vecine. (…)

Era gospodină neîntrecută. Ea torcea, ea țesea. Ne făcea singură toată îmbrăcămintea: cămăși, sumane, opinci, precum și țoalele și așternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor; până ce au crescut copiii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, șase fete și doi băieți, și ne-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu respect față de oameni și cu cinste. Nu cruța bățul când nu eram în rânduială.

Evlavia, credința, împlinirea datoriilor creștinești tradiționale îi erau firești, izvorau din toată ființa ei. Dragostea de Dumnezeu, mila, modestia, de asemenea (…) În Joia Mare a plecat de dimineață de acasă, iar când s-a întors și am întrebat-o, am aflat cu mare surprindere că fusese la o vecină bolnavă, îi dusese un dar și-i spălase picioarele în amintirea smereniei Domnului de la Cină. „Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, iar eu să nu fac nimic pentru El! Am făcut și eu măcar atâta, am spălat picioarele Marioarei lui Gavril, care zace în pat, și i-am tras o pereche de colțuni noi în picioare.” În Vinerea Mare toată ziua a fost cu ochii înlăcrimați.” Când mă gândesc-îmi spunea ea-câte a îndurat Domnul Hristos pentru noi, îmi vine să plâng și să răcnesc de durere.”

Bătrână și suferindă, nu lipsea niciodată de la sfânta biserică. Aveau un obicei gospodinele mai tinere, să sărute mâna bătrânelor și a văduvelor și să le strecoare câte un ban în mână. Odată m-a întrebat dacă este bine ceea ce face ea. „Niciodată-mi-a zis-n-am cheltuit acești bani pentru mine, ci cumpăr cu ei lumânări și le aprind la Maica Domnului, iar acasă fac câte zece mătănii de fiecare franc, pentru sănătatea cui mi i-a dat.”

A trecut la cele veșnice după o suferința de câteva luni. Încă înainte de Postul Sfinților Apostoli a atras atenția surorii Glicheria: „Să chemi pe părintele Ionică să mă spovedească și să mă împărtășească.” A postit, s-a spovedit și s-a împărtășit. Sâmbătă s-a lăut după obicei și, în timp ce se pieptăna, i-a zis Glicheriei: „Adă fuga tulpanul să mă îmbrobodesc, că uite, vin pe cărare trei femei în alb.””Unde-s mamă?”- zise Glicheria, uitându-se pe fereastră și nevăzând pe nimeni. „Lasă-îi zise ea-că au treabă cu mine.”(…) Apoi a devenit veselă cum nu era de obicei și a început să cânte cântări auzite la biserică: „Hristos a înviat”, „Câți în Hristos v-ați botezat” .”Nașterea Ta Hristoase”, Troparul Rusaliilor și altele. Și se rugă mereu: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasa”; „Doamne nu cu mânia ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți.”

În ultima zi, luni și noaptea spre marți n-a mai dormit deloc, ci s-a rugat mereu în șoaptă. Apoi i-a spus Glicheriei: „Să-mi faci pomenire frumoasă, cu colivă, cu prescuri, cu flori și busuioc…” apoi a șoptit „Iartă-mă!”, apoi s-a întors pe o parte și a adormit ca în somn. Sufletul îi zburase din vasul de lut atât de chinuit de dureri și de necazuri. Fața îi era liniștită și un zâmbet îi încremenise pe buze.” (Din volumul „Icoane smerite din Sfântă Ortodoxie românească”, Editură Bizantină, București, 2003.)

Aceste chipuri de mame sfinte sunt podoabele cele mai scumpe care se pot așeza în sufletul unui copil. Chipul mamei poate fi iată, icoana cea mai gingașă în care se descoperă Dumnezeu.

La țară, bătrânii puneau fotografiile părinților lor al­ături de icoane, nu pentru că-i îndumnezeiau, ci pentru că-i știau alături de sfinții la care s-au închinat toată viața cu credință.

Ce se cuvine deci să serbăm cu mare fast, „Ziua femeii” sau Buna Vestire „Ziua mamei” ?

Să ne întoarcem la tradițiile noastre creștinești și românești, care au făcut să dureze acest popor până astăzi, și să le sădim și-n inimile cele curate ale urmașilor noștri . Marele nostru geograf, creștin și bun patriot Simion Mehedinți spunea: „Un neam și un popor atâta prețuiește cât a învățat din Evanghelie!” Parafrazându-l, am putea afirma că valoarea unui neam se vădește în numărul de mame creștine.

de Părintele Teofil Anăstăsoaie CreștinOrtodox.ro