Parlamentul European a votat astăzi în favoarea redistribuirii a aproximativ 120.000 de refugiaţi aflaţi în prezent în Italia, Grecia şi Ungaria, conform unei declaraţii publicate de Comisia Europeană.
“Astăzi, Parlamentul European a făcut un pas important înainte, votând în favoarea propunerii făcute de Comisia Europeană privind redistribuirea celor 120.000 de imigranţi din Italia, Grecia şi Ungaria care au nevoie de protecţie internaţională”, se susţine în declaraţie.
Comisia Europeană a cerut, de asemenea, ca statele membre UE să ia deciziile corecte în cadrul unei sesiuni extraordinare a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne, care a fost programată pentru 22 septembrie.
Europa înfruntă în prezent un aflux fără precedent de imigranţi care au fugit din cauza sărăciei şi conflictelor din ţări precum Irak şi Siria în speranţa unei vieţi mai bune. Totuşi statele membre ale Uniunii Europene au fost destul de divizate în privinţa modului de abordare şi rezolvare a acestei crize.
Totuşi, decizia Ungariei de a-şi închide frontierele cu Serbia este până în prezent cea mai dură măsură luată de o ţară UE pentru a stăvili valul de refugiaţi sirieni.
Miercuri trupele speciale ale Ungariei au întâmpinat refugiaţii sirieni care încercau să forţeze graniţa sârbo-ungară cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
Secretarul General al ONU Ban Ki-moon a declarat că este şocat de tratamentul aplicat de Ungaria refugiaţilor iar Consiliul Europei a cerut Ungariei să explice existenţa noii legislaţii dure împotriva migranţilor.
sursa: Epoch-Times Romania
FOARTE IMPORTANT! DAȚI MAI DEPARTE MESAJUL…
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/09/16/cereti-avocatului-poporului-sa-ceara-contestarea-la-ccr-a-legii-217-din-2015-care-este-o-lege-profund-anticrestina-si-antiromaneasca/