Dictatorul a încercat, în felul acesta, să legitimeze represiunea sângeroasă de la Tmişoara, pe care o ordonase personal, acuzând pe protestatari că ar fi elemente fasciste, huliganice, reacţionare, puse în slujba unor agenturi străine de spionaj în scopul atentării la suveranitatea şi integritatea naţională a republicii sale comuniste. Şeful regimului totalitar a mai spus că „ în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unitățile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acționeze împotriva unităților militare și instituțiilor de stat și politice”, deși sunt numeroase mărturii că s-a tras fără somație, la întâmplare, asupra manifestanților.
Iată întreaga stenogramă, care curprinde și cele spuse de Ceaușescu după întreruperea transmisiunii:
Nicolae Ceaușescu:Dragi tovarăși și prieteni, cetățeni ai Republicii Socialiste România. Mă adresez, în această seară, întregului popor al patriei noastre socialiste, în legătură cu evenimentele grave care au avut loc, în ultimele zile, la Timișoara.
În zilele de 16 și 17 decembrie, sub pretextul împiedicării aplicării unei sentințe judecătorești legale, cîteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări și incidente, trecînd la atacarea unor instituții de stat, distrugînd și jefuind o serie de clădiri, de magazine, de clădiri publice, iar în ziua de 17 decembrie și-au intensificat activitatea împotriva instituțiilor de stat și de partid, inclusiv a unor unități militare.
Din desfășurarea evenimentelor și din declarațiile unor reprezentanți la aceste, unor participanți la aceste evenimente, aceste grupuri aveau scopul de a provoca dezordine și distrugerea instituțiilor și bunurilor generale ale orașului și de a da semnalul unor asemenea acțiuni și în alte centre.
Populația din Timișoara cunoaște și a văzut toate aceste distrugeri de tip fascist care au avut loc.
Cu toate insistențele depuse timp de două zile, de organele politice, de partid, de consiliul popular, de conducerile întreprinderilor și de organele de ordine, aceste grupuri au continuat și și-au intensificat activitatea de distrugere, de atacare a instituțiilor, a magazinelor, inclusiv a unor unități militare.
În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unitățile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acționeze împotriva unităților militare și instituțiilor de stat și politice.
Deoarece acțiunile grupurilor antinaționale, teroriste au continuat, conform Constituției și în conformitate cu legile țării, unitățile militare au fost obligate să se apere, să apere ordinea și bunurile întregului oraș. De fapt să apere ordinea în întreaga țară.
Organele de ordine, procuratura au efectuat și continuă să efectueze cercetările corespunzătoare pentru a stabili cauzele și vinovații acestor acte cu caracter net fascist, provocator, de distrugere.
Din datele de care se dispune pînă în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acțiuni cu caracter terorist au fost organizate și declanșate în strînsă legătură cu cercuri reacționare, imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine.
Scopul acestor acțiuni antinaționale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situației politice, economice, de a crea condițiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenței și suveranității patriei noastre socialiste.
Nu întîmplător, posturile de radio de la Budapesta și din alte țări au declanșat, încă în cursul acestor acțiuni antinaționale, teroriste, o campanie deșănțată, de ponegrire, de minciuni împotriva țării noastre.
Scopul – repet, după datele pe care le avem pînă acum și din poziția luată de cercurile revizioniste, revanșarde, de cercuri imperialiste din diferite țări — este acela de a distruge independența, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a României, de a întoarce România înapoi sub dominație străină, de o lichida dezvoltarea socialistă a patriei noastre.
În fața acestei situații deosebit de grave, este necesar să acționăm în deplină unitate, cu toate forțele, pentru apărarea independenței, integrității și suveranității României, de a asigura dezvoltarea construcției socialiste în patria noastră.
Mă adresez cetățenilor din Timișoara cu chemarea de a da dovadă de înaltă răspundere și de a face totul pentru liniștea și ordinea orașului lor, de a contribui la liniștea și ordinea în întreaga țară.
Doresc să declar cu toată răspunderea că unitățile armatei noastre, care au misiunea apărării independenței și suveranității patriei, a cuceririlor revoluționare, au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare.
Nu au răspuns, chiar atunci cînd soldații și ofițerii au fost loviți, ci numai atunci cînd situația a ajuns de așa natură încît au fost atacați de bandele teroriste și au fost puse în pericol instituțiile fundamentale, ordinea din județ.
Armata și-a îndeplinit pe deplin datoria față de patrie, față de popor și cuceririle socialismului !
Dacă armata și unitățile de ordine nu și-ar fi îndeplinit datoria și răspunderea față de patrie, față de popor, ar fi însemnat să nu răspundă jurămîntului, să nu îndeplinească prevederile Constituției țării de a acționa cu fermitate în apărarea cucerilor socialiste, a cuceririlor întregului popor, a independenței, integrității și suveranității României.
În acest fel trebuie de altfel, să acționeze orice cetățean al patriei noastre în apărarea socialismului și independenței țării !
De aici începe partea care nu a mai fost rostită la TV:
Vreau să declar deschis că nu aș răspunde încrederii acordate de popor dacă nu aș face totul pentru a apăra integritatea, independența, suveranitatea României, dreptul deplin al poporului nostru de a-și hotărî dezvoltarea în mod independent, fără nici un amestec din afară.
Campania declanșată de diferite cercuri și guverne împotriva României demonstrează cu putere că aceste acțiuni au fost din timp și bine pregătite.
Se pune pe drept cuvînt întrebarea: de ce acele cercuri imperialiste și guverne, care fac tot felul de declarații împotriva României, nu au spus niciodată nimic în legătură cu evenimentele foarte grave din diferite țări, din ultimul timp?
Reiese cu toată claritatea că această campanie împotriva României face parte dintr-un plan mai general împotriva independenței și suveranității popoarelor — a acelor popoare care nu vor dominația străină și sînt gata să-și apere cu orice preț, inclusiv cu arma în mînă, independența, dreptul la o viață liberă.
Cu toții ne reamintim de poziția fermă a întregului nostru popor în 1968, împotriva invaziei Cehoslovaciei și pentru apărarea independenței României. Acum se poate afirma că este o situație asemănătoare, sau chiar mai gravă. De aceea, se impune să acționăm cu întreaga răspundere pentru a respinge orice atacuri împotriva României, a construcției socialiste din patria noastră !
Regretăm foarte mult că s-a ajuns la o asemenea situație, dar aceasta nu se datorește organelor de ordine și unităților militare, care timp de două zile au dat dovadă de maxima răbdare și îngăduință față de acțiunile elementelor teroriste, fasciste din Timișoara, ci acelora care s-au pus în slujba agenturilor străine și care au acționat în mod premeditat și bine pregătit pentru declanșarea acestor grave incidente de la Timișoara !
Mă adresez tuturor organelor și organizațiilor de partid, comuniștilor, organizațiilor U.T.C., sindicatelor și tuturor sindicaliștilor, Organizației Democrației și Unității Socialiste, tuturor organelor și organizațiilor obștești pentru a acționa, în deplină unitate, în aceste împrejurări grele, pentru a asigura respingerea oricăror acțiuni împotriva patriei noastre socialiste, pentru a asigura dezvoltarea muncii pașnice, de realizare a hotărîrilor Congresului al XIV-lea al partidului!
Mă adresez tuturor cetățenilor patriei noastre, fără deosebire de naționalitate, cu chemarea de a da dovadă de o înțelegere deplină a situației grave care s-a creat prin acțiunile teroriste de la Timișoara și de a acționa, în deplină unitate și solidaritate, pentru apărarea socialismului, de a face totul pentru a nu se mai permite să se repete asemenea stări de lucruri!
Societatea noastră asigură condiții de participare deplină a tuturor cetățenilor țării, a tuturor categoriilor sociale la întreaga viață politică, !a conducerea întregii societăți. Sînt create cele mai largi posibilități ca, în cadrul democrației noastre muncitorești-revoluționare, să dezbatem și să soluționăm, în deplina unitate, toate problemele privind viața, munca, bunăstarea întregii națiuni, dar și independența, suveranitatea și integritatea patriei.
Este necesar să respingem cu hotărîre orice acțiuni îndreptate împotriva patriei, a poporului nostru, constructor pașnic al socialismului, a independenței, a construcției noii orînduiri socialiste în România !
Să acționăm cu întreaga răspundere față de prezentul și viitorul socialist al patriei noastre, pentru a asigura munca și liniștea întregului nostru popor!
Este de datoria tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România să acționeze cu toate forțele împotriva tuturor celor care, în slujba diferitelor interese străine, a serviciilor de spionaj, a cercurilor imperialiste reacționare, își vînd țara pentru un pumn de dolari sau de alte valute.
Trebuie să dăm o ripostă hotărîtă împotriva celor care vor să dezmembreze România, să lichideze integritatea și independența patriei noastre !
Este necesar să sprijinim – în orice împrejurări — armata noastră, apărătoare de nădejde a independenței, suveranității și integrității țării, a construcției socialiste, a vieții pașnice a întregii noastre națiuni!
Să acționăm în așa fel pentru a nu fi necesară intervenția armatei. Dar, în același timp, să nu se admită, în nici o împrejurare, ca armata să fie atacată, să nu admitem ca ea să fie oprită să acționeze împotriva celor ce creează dezordine, a celor ce împiedică activitatea și munca pașnică a poporului !
Adevărata libertate, adevăratul umanism înseamnă a asigura dezvoltarea socialistă a patriei, bunăstarea întregii națiuni, a asigura independența, integritatea țării și a-i demasca pe toți aceia care acționează – indiferent sub ce forme – împotriva intereselor patriei, a independenței, a socialismului în România.
Înțelegînd bine gravitatea evenimentelor petrecute la Timișoara, aceste acțiuni dirijate și organizate împotriva patriei noastre, doresc să asigur intregul nostru popor, întreaga noastră națiune, că atît organele de stat, cît și organele de partid, vor face totul și vor acționa cu întreaga răspundere pentru a soluționa problemele în deplină colaborare cu toți oamenii muncii, cu toți cetățenii patriei noastre, pentru a face totul ca programele mărețe de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate să fie realizate în cele mai bune condiții.
Doresc să declar, în această seară, în fața întregii noastre națiuni că, în ce mă privește, ca fiu devotat al poporului, în munca și răspunderile incredințate de partid și popor, voi acționa în orice împrejurări în interesul poporului, pentru bunăstarea și fericirea sa, în interesul construcției socialiste, al independentei și suveranității țării! Nu am și nu voi avea niciodată nimic mai presus decît poporul, patria, integritatea României și socialismul!
Cel mai bun răspuns pe care îl putem da cercurilor reacționare, acelora care doresc să distrugă independența și să oprească construcția socialistă în România este unitatea noastră, a tuturor, a întregii națiuni, îndeplinirea în cele mai bune condiții a programelor de dezvoltare social-economică, de înaintare fermă a patriei noastre, liberă și independentă, pe calea socialismului, acționînd cu toată hotărîrea pentru pace și colaborare, pe principiile deplinei egalități în drepturi cu toate națiunile lumii!
Mă adresez tuturor cetățenilor patriei noastre cu chemarea de a da dovadă de înalt spirit patriotic și revoluționar, de a înțelege că cele întîmplate la Timișoara constituie acțiuni organizate din timp de cercurile reacționare, de agenturile de spionaj străine, care au inițiat toate acestea împotriva patriei noastre.
Să acționăm cu toată răspunderea în așa fel ca nicăieri în țara noastră să nu se mai poată organiza și să nu se mai producă asemenea situații.
Este necesar, dragi tovarăși și prieteni, cetățeni ai Republicii Socialiste România, să dăm dovadă de marea răspundere și înțelepciune a poporului nostru, care în cele mai grele timpuri a dat mari jertfe. Mulți din cei mai înaintați fii ai națiunii noastre și-au dat viața pentru independența, pentru bunăstarea, pentru integritatea țării și construcția socialismului în România. Nu trebuie să existe nimic care să împiedice acțiunea noastră hotărîtă pentru a servi poporul, socialismul, viitorul luminos al patriei noastre, al națiunii noastre!
Vă adresez, dragi tovarăși și prieteni, dragi compatrioți, chemarea de a întări colaborarea și unitatea, de a face totul pentru libertatea, pentru construcția socialismului, pentru bunăstarea poporului, pentru integritatea și independența României!
NU se poate si cu slanina in pod si cu sufletul in rai!
Daca NU ne umileai prin infometare, frig, megalomanie, etc. TOTI romanii ar fi fost de partea TA si jidanii ar fi luat-o in mina! Ti-ai facut-o singur ajutat de sinistra ta sotie!; si – din cauza ta care ai creat aceasta PLEVUSCA SECURISTA SUPRA-DIMENSIONATA – romanii o duc acum si mai prost decit inainte…iar ROMANIA si mai ales ROMANII sunt pe lista disparitei ei/ lor ca natie, tot din porunca Lacustelor Mondiale!
AI FACUT ZDRENTE TARA CONDUCATOR AMBITIOS SI VICLEAN!; SI FARA STIINTA DE CARTE!
In mod real nfometarea a facut-o Banca Mondiala si FMI. Si atunci si acum.
Oare ce ar fi urmat dupa plata datoriilor si construirea unei banci in colaborare cu Iranul si Libia ce ar fi dat imprumuturi internationale cu dobanda aproape zero? Comunismul ar fi murit de la sine oricum.