Sursă: LifeNews.com
Când Curtea Suprema de Justiție a Statelor Unite a emis decizia infamă Roe v. Wade a legalizării avortului, acum 43 de ani, puțini au realizat impactul pe care îl va avea asupra a milioane de vieți.
Efectele dezastruoase ale deciziei Roe s-au răspândit rapid. Mai mult de 58 de milioane de bebeluși au murit, ca rezultat al legalizării avortului, și nenumărate cupluri trăiesc cu durerea și regretul deciziei luate.
Când persoanele pro-viață se adună pentru Marșul pentru Viață în Washington D.C., în fiecare an, ei recunosc că victimele avortului nu includ doar copiii nenăscuți. În fiecare an, femei și bărbaţi, care participă la campania de conștientizare „Silent No More” (Nu vom mai tăcea) stau pe treptele Curții Supreme de Justiție și vorbesc despre cum avortul le-a ruinat viața și le-a omorât copiii nenăscuți.
Citește și: Mărturiile despre criza de sarcină pot salva vieți. Scrie, dă like, distribuie!
Există mărturi ale susținătorilor avortului în care spun cum avortul le-a schimbat viața în bine, mărturi prin care ei încearcă cu disperare să îi reducă la tăcere pe cei pro-viață, creând astfel propria lor campanie de susținere a avortului. Eforturile lor au avut parte de atenția celor de la Hollywood și a mass-media, însă ei spun doar o parte a poveștii, cea care se încadrează în agenda industriei avortului.
Mărturiile voluntarilor de la „Silent No More” dărâmă și destabilizează puternic convingerile activiștilor avortului, care susțin că femeile au nevoie de avort pentru a avea succes. Mărturiile lor vorbesc despre crudul adevăr: avortul omoară copii nevinovați si de cele mai multe ori îi distruge pe părinții acestora pe viață.
„Sunt din ce în ce mai multe discuții despre avort decât înainte”, a spus Georgette Forney, co-fondatoare a campaniei „Silent No More”, completând: „Este important faptul că vocile noastre sunt auzite.”
Printre cei care și-au împărtăşit poveștile la Marșul pentru Viață din luna martie a acestui an se numără și părintele Stephen Imbarrato, care a pierdut 2 gemeni prin avort, atunci când era tânăr. „Nu am susținut-o pe prietena mea când am aflat că am lăsat-o gravidă”, iar astăzi se consideră vinovat și consideră că are partea lui de vină pentru decizia luată atunci. El a fost primul bărbat care s-a alăturat campaniei.
Imbaratto și ceilalți colegi ai lui pro-viață speră ca mărturiile lor să îi inspire și să îi încurajeze pe oameni să ia decizii mai bune dacă vreodată se vor afla în impasul în care s-au aflat și ei cândva.
„Am văzut multă promovare media și susținere în campania pro-avort din ultima vreme, am văzut actrițe de la Hollywood dând mărturii despre avort și încurajând avortarea, dar bărbaţii și femeile din „Silent No More” vorbesc despre avorturi de mai mult de un deceniu”, a spus Janet Morana, co-fondatoare „Silent No More”.
Cullen Herout, care scrie pentru ziarul The Blaze, și-a împărtășit experiența de a lucra cu femei post-avort: „Am auzit și am citit nenumărate povești despre femei care au făcut avort. Fiecare poveste este diferită, fiecare are alte tipuri de personaje, fiecare are o altă locație, are diferite explicații și motive pentru care au ales avortul. Emoțiile variază enorm, unele femei simțind tristețe, depresie sau pierdere. Altele experimentează regret, rușine sau lipsa dorinței de a se ierta vreodată. Există altele care se izolează sau simt un gol uriaș în interior sau pur și simplu femei care nu mai reușesc să aibă nicio emoție. Altele s-au lăsat atât de consumate de această experiență sau au îngropat-o atât de adânc în suflet, încât, oricât de mult ar încerca să mai vorbească despre asta, întâmpină mari dificultăți. Bărbaţii deseori sunt la fel de consumați de această pierdere, regretă și au un sentiment de neajutorare în ceea ce privește trecutul.
Le-am auzit amărăciunea. Le-am auzit durerea. Le-am auzit neliniștea, angoasa și ruşinea. Am ascultat regretul, vina și neajutorarea. Am văzut lacrimile de durere, blocajele emoționale și mecanismele de apărare. De asemenea, am aflat despre femei care au fost amuțite de durere. Au învăţat că nu pot vorbi cu voce tare despre asta, așa că și-au păstrat poveștile pentru ele. Au rămas tăcute pentru ani buni, uneori decenii. Este tragic. Este dureros. Este ceva ce reușește să îţi deschidă ochii.
Oamenii îndurerați din „Silent No More” poate că le-au refuzat dreptul la glas pruncilor lor, dar, prin durere, ei își folosesc propriile voci pentru a oferi o şansă la viață altor copilași. Iar poveștile – care sunt de altfel și poveștile copiilor nenăscuți – merită să fie auzite.
Traducere: Alexandra Maria Grigorescu Ştiri pentru viaţă