Președintele României, Klaus Iohannis și averea sa imobiliară
Cea mai mare parte a proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false.
Cercetați penal la mijlocul anilor 2000, în dosarul deschis în urma acestei fraude, soții Iohannis nu au fost niciodată trimiși în judecată.
Unul dintre bunurile obținute prin această acțiune de retrocedare, aflat astăzi în coproprietatea soților Iohannis, este un spațiu comercial situat în zona ultracentrală a Sibiului.
În ultimii 14 ani, soții Iohannis au câștigat peste 300.000 de euro din închirierea acestui spațiu comercial, potrivit contractelor de chirie obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului. Acești bani au reprezentat principala sursă de venit a celor doi. (RISE Project)
Prim ministrul României, Victor Viorel Ponta
Premierul Victor Ponta este urmărit penal de procurorii DNA pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, fapte ce ar fi fost comise în perioada în care era avocat. Procurorii îl acuză şi de conflict de interese, prin numirea lui Dan Şova în mai multe funcţii, faptă comisă din fotoliul de premier. Şeful statului i-a solicitat demisia, însă Ponta a refuzat, spunând că doar Parlamentul îl poate demite. (Adevărul)
Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD
Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată de instanţa supremă nefiind definitivă.
Sorin Oprescu, primarul general al Bucureștiului
Dintr-un interviu luat lui Sorin Oprescu chiar în ziua de sîmbătă, 5 septembrie 2015:
Nu sîntem toți neam de hoți și de derbedei. […] S-a încetățenit ideea că toți din administrația locală sînt hoți, toți iau 10%, 15% […] E prezumția de nevinovătie, ce să fac, să stau toată ziua să afirm că nu?
Noaptea de sîmbătă pe duminică, 5/6 septembrie 2015:
DNA l-a retinut sambata noapte pe Sorin Oprescu, acuzat ca ar fi aderat la un grup infractional din Primaria Capitalei ce primea bani din contractele acordate de institutie. Procurorii spun ca edilul lua 10% din sumele din contracte si ca sambata a incasat 25.000 de euro, parte a unei astfel de mite. La primar acasa, la mai multe persoane si firme si in trei institutii publice se fac perchezitii, iar la sediul Directiei sunt adusi angajati PMB pentru audieri. (Hotnews)
Alina Bica, fosta șefă a DIICOT și Șerban Pop, fostul șef al ANAF
Fosta șefă a DIICOT și fostul președinte al ANAF, Șerban Pop, au fost arestați după ce ar fi luat o mită de 230.000 de euro de la omul de afaceri Horia Simu, unul dintre campionii câştigurilor din despăgubiri ilegale. (România Liberă)
DIICOT – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
ANAF – Agenția Națională de Administrare Fiscală
de