Vicepremierul rus Dmitri Rogozin amenință că Transnistria va dfi ajutată de Rusia să devină un stat absolut independent, dacă Republica Moldova va alege unirea cu Romania, scrie Adevărul.
Amenințarea vine în contextul marșului celor peste o mie de tineri care au venit de la Chișinău pe jos, în Marșul lui Ștefan cel Mare, pentru a-i cere președintelui Klaus Iohannis urgentarea procesului de reunificare a României cu Republica Moldova.
În Piața Universității din București, ei au fost așteptați de membrii Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Președintele a plecat din țară, el participând între 12 și 14 iulie la o vizită de lucru în Spania.
Președintele Klaus Iohannis a postat duminică pe Facebook un mesaj adresat participanților la acest marș:
”Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chișinău la București. Din păcate, nu voi fi în țară și nu îi pot întâmpina la Palatul Cotroceni, dar fiți convinși că mi-ar fi făcut o reală plăcere.
Prin gestul lor temerar, ei au dovedit, cu toată forța unei generații care se simte profund europeană, că drumul nostru are o destinație comună”, a transmis președintele.
”Vom dovedi tuturor că, oricât de mult efort va trebui să depunem și oricât va dura, ne vom împlini visul de a fi împreună în Europa. Sunt convins că oamenii de pe cele două maluri ale
Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci și în comuniune. Vă mulțumesc pentru efortul vostru!”, a mai scris Klaus Iohannis.
Premierul Victor Ponta a salutat și el, tot într-un mesaj postat pe Facebook, marșul pentru unirea României cu Republica Moldova:
”Consider că românii de pe ambele maluri ale Prutului au un destin comun (pe care doar nedreptatea istoriei l-a întrerupt de mai multe ori)! Și cred că oamenii tineri și sinceri au mai mult curaj și mai multă putere în realizarea acestui destin comun decât politicienii! Un salut personal de admirație pentru acesti tineri și gestul lor de azi!”, a notat premierul pe Facebook.
via Nasul TV