Cei trei bărbaţi reţinuţi în seara de 27 ianuarie de poliţia ucraineană din oraşul Odesa, pentru posesie ilegală de explozibil, ar fi făcut parte dintr-o grupare criminală care ar avea asupra sa mai multe omoruri şi crime deosebit de grave pe teritoriul R. Moldova. Unul din aceştia este Alexei Bucatari, de 48 de ani, alias „Lioha Bucătari”. Anterior numele acestuia a apărut în presă într-o înregistrare audio cu politicianul Renato Usatîii, pe care ultimul îl numea „brat” (frate). Informaţia a fost făcută publică de oficiali ucraineni, iar autorităţile de la Chişinău au confirmat că aceştia au fost „implicaţi în acţiuni criminale pe teritoriul R. Moldova”.
Autorităţile ucrainene afirmă că cei trei bărbaţi ar face parte dintr-o grupare criminală specializată în comiterea omorurilor la comandă. „Sunt motive serioase de a bănui că această troică a fost implicată în crime deosebit de grave pe teritoriul R. Moldova şi în regiunea transnistreană. Este vorba de omoruri la comandă, rachet, răpirea oamenilor şi explozii,” a comentat pe pagina sa de Facebook Anton Gheraşenko, consilierul ministrului de Interne al Ucrainei.
Gheorghe Cavcaliuc, şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie, a confirmat că cei trei bărbaţi sunt bănuiţi de comiterea mai multor fărădelegi pe teritoriul R. Moldova. „Respectivii au fost implicaţi anterior în careva infracţiuni, dar mai multe detalii le puteţi obţine de la serviciul de presă”, ne-a spus Cavcaliuc.
Și reprezentanţii Procuraturii Generale ne-au declarat că cei trei bărbaţi au fost documentaţi de către forţele de ordine din R. Moldova, iar informaţia a fost oferită instituţiilor abilitate ucrainene, acest fapt cauzând reţinerea lor ulterioară. Surse ale ZdG din cadrul acestei instituţii afirmă că cei trei ar fi fost implicaţi în omoruri pe teritoriul regiunii Odesa şi mai puţin în R. Moldova.
Totodată, forţele de ordine ucrainene îi bănuiesc pe cei trei de organizarea celor două explozii care au avut loc în oraşul Odesa, una la 23 decembrie 2014, iar alta la 5 ianuarie 2015. Deflagraţiile s-au produs în faţa sediilor unor ONG-uri ce colectau ajutor pentru militarii ucraineni care luptă în estul ţării. Potrivit declaraţiilor consilierului Gheraşenko, reţinuţii ar fi activat sub conducerea serviciilor secrete ruseşti.
Poliţia ucraineană cercetează acum această versiune, ne spune Volodomir Şablienko, şeful poliţiei din regiunea Odesa. „Nu putem afirma aceasta până la finalizarea anchetei, dar avem bănuieli plauzibile să credem că-i anume așa. Aceste trei persoane au trecut frontiera moldo-ucraineană în repetate rânduri prin punctul de trecere Cuciurgan, regiunea transnistreană, pe teritoriul căreia îşi avea domiciliul unul dintre ei, doi fiind domiciliaţi pe teritoriul controlat de Chişinău. Asupra lor au fost găsite de asemenea şi şase pachete de substanţă vegetală, aproximativ jumătate de kilogram, presupunem că e marijuana. Ei închiriau o casă în oraşul Odesa, în care tot a fost găsite explozibil, armament, dar şi substanţe despre care se presupune că sunt de origine narcotică.”
Bărbaţii ar fi locuit, cu ieşiri periodice, în ultimul an în acest oraş portuar ucrainean. Acum autorităţile ucrainene anunţă că procuratura oraşului Odesa a cerut arestarea acestora, fără dreptul de a fi eliberaţi sub cauţiune. Totodată, forţele de ordine din ţara vecină analizează posibilitatea publicării în presă a fotografiilor celor trei pentru a fi identificați de persoanele care au fost victime ale acestei grupări.
Miercuri seara, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că la 27 ianuarie, curent, pe teritoriul Ucrainei, în cadrul unei operațiuni desfășurate de serviciile operative din regiunea Odessa în conlucrare cu angajații Direcției combatere a crimelor grave a Inspectoratului Național de Investigații, în preajma pieței Malinowski, au fost reținuți trei cetăţeni ai Republicii Moldova.
Aceștia s-au dovedit a fi: Salimov Arif de 29 de ani, alias „Arif”, anterior judecat în regiunea transnistreană, Sbitnev Vladimir de 38 de ani, alias „Bitoc ”, recent alias „Cestnîi”, anterior judecat și Bucatari Alexei de 48 de ani, alias „Lioha”, anterior judecat.
Cei doi planificau să recupereze banii datoraţi de „bancherul negru” Gherman Gorbunţov unor businessmani ruşi pe care Usatîi îi reprezenta în R. Moldova. Sumele vehiculate în discuţie erau de sute de milioane de USD. Unul dintre numele invocate telefonic de Usatîi este cel al lui Averin Victor Sergheevici, zis „Avera” — membru important al sindicatului criminal rus Solntsevskaya Bratva, sau cel al lui „Grişa”, adică Grigore Karamalak, cu care Usatîi spunea că, fiind vecini, are întâlniri în fiecare săptămână.
IGP a anunțat că cei trei indivizi fac parte dintr-un grup criminal organizat, implicat în mai multe furturi, estorcare de bani, tîlhării, precum și alte ilegalități săvîrșite la comandă.
Suspecții au fost reținuți în baza art. 208 CPP a Ucrainei.
La moment, de comun acord cu angajații serviciilor operative din orașul Odessa se desfășoară măsuri de investigație și urmărire penală pentru stabilirea participării acestora la infracțiunile săvîrșite pe teritoriul Ucrainei și Republicii Moldova.
sursa: Ziarul de Gardă
Se strang norii tot mai negri deasupra Basarabiei…Of,Doamne,parca nu se mai termina calvarul acestei parti de tara…