Dioclețian, la începutul domniei sale, nu considera Creștinismul un pericol de stat; dar îl considera Galerius, un general sângeros al său. Acela l-a determinat pe Împărat, edict după edict, să aprindă cea mai sângeroasă prigoană împotriva creștinilor.
Creștinii, oamenii păcii, oamenii care-și împlineau obligațiile față de Stat, oamenii care se rugau pentru Cezar, erau arătați dușmanii Imperiului roman. Adunările creștinilor interzise (edictul din 02.02.303), Bisericile distruse; cărțile sfinte arse. Creștinii supuși la degradare civică.
Persecuția progresivă și sistematică.
Printre marii mucenici ai persecuției sunt: Sfântul Mucenic Gheorghe și Dimitrie.
Sfântul Mucenic Gheorghe e caracterizat „dărmătorul de idoli”.
Idolul este nu numai o statuie antică, ci și o ființă, un lucru, o idee, un vag, o părere, la care ții mai mult ca la Dumnezeu.
Dioclețian decretase pe Jupiter drept zeul suprem și se numi pe sine cu același nume. Deci el pretindea supușilor săi, să i se închine și lui.
Creștinii refuză închinarea la idoli și închinarea la om. Iată deci că Imperiul e în primejdie cu creștinii. Pacea Imperiului cere sânge. Sângele oamenilor păcii.
Aceasta e manevra satanei, care vrea să biruie pe Dumnezeu. El știe că libertatea omului are însușirea de a se împotrivi până și lui Dumnezeu. Deci dacă satana îi va câștiga pe oameni să se închine la orice altceva afară de Dumnezeu, la orice poftesc, el e mulțumit cu această biruință asupra lui Dumnezeu.
Dioclețian cere supușilor să-l recunoască de zeu – idol al Imperiului.
Astăzi de asemenea sunt idoli. Unul e capitalismul, închinarea la bani. Petru apărarea acestui idol modern, marii bogătași nu pregetă să arunce săracii lumii într-un nou război.
A vrea războiul e o cădere din creștinism: e a vrea să-ți asiguri viața ta peste mormântul altuia.
Dumnezeu vrea pacea, oamenii vor pacea și totuși războaiele nu se mai termină.
Cine-și râde de oameni?
Satana!
El creează oamenilor idoli, și oamenii se măcelăresc apărându-și idolii.
Unii proclamă valoarea supremă sărăcimea, împinsă cu ură împotriva bogaților; bogații își apără bogăția, declarând-o pe aceasta valoarea supremă.
Doi idoli în conflict.
Pacea e a lui Dumnezeu. El e „Domn al Păcii”. Cântarea îngerilor zice: „Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus și pe pământ pace” (Luca 2,14)
Deci pacea e în funcție de slava pe care o dau oamenii lui Dumnezeu.
Când oamenii i-o refuză, pacea nu se mai află printre ei. „Se ia pacea de pe pământ”.
De aceea Sfântul mucenic Gheorghe ar avea astăzi mari și mulți idoli de dărâmat; idolii care nu dau oamenilor pace.
(Pr. Arsenie Boca – Se umplu măsurile și se plinesc vremile, Ed. Credința Strămoșească, 2009, Neamț, pp. 69-72)