Patru membri ai Consiliului științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – Zoe Petre, Dennis Deletant, Cristian Pârvulescu și William Totok – s-au autosuspendat din acest for în semn de protest față de declarațiile președintelui IICCMER, Radu Preda, care a susținut public faptul că legea „anti-legionară” ar fi de fapt una „pro-comunistă” – informează Agerpres.
„Dezaprobăm declarațiile președintelui Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), dl. Radu Preda, care, între altele, susține teza că așa numita lege ‘anti-legionară’ este o lege ‘pro-comunistă’. În consecință, ne autosuspendăm din Consiliul științific al IICCMER până în momentul desemnării unui nou președinte executiv al acestui institut de către Guvernul României”, au scris supăraţii. OK. Şi-acum să plîngem sau ce?
În primul rînd, că sus-numiţii nici nu aveau ce căuta în IICCMER. Sînt nişte flaşnete ideologice şi nimic mai mult.
În alt doilea rînd, ei nu recunosc evidenţa: legea se bazează pe hotărîrile instanţelor comuniste, nu condamnă comunismul, pune la index o pleiadă de cărturari interbelici anticomunişti, interzice cultul unor sfinţi ai închisorilor anticomunişti, desconsideră şi condamnă încă o dată pe luptătorii din rezistenţa armată anticomunistă, reconfirmă condamnările unor instanţe interne şi sovietice date împotriva unor ofiţeri-eroi de răzbboi români. Are dreptate d-l Radu Preda că e o lege pro-comunistă. Are. Dacă respectivii prostestatari nu au discernămînt, ori nu sînt capabili de bună-credinţă, să meargă sănătoşi să se ocupe de altele. Nu e nici o pagubă.
de Radu Bălaşa RostOnline
….ha ha ha! Au plecat alogenii „evrei semiti” – de fapt avrei piriti khazari – din institut!
Uitati-va ve MECLE pot sa aiba!; mai ales „Zoe Petre” de la institut, cit si Alexandru Florian de la „Institutul Sarlatanilor Mondiali Elie Wiessel”!
Cum pot fi platiti acesti monstri primitivi din bani publici, altfel decit ca guvernul Romanei este presul sionismului si al „democratiei-judeo-americane”!