- La ora 10,oo va începe o vizită a fostei închisori politice, având ca ghizi chiar pe foştii deţinuţi politici.
- La ora 12,oo va avea loc o ceremonie de comemorare a eroilor paraşutaţi de aviaţia militară SUA în România ocupată de comunişti, între 1951 şi 1953, şi executaţi la 31 octombrie 1953 în Fortul 13 Jilava, împreună cu susţinătorii lor locali.
Plecarea cu autocarele va avea loc la ora 9,oo de pe str. Schitul Măgureanu (lângă gardul Grădinii Cişmigiu, peste drum de Institutul de Sociologie). Rezervările se fac din timp.
Cei ce vor veni cu mijloace proprii de transport, vor fi prezenţi la ora 10,oo la poarta Penitenciarului Jilava (comuna Jilava, str. Sabarului nr. 1 – din Şos. de Centură), cu actul de identitate (CI/BI/paşaport).
Cei interesaţi să participe, se pot adresa, pentru orice informaţii, la tel 0722749249 sau pe e-mail ogoranu@gmail.com, persoană de contact Florin Dobrescu.
Momentul 1953
Coboara Arhanghel cu spada de foc
În fruntea revoltei valahe!
Se scoala morții și viii din jug
Și sună alarma din creștet de munte
Spre Tetina, Dunăre, Tisa si Bug…
E ceasul când neamu-și croiește destin
Strivind tirania pagâna.
Pe ruguri strigându-și credința spre cer,
Primește-i jertfa de-a pururi creștina,
Caci neamuri sfarâma catușe …sau pier!
de Dumitru Leontieș
Sa speram ca Fortul13 Jilava va fi muzeu(am patimit rau de tot si eu la Jilava in primavara lui 82).Doamne-ajuta!
Cand stai si te intrebi cine conducea Romania si SUA in acele vremuri,nu poti sa tragi decat o singura concluzie,acesti neinfricati patrioti ai Romaniei aui fost trimisi la moarte,si cu ajutorul neprecupetit al tovarasului Horia Sima.
@IO../gerules Inainte sa faci asemenea comentarii despre oameni care nu se mai pot apara si a caror memorie a fost respectata de atatia veterani ai inchisorilor comuniste ar trebui sa fii barbat si sa-ti asumi identitatea reala. In numele cui aduci aceste acuze? Si cui unui om care toata viata lui si-a pus-o in slujba luptei anticomuniste, demascand prin opere atat de actuale si astazi, vasta conspiratie si infiltrarea la cele mai inalte niveluri de decizie ale statelor si organizatiilor transnationale a adeptilor ideologiei dizolvante bolsevice.
http://www.miscarea.net/carti2.htm
Deci asuma-ti identitatea sau mergi la spam si nu vei mai comenta pe acest site.
…ca sa nu-i omoare americanii, i-au parasutat ca sa fie omoriti de bolsevicii venti la putere!
Ce interpretări, măi frate, te doare mintea!… Păi şi Ion Gavrilă Ogoranu spune în cartea lui că paraşutaţii în România, ca şi cei din Albania şi Ucraina, au fost vânduţi nu de serviciile americane, ci de câtiţele KGB-iste infiltrate de Kim Philby, care ulterior a fugit la Moscova şi a murit cu grad de general.