Parisul retrăiește coșmarul terorismului, de data aceasta într-un atac fără precedent. Vineri seara au avut loc mai multe atacuri armate aparent coordonate, explozii în apropiere de Stade de France, unde se desfășura meciul amical Franța-Germania, și o luare de ostatici într-o sală de spectacole. Sunt zeci de morți. Președintele Francois Hollande, prezent la meciul de fotbal, a fost evacuat și a declanșat planul roșu de alertă.
ACTUALIZARE 0.54 Președintele Francois Hollande anunță că va fi declanșată starea de urgență și că Franța își închide frontierele.
ACTUALIZARE 0.50 „Tot ce pot să vă spun este că e mai grav decât Charlie Hebdo”, a declarat pentru AFP un membru al forțelor de ordine, prezent la Bataclan.
ACTUALIZARE 0:46 Un alt atac armat ar fi în curs la Paris, de această dată la Halles, în centrul capitalei franceze, potrivit Europe 1. Guvernul se reunește în ședință de urgență la miezul nopții (ora locală).
ACTUALIZARE 0.40 Președintele Hollande a declanșat planul roșu de alertă Alpha, ceea ce înseamnă atacuri teroriste multiple.
ACTUALIZARE 0.38 Surse din Poliție, citate de BMF TV, anunță 60 de morți și sute de ostatici în sala de spectacole Bataclan. Acolo s-ar afla indivizi care au explozibili asupra lor. Focuri de armă au continuat să răsune, iar forțele speciale sunt prezente la fața locului.
ACTUALIZARE 0:27 Precizări de la Ministerul român de Externe:
„În urma atacurilor soldate cu victime, care au avut loc în capitala Franţei la 13 noiembrie 2015, Ambasada României la Paris a întreprins, în regim de urgenţă, demersurile legale pe lângă autorităţile franceze competente pentru a obţine informaţii suplimentare şi pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor se află şi cetăţeni români.
Verificările sunt în curs, iar misiunea diplomatică română este în legătură permanentă cu autoritățile locale în acest caz”.
ACTUALIZARE 0.21 Sunt informații contradictorii în ceea ce privește numărul victimelor. Unele surse vorbesc despre 40 de morți, un bilanț neconfirmat încă oficial.
Pe de altă parte, premierul britanic a reacționat în urma atacurilor din Franța. „Sunt șocat de evenimentele din Paris din această seară. Gândurile și rugăciunile noastre merg spre poporul francez. Vom face to ce putem pentru a ajuta”, a scris David Cameron pe Twitter.
ACTUALIZARE 0:18 Persoane care au scăpat din atacul de la sala Bataclan spun că au văzut cinci-șase atacatori care vorbeau de Siria.
ACTUALIZARE 0:09 Cel puțin 30 de morți, potrivit unui nou bilanț. Spectatorii de la meciul Franța-Germania, nu au fost lăsați să plece și li s-a permis accesul pe gazon.
ACTUALIZARE 23.55. Autoritățile au ridicat planul Vigilpirat la nivelul de atentat terorist în întreaga regiune Ile de France. Trei persoane au murit în exploziile de la stadion, unde se pare că ar fi fost vorba de niște kamikaze, iar celelalte persoane au murit în atacurile armate. La sala de spectacole Bataclan, cel puțin 60 de persoane sunt ostatice.
O explozie se aude în timpul meciului amical Franța – Germania (2-0). Meciul a continuat fără incidente până la final. Spectatorii au fost mutați din tribune pe gazon și sunt evacuați puțin câte puțin.
Martorii oculari au declarat că au auzit tiruri de Kalașnikov într-un bar. Poliția și salvarea au ajuns la fața locului. Schimbul de focuri a avut loc în centru, iar exploziile au avut loc în cartierul Saint-Denis, pe bulevardul Voltaire, la câteva momente după aceea.
Unele surse vorbesc despre patru morți și mai mulți răniți. Un ziarist de la Liberation spune că este un adevărat „coșmar”. Cel puțin două persoane ar fi deschis focul în barul Carillon, după care ar fi reușit să fugă. Imediat după aceea, s-au auzit focuri de armă pe o stradă din apropiere, iar martori oculari spun că au văzut cinci-șase persoane cu cagule pe față.
Tot în cursul zilei de vineri, la hotelul unde era cazată echipa Germaniei a fost o alertă cu bombă.
În jurul stadionului a fost instituit un cordon de securitate, iar președintele, care asista la meci alături de ministrul german de externe, a fost evacuat.
Președintele a mers la Ministerul de Interne pentru a fi informat despre situație. Aici a fost constituită o celulă de criză sub conducerea președintelui.
După încheierea meciului, spectatorii vor rămâne pe stadion.
Stațiile de metrou au început să se închidă, în timp ce pompierii evacuează primele victime. Străzile pariziene încep să se golească, oamenii se grăbesc să intre în case.
sursa: Digi24