I-auziţi ce mai pregătesc „locotenenţii” morţii!

Mersul la medicul de familie va fi obligatoriu prin lege, a declarat Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, crezînd în sinea sa de stomatolog că sîntem în Guineea Bissau, iar românii sînt doar nişte măsele stricate, gata de dat de-a azvîrlita. Primul  care ar trebui să meargă la medic e chiar ministrul sănătăţii, altfel riscăm să ni se extragă cu forţa măselele bune. Recomandarea este valabilă şi imperios necesară şi pentru ceilalţi miniştri şi parlamentari: mergeţi la psihiatru ca să vă înscrie pe fişa medicală  – „apţi pentru cantonamentele de la Jilava.” Numai în România se întîmplă ca un nepriceput  să fie posesor al unei diplome de expert în orice. Potrivit recentelor declaraţii, neuronii ministrului sănătăţii au fecundat în decliv. Mîine-poimîine netrebnicii ăştia vor avea curajul să hotărască prin lege care român să trăiască şi care să fie „lichidat.” I-auziţi ce mai pregătesc „locotenenţii” morţii: o lege pentru vaccinarea obligatorie, drept răspuns la refuzul părinţilor de a-şi ucide premeditat copiii prin vaccinare cu substanţe numai (sau nici) de medici ştiute şi netestate. După modul în care capitalismul acesta fioros îi constrînge şi-i osîndeşte pe oameni, astfel ca aceştia să se supună unor legi aberante, nu este prea departe timpul acela.

 

Tovarăşe Bănicioiu Nicolae, puneţi-vă neuronii la treburi mai serioase!

 

Vai de  noi! Numai miniştri de pomină şi de ocară am avut la Sănătate! Nu-i vorbă, că nici cu ceilalţi n-avem motive să ne mîndrim. Păi, tovarăşe Bănicioiu, citeşte matale mintenaş Constituţia! Negru pe alb scrie că nu ai cum să te foloseşti, dumneata, ca autoritate, de cetăţeni, după bunul plac. Articolul 26 – „Viaţa intimă, familială şi privată” zice aşa: (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.” Se vede de la o poştă că matale nu cunoşti nici Legea drepturilor pacientului: Art – 13 – „Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, asumîndu-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa.” Dragi români, legea vă conferă dreptul să refuzaţi vaccinarea şi orice altă constrîngere cu implicaţii asupra sănătăţii voastre. Ceea ce propui matale, tovarăşe Bănicioiu Nicolae, cu mersul la medic şi cu vaccinatul prin lege, ca rele tratamente, sînt abuzuri şi încălcări ale legii fundamentale a statului român. Pentru cetăţeni, lipsire de demnitate şi umilinţă. Serviciile pe care doreşti matale să le „oferi” populaţiei, împotriva voinţei oamenilor, sînt strict în interesul unor programe oculte din afară. Aici intră şi distrugerea Institutului „Cantacuzino”. Sancţiunile dure pe care le promiteţi cetăţenilor sînt complet în afara legii. Dar jocul murdar şi extrem de nociv al companiilor farmaceutice, deloc româneşti, cînd veţi înceta să-l mai faceţi? Cînd veţi dispune prin lege scoaterea de pe ecrane a reclamelor agresive la medicamente, reclame, interzise în U.E.? Unele dintre acestea nu sînt decît nişte otrăvuri pentru o moarte lentă, la fel ca şi vaccinurile, menite să decimeze populaţia şi să crească abuziv şi fraudulos veniturile marilor companii farmaceutice. Care sînt adevăratele probleme ale sistemului de sănătate românesc? Ştiţi sau nu? Faptul că românii nu merg la medicul de familie măcar o dată pe an sau că sistemul medical a fost trimis în moarte clinică pentru ca străinii să-i recolteze organele vitale (medicii extrem de prost plătiţi au părăsit în masă România)? Tovarăşe Bănicioiu Nicoale, vremelnic şi întîmplător cetăţean aflat la butoanele sănătăţii noastre, puneţi-vă neuronii, atîția cîți veți fi avînd!, puneți-vi-i la treburi serioase, aşa încît medicii români să fie plătiţi ca în U.E., pentru că de aceea părăsesc România. Cu 300 de euro pe lună un medic tînăr nu-şi poate plăti decît chiria în Bucureşti. Medicii români fac foamea după 6 ani de studii. Construiţi şi dotaţi spitalele existente, nu le desfiinţaţi pe cele care au făcut istorie! Foştii miniştri împreună cu secretarul de stat Arafat şi-au bătut joc de salba de instituţii spitaliceşti, de sanatoriile şi staţiunile balneoclimaterice construite în socialismul guvernat de Nicolae Ceauşescu.

 

Românii trebuie să ştie dacă salvatorul a lucrat pentru România

 

Alo, Justiţia! Un pic de atenţie la neo-naziştii care au trimis sănătatea în moarte clinică! Românii doresc să trăiască ziua în care contribuţia lor la sănătate să fie dirijată spre Sănătate, spre medicii şi personalul sanitar care merită – şi sînt destui medici de excelenţă care muncesc din greu pe salarii de lumea a treia. În fiecare structură de Putere, deci şi în Sănătate, vieţuieşte cîte un „Vâlcov” (sau cine știe cîți!) cu avere fabuloasă, nemuncită, dosită în cimitire, în seifuri blindate şi prin pereţi. Toţi posedaţii aceştia care conduc cu strîmbătate România din birourile de la Bucureşti trebuie să dea obligatoriu „cu subsemnatul” la D.N.A.! Ei inventează te miri ce potlogării ca să dispună de cetăţean, să-l fure şi să-l jupoaie de puţinul pe care-l mai are. Alo, DNA ! Deschideţi lacătul  fundaţiei cu acelaşi nume al părintelui „SMURD” – cămara sa personală, unde cetăţenii direcţionează 2%, bani care ajung sau nu ajung la SMURD-ul operativ, acesta fiind, de fapt, finanţat de stat. Donaţiile românilor se pierd în ONG-ul lui  Raed Arafat şi de acolo numai îngerii lui mai ştiu în ce direcţie sînt dirijaţi, amin! Numai într-un singur an Fundaţia pentru SMURD” a colectat donaţii în valoare de aproximativ 2,1 milioane euro. Românii trebuie să ştie dacă salvatorul a lucrat pentru România sau pentru alte fundaţii din lumea sa. Dacă totul este în regulă, jos pălăria în faţa lui Arafat! Ar fi fost un profesionist veritabil dacă nu intra în politică.  Odată venite ordinele pe linie acoperită ca el să fie secretar de stat, i s-a compus o legendă, astfel ca el să fie unul dintre aşa-zişii specialişti, creaţi pentru manipularea opiniei publice. De parcă medicii de excelenţă români fuseseră furaţi de extratereştri.

 

A înecat concurenţa prin monopol

 

Să nu uităm că Raed Arafat este iniţiatorul închiderii unor spitale din România, unul dintre brancardierii sistemului de sănătate. SMURD-ul este al M.A.I. – ului, nu este al lui. El este cel care l-a întărit şi promovat, înecînd concurenţa prin monopol. El este cel care a declanşat controale la spitalele din Ţară, pentru a masca subfinanţarea din sistem. Avînd motiv, astfel, să reducă numărul paturilor din spitale. El este cel care, speriat  că nu va conduce SMURD pentru vecie, a blocat printr-o agitaţie scandaloasă reforma sănătăţii şi a manipulat ieşirea românilor în stradă, deşi niciunul dintre manifestanţi nu avusese treabă cu SMURD. Nu neg importanţa, necesitatea şi eficienţa SMURD, dar luînd în considerare cele două tragice accidente în care a fost implicat, e musai să fie controlate cîte parale au făcut şi cîte s-au dat pe avioane şi pe ambulanţe.

 

Anchetatorii se pot întreba

 

Pe vremea cînd ocupa funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii a luptat cu exactitate scrupuloasă şi a reuşit să cumpere de la firma „Deltamed SRL” un convoi de 1.300 de ambulanţe tip B4X2 şi tip C. „Deltamed” aparţinea lui Dan Vasile Gorgan, cunoscut drept „prietenul de o viaţă” al  medicului Raed Arafat. Cei care încearcă să scoată la iveală dedesubturile acestei afaceri, au descoperit că alte persoane private au plătit societăţii „Deltamed”, respectiv lui Gorgan, exact pentru aceleaşi tipuri de ambulanţe preţuri cu 15% mai mici, în timp ce Raed Arafat a plătit din bani publici, din bugetul stors de vlagă al Sănătăţii, cu mult mai mult peste preţul achiziţionat de privaţi, actualizînd preţul în favoarea prietenului său, furnizorul. Anchetatorii se pot întreba, scrie jurnalul „Enaţional”, ce s-o fi întîmplat cu diferenţa de preţ unitar, multiplicată cu numărul mare de ambulanţe achiziţionate de SMURD?

 

La final, o perlă preţioasă, scoasă recent pe gura cabotinului Nicolas Sarkozy: „Americanii sunt de vină pentru criza din Ucraina. Vor separarea Europei de Rusia!” Bravo, Nicolas, îţi merge mintea brici, dar numai cînd eşti pe tuşă!

 

de Maria Diana Popescu, Revista Agero Stuttgart

Comments (0)
Add Comment