O macara s-a prăbuşit vineri, în timpul unei furtuni, peste Marea Moschee din Mecca, în vestul Arabiei Saudite, cu doar zece zile înainte ca marele pelerinaj musulman Hajj, să înceapă, informează Agerpres.
Potrivit unui nou bilanţ oficial, citat sâmbătă de DPA, cel puţin 107 persoane şi-au pierdut viaţa în incident, iar alte 238 au fost rănite. Numărul victimelor ar putea însă creşte în contextul în care operaţiunile de căutare şi salvare încă continuă.
Macaraua, care era folosită la lucrările de restaurare şi extindere a moscheii, începute în urmă cu patru ani, a rupt acoperişul şi s-a prăbuşit în interiorul moscheii, care era plină de oameni veniţi să se roage.
În timpul celor patru ani de lucrări au avut loc mai multe incendii, cel mai grav înregistrându-se în iulie 2014, când 14 persoane au suferit arsuri, aminteşte DPA.
Autorităţile saudite doresc să extindă suprafaţa Marii Moschei (Masjid al-Haram), de la 350.000 de metri pătraţi cât are în prezent, la 750.000 de metri pătraţi, astfel încât să fie destul spaţiu de rugăciune pentru aproximativ trei milioane de musulmani.
Prin această extindere se urmăreşte, de asemenea, să se evite ca pelerinii să se calce în picioare, aşa cum s-a întâmplat în 2006, în timpul pelerinajului musulman, când 350 de pelerini şi-au pierdut viaţa.
[embedyt]http://www.youtube.com/watch?v=j0Q21yEZ3sw[/embedyt]
sursa: Epoch-Times Romania