Florina Ruxandra Jipa este senatoarea care l-a miruit pe Dan Şova în Parlament, înainte ca aleşii să îl salveze prin votul care a respins cererea de arestare a fostului ministru. Doamna Jipa, fost avocat şi judecător, este de aproape 15 ani în Parlamentul României şi se află la al patrulea partid, UNPR, după ce a trecut și prin PRM, PSD și PP-DD.
Miercuri, înainte de votul prin care s-a respins cererea de arestare a lui Dan Şova, Jipa a făcut cruci cu mir pe fruntea, creştetul şi mâinile fostului ministru. Adversară declarată a arestării lui Dan Şova, senatoarea UNPR a declarat că l-a „miruit” pe colegul său pentru că e un om credincios, care a făcut întotdeauna dreptate. „Sunt un om credincios, pentru că am fost la Mormântul Sfânt și pentru că am un crez pe lumea asta. Totdeauna am făcut dreptate, și ca avocat, și ca judecător, și voi face în continuare și nu voi sta niciodată în genunchi, pentru că aici s-a ajuns: să se stea în genunchi și este rușinos.”, a spus senatoarea.
Dar Florina Jipa este și soția lui Cristian Jipa, judecătorul al cărui nume a apărut în dosarul lui Cătălin Voicu şi care a fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii cu reducerea salariului cu 15% timp de o lună pentru relaţia pe care a avut-o cu acesta. Magistratul a admis ca a fost sunat pe data de 26 noiembrie 2009 de catre senatorul PSD Catalin Voicu, pentru a-i cere sa se întâlneasca și ca nu a refuzat intrucat avea o obligatie morala fata de Catalin Voicu, care i-a salvat odată viața. Cristian Jipa a precizat că, în urmă cu câțiva ani, a suferit o criză și a fost internat de urgență, însă risca să moară pentru că spitalul la care a fost dus nu avea aparatură. Soția sa, deputat PSD la acea vreme, a apelat atunci la ajutorul senatorului Voicu, care l-a mutat în alt spital. “Am avut un moment de cumpănă. Acum îmi vine să-mi dau pumni în cap”, spunea Jipa în 2010 despre întâlnirea cu Voicu.
Procurorii DNA l-au audiat de mai multe ori pe Jipa, în dosarul în care senatorul Catalin Voicu era acuzat de trafic de influență, însă el nu a fost trimis în judecată La scut timp de la izbucnirea scandalului, judecătorul Jipa și-a depus cerere de eliberare din funcția de magistrat și s-a pensionat după semnarea decretului de către președintele Băsescu.
La scurt timp după votul dat împotriva arestării lui Dan Șova, senatoarea Jipa a fost întrebată de jurnalişti cum se ia decizia în astfel de cazuri: cu majoritate plus unul din voturile senatorilor prezenţi sau cu majoritatea absolută, aceasta a răspuns: “Se ia cu jumătate plus unul”. “Aţi observat că au fost nişte voturi în plus, da?”, a spus Florina Jipa.
Atunci când un alt jurnalist a încercat să citeze articolul din Constituţie referitor la procedura votului în Parlament, senatorul Florina Jipa a replicat: „Măi, lăsaţi-mă cu Constituţia!”. „Dacă voi ştiţi mai bine decât mine ce am vrut să demonstrez astăzi, atunci nu mă mai întrebaţi pe mine!”, a adăugat Florina Jipa, vizibil deranjată. Culmea, acest răspuns a venit tocmai din partea unei doamne care a vrut să îşi depună candidatura pentru poziţia de judecător CCR lăsată liberă de către Toni Greblă!
“Cu regret şi amărăciune în suflet, am constatat că, până acum, fiecare Cameră îşi desemna pentru o funcţie de judecător la Curtea Constituţională unul dintre membrii săi. Este pentru prima oară când mi-a fost dat să văd că, de data aceasta, Senatul nu a mai procedat la fel”, a spus ea. ”Vreau să se ia act în stenogramă de faptul că înţeleg să îmi depun CV-ul pentru postul de la Curtea Constituţională atâta vreme cât acest loc aparţine Senatului, nu celor de afară. Voi depune dosarul la Comisia juridică şi bănuiesc că se va discuta şi CV-ul meu”, a susţinut ea, care arenunţat ulterior la această idee.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, Florina Jipa are un apartament şi o casă în Bucureşti, o casă în Predeal, un autoturism Volvo şi un Volkswagen Golf.
sursa: Nasul TV