Fostul ministru de interne, Cristian David (Troacă), a trecut la cultul penticostal, într-o ceremonie ce a avut loc la„Biserica Internaţională Harul” din sectorul 6 al Capitalei.
Aflat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a luat mită 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea unei persoane care revendica un teren, David a spus că „Astăzi este prima zi în care mă bucur din nou de întreaga şi deplina libertate. (…) Îmi pun întreaga soartă şi Justiţia,în ceea ce mă priveşte, în mâna Domnului”.
Şi totuşi, trecând peste cuvintele frumoase ale fostului ministru, există câteva detalii care ar putea justifica faptul că raţiuni mult mai lumeşti au stat la baza trecerii lui Cristian David la cultul penticostal.
Dintre toate cultele neo-protestante, cel penticostal este, de departe, cel mai influent în politica dâmboviţeană, deşi procentul de populaţie care îi revine este de doar 1,9%, conform recensământului din 2011. Foşti colegi de partid ai lui David afirmă, că băiatul care era trimis de-obicei după ţigări speră ca apartenenţa sa la cultul penticostal să o facă mai îngăduitoare pe „zeiţa” Justiţie.
Politicienii români s-au înghesuit să obţină „binecuvântarea” liderilor penticostali, datorită influenţei pe care acest cult o are în Statele Unite ale Americii.
Jurnalistul Cornel Nistorescu dezvăluia în 2011, pe vremea guvernului condus de Emil Boc, influenţa pe care Biserica lui Dumnezeu Apostolică ( numele oficial al cultului penticostal) o are asupra conducerii ţării.
„În acest moment ( iunie 2011 n.r.) guvernul este dependent de o grupare penticostală provenită din zona Arad-Oradea care promovează decizii ce sunt împotriva României în acest moment. Nu e vorba despre o simplă prostie. Penticostalii, la rândul lor, sunt conduşi din altă parte. E o grupare de la Chicago, cu prelungiri şi relaţii inclusiv la Washington şi New York şi care exercită în acest moment o influenţă majoră. Ideea e să creezi o problemă majoră acestei coerenţe teritoriale care este România„, spunea Nistorescu.
La vremea respectivă, premier era Emil Boc, favoritul preşedintelui Băsescu. ZiuaNews dezvăluia Boc ar fi fost sponsorizat în campania electorală de către grupări penticostale.
La câteva luni de la declaraţiile lui Nistorescu, Boc era înlocuit de către Mihai-Răzvan Ungureanu(MRU). Fostul ministru de externe este un apropiat al grupării penticostale de la Arad, grupare în care un rol influent îl are primarul Gheorghe Falcă ( fost PDL, actualul PNL). De altfel, MRU a vizitat mai multe case de rugăciune ale acestui cult, fiind chiar filmat când ţinea predici în faţa credincioşilor. (VEZI VIDEO AICI).Mai târziu, MRU va candida la alegerile parlamentare într-un colegiu din Arad, pe locul lăsat liber de fiul pastorului penticostal Pavel Riviş Tipei. MRU este senator de Arad.
Gheorghe Falcă, un apropiat al fostului preşedinte Traian Băsescu, este formal ortodox, dar primarul Aradului „participă foarte des la întruniri şi uneori ţine şi predici„, fiind chiar filmat în acest sens.( VIDEOAICI).
Soţia lui Falcă, Ela, este membră devotată a acestui cult, înscriindu-şi copilul la grădiniţa penticostală.
Tatăl Elei, Gheorghe Seculici, este un lider marcant al comunităţii adventiste din Arad. Conform senatorului Valer Marian, de numele neoprotestantului Seculici se leagă ascensiunea în SRI a lui Florian Coldea.
„Primul adjunct al directorului SRI a fost propulsat in aceasta funcţie, potrivit unor rudenii apropiate ale acestuia, pe filiera politică PDL, respectiv cu concursul primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi a socrului acestuia Gheorghe Seculici. Primarul Gheorghe Falcă era, în perioada respectivă, secretar executiv naţional al PDL şi se afla în relaţii apropiate cu preşedintele Traian Băsescu, care i-a fost naş de căsătorie, precum şi naş de botez al unicului său copil. Gheorghe Seculici era vicepremier şi ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu I la data promovării lui Coldea în fruntea SRI. Seculici era şi şeful Cultului adventist de ziua a şaptea din România şi avea relaţii importante în Statele Unite ale Americii, unde achiziţionase casa fondatorului cultului adventist ( situată în Vermont)„, afirma senatorul Valer Marian în plenul parlamentului. Florian Coldea este originar din comuna Târnova, judeţul Arad.
Un alt politician care a acordat o atenţie sporită cultului penticostal este premierul Victor Ponta. La finalul lui februarie 2012, Ponta şi soţia au făcut o vizită la Chicago, participând la o slujbă a „Bisericii Elim„. Două luni mai târziu, Ponta era numit premier de către preşedintele Traian Băsescu.
Ponta nu s-a oprit aici. În 2014, cu doar trei zile înainte de a-şi depune oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte al României, premierul făcea o vizită la Biserica Penticostală „Betel” din comuna Dumbrăveni, Suceava. Acolo, aşa cum relata ActiveNews la vremea respectivă, Ponta ” s-a retras într-o încăpere unde s-a sfătuit cu reprezentanţi ai Cultului Creştin Penticostal, Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste, Bisericii Creştină după Evanghelie şi Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea”.