În curând toate ministerele ar putea deveni institute de supraveghere… La fel și feluritele agenții ale statului. Ba, chiar angajații bugetari ar putea căpăta un nou „statut”. Bugetofagi transformați în bugetosupraveghetori! Iar, în final, tot sistemul „de stat” ar putea deveni unul de supraveghere și inspecție, cu rol strict coercitiv.
Un uriaș sistem public Big Brother. Supraveghere în educație, care a fost extinsă de la urmărirea audio-video a examenelor până la amenințări cu amenzi uriașe pentru universitățile care depășesc cotele (!) de școlarizare. Acum a cotelor de școlarizare, apoi a celor de tratament pe baza cardului (de sănătate) și, în cele din urmă, a „normelor” de libertăți permise…
A cotelor aprobate pentru orice, pentru că acesta este pilonul central în sistemul de rații pe care guvernanții (și nu numai) îl vor creat. O „însănătoșire” și o „iluminare” a națiunii la cote minime. Minime spre deloc! Căci, o națiune luminată, înseamnă o națiune cu aspirații spre libertate și demnitate, nu?! Iar o națiune sănătoasă înseamnă putere pentru a-și apăra libertățile! Peste tot se anunță, așadar, norme de supraveghere și „cote” de permisivități. În sistemul sanitar, pe baza cardului de sănătate, cu amenințarea întocmirii de dosare penale pentru utilizarea necorespunzătoare a acestor carduri.
Iar cel mai bun pretext pentru insinuarea de noi și noi instrumente de supraveghere rămâne comerțul. Acolo unde, generalizarea și permanentizarea unor instrumente de control vor contura, pas cu pas, un sistem ce poate deveni precedentul justificator pentru implementarea acelorași mencanisme și în alate sectoare mai puțin controlate acum.
Astfel, presiunile pentru implementarea unui mercurial al prețurilor nu sunt de ieri, de azi. Dar, tehnic, sistemul era greu de realizat. Și nici ideea în sine nu e rea. Sau nu era! Pentru că felul în care a evoluat dezvoltarea conceptului, de la un banal „Observator al prețurilor” (având ca scop declarat oficial strict „informarea cetățenilor”) la un sistem „mai specializat”, sub forma unui „Comparator de prețuri” (având drept scop, de data aceasta, semideclarat oficial, „scăderea preţurilor ca urmare a creşterii concurenţei între magazine”) pentru a se ajunge la proiectul de azi, al unui „Monitor al prețurilor” (care să impună scăderea prețurilor, chiar și în afara regulilor pieței libere!) este de natură să genereze întrebări.
Pentru că, nu doar conceptele s-au schimbat în acest proces „evolutiv”, ci și natura și puterea de intervenție coercitivă a instituțiilor statului. Un sistem „evolutiv” în care strategia „pas după pas”, de la observare la comparare și, în final monitorizare, poate descrie felul în care, în fapt, în numai câțiva ani am pierdut controlul asupra libertăților noastre.
Inițial, „mercurialul” lansat ca proiect sub forma unui „Observator al prețurilor” menționa clar neintervenția statului în funcționarea pieței. Apoi, statul a intervenit! Aparent favorabil, prin reducerea cotei TVA la alimente, dar, în realitate, creându-și instrumentul de intervenție tot mai grosolană. Pentru că, sub pretextul verificării aplicării reducerii TVA la alimente, a început să-și trimită armatele de „bugetosupraveghetori” (încă în formare la școala de timorare anaf) prin marile lanțuri comerciale.
Și este și vina noastră că nu am reacționat! Căci, bucurându-ne pentru cei câțiva lei economisiți, am ignorat voit posibila strivire a regulilor pieței prin forcepsul dovedirii eficienței aduse de reducerea TVA la alimente. Ignoranță pe care o plătim azi prin impunerea de către stat a noi norme de reglementare a pieței!
S-a trecut dară, în doar câteva luni, de la crearea unui „Comparator al prețurilor”, noțiune încă blajină pentru libertățile unei economii de piață, și care urma să se realizeze într-un ritm propriu, fără intervenția prin lege sau ordonanțe a statului, la un proiect de „Monitorizare al prețurilor”, pentru care s-a creat și un proiect de ordonanță de urgență! O monitorizare chiar avansată, tehnic, prin internet, și prin obligarea comercianților de a afișa prețurile practicate.
Și asistăm și la un transfer al sistemului de comparare al prețurilor, din mediul ONG-ist (acolo unde era firesc să se regăsească), spre o monitorizare efectuată strict de instituțiile statului. O forțare a prezenței statului, de la intenția inițială de implicare în crearea, „din afară”, ca logistică, a unui sistem care să asigure compararea prețurilor, la implicarea, din interior, ca gestionare și, probabil, aplicare de „corecții” printr-un sistem de monitorizare. Instrument care va deveni în „formula finală” (finală – pentru ultimul suflu al unei economii libere!) un Supraveghetor al prețurilor.