Românii din Austria și nu numai sunt invitați sâmbătă, 6 iunie a.c., ora 17.00, la lansarea cărţii „Cărarea Împărăţiei” a Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, cartea de căpătâi a celui mai mare duhovnic şi făcător de minuni născut din poporul român, tradusă în limba engleză de reputatul traducător Ioan Socol din S.U.A.
Despre cartea „Cărarea Împărăţiei” a Părintelui Arsenie Boca vor vorbi Pr. conf. dr. Constantin Necula şi traducătorul în limba engleză d-l Ioan Socol. Evenimentul va avea loc la sediul I.C.R. Viena de pe Argentinierstr. 39. şi este organizat sub egida Asociaţiei Culturale Mihai Eminescu din Viena.
A doua zi, duminică 7 iunie a.c., traducătorul cărţii, d-l Ioan Socol şi preot conf. univ. dr. Constantin Necula vor participa la Liturghia oficiată de părintele paroh dr. Nicolae Dura la Biserica Ortodoxă din Viena de pe Simmeringer Hauptstr. 161. La sfârşitul slujbei religioase, ora 12.30, va fi prezentată enoriaşilor şi celor prezenţi cartea “Cărarea Împărăţiei” de Părintele Arsenie Boca, în traducerea d-lui Ioan Socol.
În încheiere, va avea loc un moment muzical susţinut de Ruben Doran la pian si Andreea Chira la nai.
sursa: NapocaNews
O carte utila si fascinanta,scisa de un geniu.Citind simti in tine cum creste iubirea de Dumnezeu si oameni,cum sa te feresti de ispitele de-a stanga si mai ales de cele de-a dreapta. Multumim,Sfinte Arsenie Boca!