Nu mai puţin de două milioane de români vor modificarea Constituţiei astfel încât să reiasă clar că o familie este compusă dintre un bărbat şi o femeie
Ajunsă la jumătatea campaniei sale, Coaliţia pentru Familie a strâns peste 2,2 milioane de semnături în favoarea proiectului de lege care vizează revizuirea Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie.
Campania a început oficial pe 25 noiembrie anul trecut, odată cu publicarea iniţiativei în Monitorul Oficial şi, potrivit prevederilor legale, va dura în total şase luni.
„Iniţiativa se referă la definirea căsătoriei, ca fundament al familiei, în Constituţia României. Avem o definiţie a căsătoriei în Codul Civil care este făcută în aceşti termeni – uniunea dintre un bărbat şi o femeie – şi avem definiţia actuală constituţională în care se vorbeşte în termeni generici despre uniunea liber consimţită între soţi. Practic dorim armonizarea celor două definiţii prin înscrierea definiţiei din Codul Civil în Constituţia României”, a explicat, în luna ianuarie, Mihai Gheorghiu, preşedintele Comitetului de iniţiativă.
foto Cezar Machidon
Potrivit acestuia, nu va fi promovată nicio schimbare sau interzicere a unor drepturi deja câştigate, ci doar protecţia căsătoriei va fi ridicată la nivel constituţional, fapt ce reprezintă o protecţie în plus pentru familie.
„Suntem îngrijoraţi pentru exprimarea juridică a temeiului căsătoriei şi familiei în Europa. Credem că sunt limite care nu trebuie trecute şi lucruri care trebuie să rămână cum le înţelegem noi. Foarte multe ţări au trecut deja prin asta. Constituţia reprezintă garanţia supremă, ultimă, a fundamentelor societăţii, a moralei publice şi sociale. Ea trebuie să fie expresia vieţii naturale a societăţii. Este un subiect atât de important încât el nu poate fi schimbat, relativizat, fără consultarea poporului român”, a subliniat preşedintele Comitetului de iniţiativă.
Pentru modificarea Constituţiei, este nevoie de semnăturile a peste 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
Potrivit datelor furnizate de Coaliţia pentru Familie, dintre ţările europene 13 permit căsătoria între persoane de acelaşi sex, dintre care 12 prin lege, iar una prin Constituţie (Irlanda). Celelalte ţări recunosc doar căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, dintre care 16 o protejează prin Constituţie.
Din Coaliţia pentru Familie fac parte 23 de asociaţii şi ONG-uri, precum Asociaţia Părinţi pentru ora de Religie, Asociaţia Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Familiilor Catolice din România Vladimir Ghika, Asociaţia PRO VITA — filiala Bucureşti, Asociaţia Familia Tradiţională, Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei – ART (Bucureşti), Asociaţia Christiana (Bucureşti).
sursa: Epoch Times
„Casatoria= uniunea dintre un barbat si o femeie” Sunt de acord