Partidul conservator, naţionalist şi eurosceptic „Lege şi Justiţie” din Polonia a cîştigat alegerile parlamentare de ieri, cu aproximativ 40% din voturile valabil exprimate – potrivit sondajelor de opinie efectuate la ieşirea de la urne. Dacă estimările vor fi confirmate, formaţiunea condusă de Jaroslaw Kaczynski – fratele geamăn al fostului preşedinte al Poloniei, ucis de ruşi în 2010 – ar putea forma noul guvern singură. Ar fi pentru prima dată, în Polonia post-comunistă, cînd un partid guvernează singur. Însă, unii oficiali ai partidului nu exclud o alianţă cu partidul antisistem al rockerului Pawel Kukiz, care a obţinut circa 9% din voturi. Astfel, se sfîrşesc opt ani de guvernare liberală, Platforma Civică, partid aflat pînă acum la putere, fiind creditat în continuare de numai 23% dintre polonezi.
Foarte interesant este că partidele socialiste nu mai intră în noul parlament. Aceasta este a doua premieră în Polonia de după căderea regimului comunist.
Partidul „Lege şi Justiţie” se opune unei „mai adînci integrări europene” – în fapt transformării UE într-un suprastat, care să anuleze autonomia statelor componente -, adoptării monedei euro şi asumării cotelor obligatorii de imigranţi din Africa, Orientul Mijlociu și Asia, şi, de asemenea, solicită mai multă fermitate din partea Uniunii Europene în raport cu Rusia. Toate acestea sînt deja motive de îngrijorare pentru liderii UE.
Gruparea este şi una pro-familie, cu principii bazate pe credinţa creştină, un motiv în plus ca revenirea sa la putere să nu convină birocraţilor de la Bruxelles.
Cu un preşedinte conservator, Andrzej Duda, şi un guvern conservator, Polonia devine deja un model pentru popoarele din jur. Pe fondul repetatelor crize din UE, conservatorii, naţionaliştii şi euroscepticii cresc în opţiunile electorale peste tot.
sursa: RostOnline