[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=0HbAvZ-zlyY[/embedyt]
La sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 17 și 18 octombrie 2015 Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia ortodoxă română din orașul suedez Uppsala. Cu acest prilej, sâmbătă, 17 octombrie, vlădica a slujit Liturghia și Botezul pentru o tânără familie mixtă americano-suedeză, care timp de șase ani s-a pregătit pentru a intra în Biserica Ortodoxă. Părintele Episcop Macarie i-a luminat, prin apă și prin Duh Sfânt, pe americanul Matthew, pe soția sa suedeză Åsa și pe fetița lor Alma, iar duminică, 18 octombrie, în aceeași biserică parohială din Uppsala, după Liturghie și cuminecarea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, a săvârșit Taina Sfintei Cununii pentru tinerii soți Matthew și Åsa. Ierarhul le-a pus pe pieptul acestora cruciulițe din argint, după modelul Crucii Nordului a episcopiei din țările scandinave, le-a oferit o icoană a Maicii Domnului și alte daruri în cărți și piese tradiționale românești pentru noua lor casă.
În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Macarie tâlcuind pericopa evanghelică duminicală a Învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16), s-a referit la faptul că tinerii botezați și cununați la aceste slujiri euharistice din Uppsala, au fost ridicați de Hristos, asemenea tânărului din Nain, din moartea păcatului și din bezna morții.
Matthew a mărturisit următoarele: „Astăzi eu și familia mea am fost botezați. Aceasta marchează finalul unei călătorii de șase ani pe care am parcurs-o împreună, apropiindu-ne de Ortodoxie. A fost o călătorie lungă, am avut și multe dificultăți, precum și multe întrebări însă în final am găsit o comunitate în care ne simțim cu adevărat acceptați, având șansa să întâlnim și alți creștini, care au devenit ortodocși imediat după naștere. Faptul că am fost bine primiți în comunitatea aceasta este minunat. Nu este întotdeauna ușor să găsești o asemenea comunitate, așa că sunt foarte fericit pentru acest lucru și, de asemenea, sunt fericit să găsesc în final o Biserică ce va rămâne neschimbată și atunci când copilul meu va ajunge la maturitate. Nu este o Biserică ce se schimbă cu trecerea anilor, ci rămâne fidelă și păstrează esența credinței. Lucrul acesta ne va da tărie, mie și familiei mele și copiilor noștri pe care vrem să îi creștem întru credința creștină. Prin urmare, suntem foarte fericiți că în cele din urmă ne-am putut alătura unei comunități unde lucrul acesta va fi posibil. Suntem cu adevărat fericiți și binecuvântați că am putut primi Taina Sfântului Botez și acum suntem pregătiți să începem o viață nouă.”
Părintele paroh Dan-Virgil Păcurar a adus mulțumire Preamilostivului Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra comunității românești din Uppsala iar Părintelui Episcop Macarie i-a mulțumit pentru catehezele pe care le-a susținut în ultima vreme cu familia de convertiți și pentru încununarea ostenelilor misionare, prin Sfintele Taine săvârșite la acest sfârșit de săptămână în biserica parohială din Uppsala.
La final, episcopul românilor din Europa de Nord a miruit, a binecuvântat și a încurajat credincioșii aflați în necazuri și încercări, iar copiii au primit mai multe daruri din partea arhiereului Mântuitorului Hristos.
Mai multe imagini puteți găsi aici.
sursa: Episcopia Scandinaviei