Două comentarii pe marginea ”refugiaţilor”, publicate iniţial pe contributors.ro, unde, de obicei, comentatorii sunt mai isteţi decât autorii. Probabil pentru ca intenţiile sunt sincere si bine intenţionate. Zic şi eu…
Josef Svejk: Raspunsul Europei? Daca vrea sa suravietuiasca pur si simplu trebuie sa reduca la minimum pomenile sociale si atunci valurile de “refugiati” se vor reduce ca prin farmec. Suna cinic dar e exact ca si chestia cu gandacii. Nimeni nu poate scapa de ei pana nu isi tine casa curata si nu inceteaza a mai lasa resturi de mancare pe afara.
Marea majoritate a acestor oameni vin atrasi de povestile fabuloase (umflate de imaginatia oreintala) despre pomenile colosale platite de Germania oricui stie sa minta frumos, De aia “refugiatii” nu se opresc imediat ce au ajuns in siguranta in Europa. De aia se poarta cu obraznicie agresiva. Oamenii astia fac ao afacere in au investit parale la greu. Ei nu vor pomenile meschine ale Greciei, Italiei sau Ungariei. Nu le vor nici macar pe alea ceva mai substantiale ale Austriei. Ci vor doar sa se ghiftuie din miracolul german.
Am vazut pe PBS povestea unui sirian ce a primit azil politic in SUA. Sigur ca astia fiind asa mai de stanga incercau sa o produca o tragedie clasica, dar a iesit in schimb comedia levantina.
Tipului ii ieseau ochii din cap de furie. Odata ce cererea de azil i-a fost acceptata, a primit impreuna cu sotia sa drept temporar de munca. O fundatie caritabila le-a dat $250 si i-a transportat la o ferma de pepeni unde le aranjase slujbe de culegatori, pentru ca nici unul din ei nu se pricepea la nimic.
Au rezista acolo exact o ora. Sirianul le explica turbat ca el n-a indurat opresiunea lui Assad, a ISIS + o investitie de peste $10000 (de unde oare la bietul refuciat fugit din calea prapadului doar cu hainele de pe el?!) ca sa ajunga sa impreuna cu sotia sa culeaga pepeni in Texas la $9/ora + casa si masa alaturi de mexicani ce lucreaza ca disperatii. Ca decat asa mai bine pleaca inapoi in Siria sa piara acolo, da’ nu mai are bani. Ca in Germania nu i s-ar fi intamplat o asemenea rusine. I-au mai gasit filantropii aia o slujba sa vanda hot dog-i si covrigi pe strada la Houston, dar bietul refugiat nici nu voia sa auda de asa ceva. Renta viagera sau ura si la gara!
Chestia s-a incheiat intr-o nota optimista. Fundatia care ii daduse $250 intitial, i-a mai dat ceva bani si i-a gasit o camera de motel. In afara de asta lucra acum intens cu diferite oragnizatii civice & caritabile germane pentru ca omului sa i se aprobe expeditiv cererea de azil in Germania, pe motiv ca e discriminat in SUA ? datorita religiei sale musulmane. Ii rezolvasera deja banii pentru biletele de avion spre Frankfurt. Nu ma indoiesc ca pana acum bietul fugar si-a vazut visul cu ochii in Germania, unde le impartasste deja celorlalti povestile de groaza despre zgarcenia si micimea amerecanilor…
Daca ne gandim ca peste 90% din magrebienii adulti din Franta traiesc deja la a 3-a generatie exclusiv de pe urma asistentei sociale atunci povestea de mai sus a sirianului nu pare deloc o exceptie, ci mai degraba regula.
E firesc ca autorul, ce conform sumarului profil atasat articolului, traieste si el in carca jigaritului stat romani sa simta instinctiv simpatie, solidaritate si compasiune pentru cei ce doresc si ei sa paraziteze un pic lumea civilizata. Singura chestie care ii scapa din vedere e aceea ca nivelul de suprotabilitate se apropie de limita. E exact ca si una din barcile alea supraaglomerate ce transporta ilegali din Africa si Asia spre Europa. Inca unul si sandramaua se scufunda…
Pentru moment cei ca el au miinile manjite doar de sangele bietilor pomanagii pieriti in drum spre pamatul fagaduintei. In vitorul apropiat insa vor avea mainile manjite si de sangele celor pieriti in atentatele teroriste sau in in ciocnirile sangeroase ce vor urma negresit.Probabil ca asta o sa-i faca pe cei asemeni autorului sa traiasca satisfactia orgasmica a datoriei implinite…
şi altul
euNuke: “Poza cu un mic copil sirian, înecat pe un mal turcesc, a stârnit acum în inimile europenilor, în al 13-lea ceas, o nouă simpatie față de valurile de migranți şi refugiați ”
Am citit gogoaşa asta -mă scuzaţi, vă rog- şi gata! m-am blocat! Nu am citit mai departe, pur şi simplu nu mă interesează un text care începe cu recursul la afecte intr-o notă aşa simplistă, de recapitulare a ştirilor de tip virus. Numai politrucii cei mai demagogi fac uz cu atâta neruşinare de compasiunea oamenilor. Cum oare or fi ajuns şi intelectualii publici să plimbe mortul prin casă ca să stoarcă lacrimi de la spectatori io nu ştiu şi nu pot să pricep. Numai politrucii demagogi vorbesc in numele unui intreg continent şi pretind că sunt capabili să citească in sufletele tuturor europenilor. Ei şi mafaldele.
Şi eu sunt european. Deocamdată. Iar imaginea copchilului ţapăn şi livid, zăcînd in nisip, împrăştiată in toate zările massmedia m-a umplut de repulsie, de revoltă, de indignare, nicidecum de simpatie pentru monştrii care-şi ucid copchii ca să cerşească mila Occidentului [şi chiar dacă intenţia nu poate fi dovedită avem totuşi un omor din culpă, provocat cel puţin de neglijenţa criminală a celor ce-i aveau in pază]. Dacă pot înţelege abuzarea inocenţei din publicitatea comercială, precum şi un oarecare grad de tolerare a unei asemenea maniere meschine de a-ţi vinde tinicheaua, apăi utilizarea pruncului in putrefacţie de propaganda pro-imigraţie o găsesc ca depăşind orice limită a bunului simţ, a decenţei, un act de obscenitate atroce, iar acuzele ce garnisesc imaginea pruncului înecat la adresa noastră, a celor aflaţi la mii de km distanţă, sunt de o neruşinare şi un absurd pe care nici Ionesco nu şi le-ar fi putut imagina. Europa politrucilor rupţi definitiv de neamurile lor devine o creatură decrepită, jalnică, schizofrenică ce-şi târâie trupul muribund şi agită isteric un hoit c-o mână ş-o cârpă albastră zdrenţuită cu cealaltă crezînd că astfel va [re]câştiga ataşamentul maselor deziluzionate. Acum e in plină criză de nervi şi, in scrânteala ei, se crede mântuitoarea omenirii, salvatoarea tuturor năpăstuiţilor din lumea asta, făuritoarea globală de pace, geniala laborantă ce pritoceşte la ameliorarea rasială şi demografică a celeilalte Europe,cea reală, cea pământeană, adevărata purtătoare a sângelui şi spiritului lui Hristos. Şi uite că delirul mistic al Europei seduce in mod uluitor o ciurdină de umanişti incapabil să empatizeze cu propriul popor. Acolo unde este greaţă, scârbă, aversiune, respingere, temeri, milă, exasperare, griji, toleranţă şi ultratoleranţă, deschideri ostentative de uşi şi…chiar solidaritate -asta am văzut eu la mii de cetăţeni europeni ce se pronunţă incă online- ei văd numai simpatie. O fi şi simpatie, nu zic nu, dar s-o vedem şi noi, s-o pipăim dacă se poate.
Ce-ar fi să comunicăm cu toţii prin poze? Ca să ne ilustrăm mai bine simpatiile şi antipatiile. Eu propun fotografia unei fete de 13 ani răpită, sechestrată 2 săptămâni, violată de un grup de luptători pentru pace, schingiuită şi ucisă printr-o incizie jugulară adâncă, abandonată intr-o parcare pustie, descoperită pe înserat de o ceată de fete de şcoală ce se-ntorceau acasă. Lângă căpăţâna însângerată a adolescentei se află un câine vagobond care se chinuie să-i smulgă o ureche. Capul i se bălăngăne de la smuceala javrei şi abia se mai ţine de trup. Pe fundal câţiva homeleşi îşi pregătesc cina. Deasupra lor, pe o autostradă aglomerată, zumzăie civilizaţia. Un bec chior dă să se aprindă undeva la marginea câmpului plin de bălării. Cum ar fi să priviţi poza asta zi de zi, vreme de o săptămână, pe toate paginile de ziare? Ce legătură ar fi intre cadavrul sfârtecat al fetei şi imigranţi? Păi…niciuna, dar eu pot să susţin că există şi, prin repetare şi ilustrare suprapusă peste fenomenul migraţiei recente să creez impresia puternică a unei legături cauzale intre uciderea violentă a copiilor şi migraţia necontrolată.
de Liviu Daniel RostOnline