CUM AU FALIMENTAT „INVESTITORII” RUŞI INDUSTRIA ROMÂNEASCĂ. Cazul RAFO Oneşti. Oligarhi ruşi, PSD-işti şi naţional-comunişti români.

Dezastrul RAFO începe și se termină la Viena

În anul 2000, rafinăria din Onești era încă firmă de stat și se afla într-o situație dramatică. Muncitorii au ieșit atunci în stradă scandând: „Vrem sã muncim!”, „Onești, nu uita, RAFO este șansa ta!”. Situația conflictualã de la RAFO, cauzatã de încetarea activității rafinăriei ca urmare a managementului prost, a dus chiar la blocarea unui drum național de către muncitorii revoltați.

În acest timp însă, în liniște, la peste 1.000 de kilometri distanță de protestatari, la Viena, a avut loc o înțelegere pe seama RAFO, o afacere secretă care a implicat sume mari de bani și nume grele din politica și economia românească.

În noiembrie 2000, la o săptămână după ce PSD a câștigat alegerile parlamentare, a fost înființată în capitala Austriei o firmă cu zece acționari numită RAFO GmbH.

Între personajele importante din această companie se număra și Răzvan Temeșan, fostul președinte al Bancorex până la prăbușirea financiară a instituției bancare. Numele lui Temeșan este asociat celui mai mare colaps bancar din istoria României, ce a dus la dispariția băncii Bancorex, înghițită în 1999 de BCR, și la săparea celei mai mari găuri financiare din economia românească, o pierdere evaluată la peste două miliarde de dolari. Un alt VIP în RAFO GmbH a fost nimeni altul decât cel care avea să devină curând patronul RAFO Onești, controversatul Corneliu Iacubov, fost vicepreședinte al PSD Bacău, aflat acum în pușcărie pentru prejudicierea RAFO Onești.

Tot în acționariatul firmei din Viena a fost cooptat și Teodor Cărămizaru, lider de sindicat la compania Eletrocarbon Slatina, care l-a ajutat apoi pe Iacubov să preia ostil întreprinderea, eliminându-i din acționariat pe salariați și foștii directori. Manevrele financiare dintre Rafo și Electrocarbon i-au adus lui Iacubov o condamnare definitivă de șapte ani de închisoare în 2012.

Lotul RAFO GmbH

Corneliu Iacubov. Afaceristul moldovean a fost patronul rafinãriei RAFO Onești. Tot Iacubov a condus spre faliment rafinăria Dărmănești. Iacubov a fost unul dintre principalii sponsori ai PSD. Condamnat la șapte ani de închisoare.

Rãzvan Temeșan. Supranumit „groparul Bancorex”, dar considerat de Ion Iliescu drept „unul dintre cei mai buni și mai calificați manageri pe care i-a avut sistemul nostru bancar”. Numele lui Temeșan este legat și de falimentul Bãncii Române de Scont, al cãrei consilier financiar a fost pentru o vreme.

Levente Solyom. Numele președintelui RAFO GmbH este legat de un împrumut luat de la Bancorex-ul lui Temeșan prin intermediul lui Iacobov, care a semnat, pe banii SIF Moldova, un bilet la ordin în favoarea sa, împrumut ce nu a fost niciodatã returnat.

Andrei Șerban. Și el a luat bani împrumut de la Bancorex, tot “pe barba” lui Iacubov, și a fost la fel sponsor al PSD.

Bogdan Iuliu Dumitrescu. A fost director al Bãncii Unirea și a avut de-a face cu prãbușirea acestei bãnci. Banca Unirea a fost înființatã chiar de către gașca lui Iacubov, pe când acesta era președintele FPP II Moldova, actualul SIF Moldova, fond de investiții implicat în trecut și în acționariatul RAFO.

Marin Marin. A fost șeful APAPS Bacău, așadar reprezentant al statului român. În momentul privatizãrii RAFO, în 2001, statul a decis ștergerea unor datorii și penalități la bugetul statului de peste 3.000 de miliarde de lei, rafinăria fiind practic fãcută cadou firmei Imperial Oil, a lui Iacobov. Condamnat la șase ani în spatele gratiilor.

Toader Gãureanu. A fost director general al RAFO GmbH. A primit șapte ani de pușcărie în același dosar în care a fost condamnat și Iacubov.

Toti ceilalți. Au fost apropiați ai aceluiași Iacobov, fiind legați prin afaceri de acesta și de structurile create în jurul RAFO Onești.

Schema preluării

După operațiunea de la Viena, Iacubov devine stăpânul RAFO în două etape, reușind să preia întreaga rafinărie și să scape de datorii uriașe la stat:

26 octombrie 2001. Cu doar 1,5 milioane de dolari, el a primit peste 59,9 la sută din rafinărie de la fostul FPS. Iacubov a preluat RAFO prin intermediul unui consorțiu de companii din România și Portugalia. Rafinăria avea datorii imense la stat: aproape 3500 de miliarde de lei vechi, adică peste 110 milioane de dolari la acel moment.

Dar Iacubov a reușit, cu sprijinul guvernului Năstase, o altă lovitură de proporții. În contul datoriilor, Ministerul Finanțelor și cel al Transporturilor au preluat pentru scurt timp rafinăria, primind acțiuni în schimbul datoriilor.

12 aprilie 2012. Iacubov a răscumpărat acțiunile statului cu doar 11,4 milioane de dolari, adică puțin peste 10 la sută din cât era datoria la stat. În schimbul banilor, firmele sale au primit 95 la sută din RAFO. Astfel, statul a rămas și fără rafinărie și fără 100 de milioane de dolari.

Saga RAFO avea să ia sfârșit 12 ani mai târziu tot la Viena însă, până atunci, alți afaceriști controversați aveau să se implice în combinatul din Moldova.

Englezii falși de la București

În doar un an de zile, rafinăria a ajuns iar să figureze cu datorii imense la stat.

În 2003, RAFO Onești era în topul știrilor din România deoarece acumulase datorii de peste 200 de milioane de dolari la bugetul României. Aflată încă sub stăpânirea lui

Iacubov, rafinăria a făcut un anunț surpriză: combinatul petrochimic și datoriile au fost preluate de o firmă din Londra numită Balkan Petroleum. Guvernul de la acea dată a refuzat să ofere informații despre noii proprietari invocând secretul comercial. O simplă căutare în registrul companiilor din Marea Britanie ne-a arătat însă că directorul firmei din Londra era o bucureșteancă din cartierul Colentina, Liana Radu. Noii proprietari au încercat o nouă schemă de ștergere a datoriilor, tot prin transformarea lor în acțiuni și răscumpărarea ulterioară de la stat. Operațiunea a fost blocată de scandalul izbucnit în campania electorală din 2004.

Documente din Londra ne-au condus la faimosul Vasile Frank Timiș, fondatorul afacerii Roșia Montană. Una dintre cele trei firme care dețineau Balkan Petroleum în Albion se numea Central Europe Petroleum și i-a aparținut lui Timiș. “Da, într-adevăr, este una dintre firmele mele. Dar să știți că nu am mai folosit-o demult. M-au sunat din Romania și mi-au spus că au nevoie de o firma în Londra și le-am dat-o lor. Cine? Păi, cred, Ovidiu Tender și ceilalți… Am vrut să le fac un serviciu și să-i scutesc de un efort”, ne-a spus Frank Timiș în timpul unei discuții ce a avut loc într-un restaurant londonez imediat după preluarea RAFO de către firma britanică.

În același timp, din acționariatul Balkan Petroleum făcea parte și grupul VGB, concern de afaceri românesc patronat de Marian Iancu, zis “Elefantul”, cel care a ajuns să patroneze și echipa de fotbal Poli Timișoara. Iancu a fost condamnat la 12 ani de închisoare, la sfârșitul lui 2014, pentru evaziune masivă cu produse petroliere făcută prin rețeaua VGB. (DETALII, AICI)

Firele afacerii RAFO – Balkan Petroleum ne-au dus înspre Cotroceni, unde unul dintre consilierii lui Ion Iliescu, Dan Iosif, decedat între timp, ne-a declarat că firma VGB trimitea bani și ajutoare nevoiașilor care îi trimiteau scrisori fostului președinte Iliescu. Mai exact, scrisorile ajungeau de la Cotroceni la grupul VGB iar Marian Iancu și asociații săi trimiteau sărmanilor bani și alte ajutoare în numele lui Ion Iliescu. Dan Iosif a mai recunoscut atunci că a primit zeci de mii de dolari de la firma lui Iancu și a argumentat că “doar nu era să iau împrumut de la bancă, cu dobândă”.

Din VGB mai făcea atunci parte și Gabriel Bivolaru, primul parlamentar român condamnat la închisoare pentru fraudă și unul dintre apropriații lui Adrian Năstase.

Oligarhii ruși

Trei ani mai târziu, în 2005, după ce Marian Iancu și Iacubov au fost trimiși în judecată pentru afacerile pe care le desfășuraseră la Onești, la RAFO și-au făcut apariția alți investitori misterioși. Firma Balkan Petroleum și-a schimbat acționarii într-o discreție totală. În locul lui Iancu a intrat în firmă un avocat bulgar, Todor Batkov, care, între altele, a reprezentat interesele lui Mikhail Chernoy, om de afaceri rus căruia la acea dată îi era interzis accesul pe teritoriul Bulgariei pentru desfășurarea unor activități de crimă organizată. Locul VGB a fost luat în firma din Londra de către o firmă olandeză Calder-A International care era deținută, la rândul ei, de firma austriacă Kru-Holding în care erau implicați o seamă de oligarhi ruși apropiați lui Vladimir Putin. Între aceștia, Iskandar Makhmudov, un magnat în piața metalelor neferoase din Rusia și Andrey Bokarev, membru al Uniunii Ruse a Industriașilor și Investitorilor, organizație din care făceau parte și șefii de la Lukoil și Gazprom. În aceeași perioadă, taurul galben al RAFO a apărut pe pieptul fotbaliștilor de la Steaua în timp ce numele Balkan Petroleum era inscripționat pe tricourile celor de la Poli Timișoara.

În anii ce au urmat, oligarhii ruși au făcut mai multe mutări la RAFO, rafinăria ajungând în cele din urmă pe mâna unei alte firme situate tot în Viena, Petrochemical Holdings, compania care a și semnat zilele trecute certificatul de deces al combinatului din Onești.

De fapt, drumul rafinăriei spre fier vechi a început și s-a încheiat la Viena, orașul unde, în urmă cu 14 ani, a pornit valsul corupt cu rafinăria românească în care pașii au fost dictați de politicieni, afaceriști ajunși la pușcărie și oligarhi ruși din preajma lui Vladimir Putin.

Sursa: Paul Radu, Daniel Bojin – RISEPROJECT