Reeducare după canoanele „corectitudinii politice”

Jurnalistul Adrian Pătruşcă, de la Evenimentul Zilei, arată o consecinţă extrem de gravă a reeducării prin „corectitudine politică”: Biserica este retrimisă în catacombe. Într-un articol exploziv, impus de temă şi de absurditatea demersului legislativ, el scrie că „Danemarca a adoptat o lege care obligă bisericile (nu doar pe cea luterană, majoritară) să oficieze căsătoriile între cuplurile homosexuale. Potrivit legii, preoții au dreptul de a refuza să oficieze ceremonia, însă episcopii sunt obligați să găsească înlocuitori.”

„Ne aflăm în prezența celui mai tăios și frontal atac de la răstignirea lui Hristos încoace: statul constrânge Biserica să calce în picioare Creștinismul!

Creștinismul și Biserica sa acceptă EXISTENȚA Păcatului, are toată dragostea și înțelegerea pentru păcătoși, sperând la îndreptarea lor, dar are o limită: nu poate BINECUVÂNTA Păcatul.

Legea daneză e de o perversitate diabolică: dacă Biserica nu se supune, se plasează în afara legii. Ajunge practic în situația de dinainte de edictul de la Mediolanum al lui Constantin din 313 și e obligată să reintre în ilegalitate. Să se întoarcă în catacombe. Dacă, însă, Biserica se supune, atunci ea se plasează în afara lui Hristos. Adică în afara Ei Înseși. Ceea ce ar însemna propria negare. Propria anihilare.

Nici măcar lui Stalin nu i-a trecut prin cap o asemenea monstruozitate. El, sărmanul, a demolat biserici, a ucis, torturat, închis, deportat persecutat preoți și credincioși. Însă nu a obligat Biserica să se pervertească” – continuă Pătruşcă.

Iată ce face neomarxismul în Occident. Iată ce-ar vrea alde Remus Cernea şi la noi. Aşteptăm pînă la victoria lor totală?

via RostOnline

 

Comments (0)
Add Comment