Diaspora unionistă, formată din asociaţii şi persoane fizice de peste hotarele României şi Republicii Moldova, susţine revendicările Tinerilor Moldovei şi cere, printr-un apel, autorităţilor de la Bucureşti şi Chişinău, îndeplinirea de urgenţă a acestora, scrie infoprut.ro
Realizarea de către Chişinău a tuturor obligaţiilor sale privind interconectarea energetică, obligaţii aferente acordurilor semnate cu Bucureştiul, gestionarea dosarelor CNA de către DNA din România, precum şi preluarea conturilor Băncii Naţionale a Republicii Moldova de către Banca Naţională a României prin extinderea jurisdicţiei şi peste Republica Moldova sunt solicitările Diasporei unioniste.
„Privim cu îngrijorare piedicile puse Tinerilor Moldovei în PMAN, precum şi încrâncenarea anumitor persoane care persistă în negarea valorilor naţionale şi considerăm că singura soluţie viabilă pentru a da curs cerinţelor legitime ale protestatarilor cât şi pentru a ieşi din impasul în care se află R. Moldova în ultimii 25 de ani este Unirea cu Patria-mamă România”, se arată în apel.
Un marş pentru salvarea Republicii Moldova va avea loc sâmbătă, ora 17:00, cu plecare din PMAN, spre televiziunea publică. Ulterior, protestatarii vor reveni în PMAN. Preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012 George Simion va participa la manifestaţie, în contextul în care i-a fost ridicată interdicţia de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.
Semnatarii apelului sunt: Asociaţia Moldova Vision Dublin (Serghei Petrovschi, Irlanda), Asociaţia Dacia Roma (coordonator Tatiana Ciobanu, Italia), Asociaţia Betania onlus Bologna (Italia), Asociaţia Doctorilor şi Doctoranzilor Basarabeni din Paris, (preşedinte Dorin Dusciac, Franţa), Moldemi.com (George Codreanu, Georgia, SUA), Reţeaua Profesioniştilor Români din Străinătate (preşedinte Nicolae Daniel Popescu, Marea Britanie), Asociaţia Românilor din Suedia, Initiaţiva Solidaritate pentru România (Suedia), Asociaţia Moldo-Elenă Orfeu (preşedinte Veaceslav Schimbov, Atena, Grecia), Asociaţia Romeni e Moldavi in Veneto (preşedinte Alexandru Iacob, Mestre, Italia), Asociaţia Culturală Mihai Eminescu (preşedinte Margareta Luta, Paris, Franţa).
sursa: Epoch-Times Romania
Unire,frati romani de oriunde,unire!Traiasca Romania Mare!